Posts Tagged ‘ timp ’

Timpul

March 25, 2013

de Amelian Rupa


Alina Andrei, Urs (primită pe TRIMITE CHESTII)

Știm de când ne naştem că timpul nostru aici e limitat, totuși avem momente în care ne simţim nemuritori, când timpul e, nu prietenul nostru ci mai degrabă sclavul nostru, obligat să ne fie îndatorat mereu. Aşa ne lăsăm purtaţi prin copilărie, maturitate şi în final prin disperare, pentru că realizăm ceea ce au realizat toţi strămoșii nostri, de la care nu am reuşit să înțelegem nimic. Ne-am văzut bunicii tremurând inexplicabil în faţa morţii, cerşind timpului câteva clipe pentru a putea trăi aşa cum ar fi vrut să trăiască, pentru a se pregăti de o altă călătorie, de parcă ar fi fost primii care se confruntă cu sfârșitul. Realizăm totul când e deja prea târziu pentru noi, când suntem deja cu un picior în altă lume.

Trecerea timpului ne schimbă iremediabil. El reuşeşte să creeze în noi furtuni, ne-a purtat prin războaie, atrocităţi şi vicii şi tot el ne-a adus pacea şi liniştea în vremuri în care am uitat cum e să fim oameni. A creat curente artistice şi mentalitaţi, după care a făcut ceea ce niciun om nu poate face… le-a pus capăt în mod natural. Ne-a învăţat să fim perseverenţi și răbdători, dar nu a reuşit să ne înveţe să fim constanţi.

Timpul ne poate fi cel mai bun prieten şi în final cel mai aprig duşman. Ne lasă nouă până şi şansa asta, să alegem ce să reprezinte pentru noi. Ca să rămână un apropiat de la început până la final trebuie să primim lecţiile pe care ni le dă, la fel ca şi lecţiile pe care le primim de la alţi prieteni atunci când greşim. În final trebuie să fim destul de maturi să înţelegem că la fel ca toţi prietenii, timpul o să greşească faţă de noi sau poate că, mai degrabă noi o să greşim în încercarea de a-l înțelege.

Istoria ne-a învăţat că ignoranţa noastră e infinită, că nu învăţăm din greşelile altora, că nu învăţăm nici măcar din greşelile noastre. Probabil în momentul în care eşti în faţa morţii, în prima fază dai vina pe ceilalţi, că nu te-au avertizat, că ei şi-au încheiat socotelile cu timpul şi totuşi au fost atât de egoişti încât să te lase şi pe tine să treci prin aceeaşi corvoadă. Oare când o să reuşim să profităm de timpul care ni se dă, să îl valorificăm şi să înţelegem că el e infinit dar este limitat pentru fiecare dintre noi în parte.

Alte articole cu tema timp:

Timpul meu nu e timpul tău (interviu colectiv)

În 4 (patru) timpi (text și fotografii Alex Roșca)

Trăiește clipa. Nu e momentul. (text Diana Petruț, fotografie Alia Livia Lazăr)

(Nu) avem timp (text și ilustrații Ada Muntean)

Share on Facebook

Tags: , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR | No Comments »

(Nu) Avem Timp

March 15, 2013

Text și ilustrație de Ada Muntean
(primite pe TRIMITE CHESTII)


Eu sunt de acolo de unde tu nici nu gândești de unde soarele răsare doar dacă-l plătești

“Nu am găsit timp în timpii mei, în confluență cu ai tăi”. Așa suna scuza unui om drag mie, când mi-a transmis telefonic că nu are timp pentru mine.

Suna foarte bine, ce-i drept, chiar poetic. Dar tot mă durea. Cum adică să nu aibă timp pentru mine? Cum e posibil să nu îți găsești timp pentru cineva atunci când îți e dorită prezența atât de mult? Întorceam pe toate fețele exprimarea, încercam să găsesc motivația chiar în răspuns, poate desprindeam un fir care să mă ducă către un alt înțeles, sau poate să-l facă pe acesta mai ușor de acceptat. “În timpii mei..”Există un timp al persoanei, al unei indivitualități? Care să nu se sincronizeze cu timpii altei individualități? Pe atunci mi-era foarte greu să înțeleg asta sau chiar să încerc să deduc mai departe consecințele acestei stări de fapt. A rămas ca un aforism în memoria mea, care reapărea din când în când și ce treptat a început să capete o altă semnificație. Dar tot mă deranja. Îmi spuneam: “Vreau să-mi găsesc timp pentru fiecare persoană care mi-a afectat existența într-un mod sau altul, vreau să-i păstrez un loc în memoria mea, să mă gândesc la ea în anumite momente, să o surprind în diferite ipostaze-chiar dacă vor fi desene, fotografii sau vor rămâne doar cadre mentale.” Nu vreau ca timpul să devină o piedică. Dacă nu mai pot să interacționez pe viu cu o persoană anume, vreau să-mi resuscitez de câte ori vreau amintirile cu ea.

“În noapte undeva mai e/ Tot ce-a fost și nu mai e/ Ce s-a mutat, ce s-a pierdut,/ Din timpul viu în timpul mut.” (Lucian Blaga) Prezențele oamenilor din viața mea mă locuiesc. Conștient sau inconștient, sunt unii oameni care lasă urme în mine pe parcursul timpului și care ajung să mă schimbe. Și chiar dacă timpul din timpii mei nu s-a potrivit cu al lor într-un anumit moment, vreau să cred că timpul nu a fost o barieră în a-i cunoaște cu adevărat.

Când am citit poezia “Avem timp” de Octavian Paler, mi-a dat speranță, dar nu mi-a schimbat convingerea că timpul este insuficient câteodată. Senzația aceea care mă consumă (și ne consumă pe toți) se estompează când citesc aceste versuri:
“Avem timp pentru toate./ Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,/ să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,/ să-i judecam pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,/ avem timp să citim și să scriem,/ să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,/ avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,/ avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai tarziu./ Avem timp pentru ambiții și boli,/ să învinovățim destinul și amănuntele,/ avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,/ avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,/ avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reînventăm,/ avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,/ avem timp să primim lecții și să le uităm dupa-aceea,/ avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem./ Avem timp pentru toate [..] “


În noapte undeva mai e Tot ce-a fost și nu mai e ce s-a mutat ce s-a pierdut din timpul viu în timpul mut

“Din momentul în care ne naștem, timpul începe să ne ia viața înapoi”. Mi-a rămas foarte adânc întipărită în memorie o afirmație a unui coleg de facultate, de la Pictură: “Știi, Ada, eu mă trezesc în fiecare dimineață cu frica de a nu muri înainte de a materializa ce am în cap. Am lăsat în urma mea tot ceea ce-mi doream să fac? Nu vreau să mor înainte de a termina lucrările pe care le am de făcut.” Trecerea noastră pe Pământ, trecerea aceasta a timpului poate fi o cursă contra cronometru a atingerii unor scopuri, dar în același timp o perioadă a devenirii, a descoperirii de sine, a dăruirii personale într-un interval de timp. Timpul e foarte relativ. Timpul trebuie să fie de partea ta. Și chiar dacă nu e de partea ta, nu trebuie să devină o piedică în a trăi ce e de trăit. Eu am convingerea că noi trăim perpetuu, dacă ar exista mașina timpului și am folosi-o, ne-am putea întoarce în trecut sau călători în viitor și ne-am găsi pe noi și pe alții trăind niște momente într-un atemporal continuu. Pentru că momentele acelea chiar dacă au trecut sau vor trece- există și se desfășoară într-o realitate posibilă: trecută, prezentă sau viitoare.

Timpul e o iluzie de multe ori. Fiecare amintire retrăită, o încarci cu energia prezentului, ce e întotdeauna diferită. Nu e o rememorare anostă a unui fapt împlinit și trecut. Mi-am retrăit viața de mai multe ori în fața șevaletului, reluând niște amintiri și retrăindu-le la nivel mental, și de fiecare dată am descoperit și înțeles altceva. Sunt unele momente când lucrez și sunt pe pilot automat, iar atunci mă detașez parțial și îmi vin flashback-uri în minte din trecut. De fiecare dată sunt diferite. Mă gândesc că poate aș fi acționat altfel dacă aș fi trăit momentul acela acum. Timpul m-a schimbat pentru că văd lucrurile în prezent cu alți ochi. Nu e o dezgropare frustrată a trecutului, ci doar o încercare de înțelegere mai completă a rezultatului pe care îl generează prezentul.

Cred, de asemenea, că pentru timp trebuie să și lupți. Nu îl lași doar să treacă. La fel cum lupți pentru pâinea de mâine (câștigarea existenței), pentru „te iubesc”-ul de mâine (găsirea iubirii și păstrarea unei relații armonioase), așa lupți și pentru timp. Pentru timpul tău și al altora. Pentru timpul viu.

 

O vreme vom vorbi despre timp. Cât oamenii vor avea timp să ne povestească, noi vom avea timp să-i ascultăm. Vom posta articole, analize, desene, gânduri și orice altceva vreți voi cititorilor contribuitori să ne spuneți, despre timpul vostru și al nostru, al tuturor. Primim materiale aici.

Alte articole cu tema timp:

Timpul meu nu e timpul tău (interviu colectiv)

În 4 (patru) timpi (text și fotografii Alex Roșca)

Trăiește clipa. Nu e momentul. (text Diana Petruț, fotografie Alia Livia Lazăr)

Timpul (text Amelian Rupa, vizual Alina Andrei)

Share on Facebook

Tags: , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR, VIZUAL | No Comments »

Trăiește clipa. Nu e momentul.

February 27, 2013

de Diana Petruț


Alia Livia Lazăr (fotografie primită pe trimitechestii)

Într-o intersecţie a timpului, dintr-o parte, fremătînd de nerăbdare, vine „Trăieşte clipa”, iar din alta, cu un calm desprins din lumea de dincolo „Nu e momentul”.

„Trăieşte clipa” e fudulă, plină de sine, voluptoasă, sfidează toate stările de bun simţ, este posedată de priorităţi şi isterică la orice gest care ar putea să însemne amînare. Întreţine relaţii mai mult decît cordiale cu „Timpul trece”. Cînd se întîlnesc împreună la un pahar de ceva, fac ce vor din noi. Devenim nişte disperaţi ai momentului, fără măsură, un soi de consumatori excesivi  de „nimic prea mult”. Avem senzaţia că dacă nu acţionăm, reacţionăm la momentul X, pierdem introducerea, ajungem să ratăm punctul culminant, suntem exilaţi în ţinutul neîntîmplatului şi populăm casa regretului.  Fugăriţi de clişeul că timpul trece, ajungem să trecem peste multe lucruri. Să uităm ce e cu adevărat important, doar pentru că el, timpul, nu aşteaptă. „Trăieşte clipa” adoră să spună că nu are timp, nu se gîndeşte niciodată că timpul şi-l poate face, că noi suntem cei care îl croim şi care avem puterea de a-l împărţi şi a-l dărui. Ea nu ratează nicio ocazie pentru a-şi lărgi cercurile adepţilor, specialitatea ei este graba şi savurează intens comportamentul impulsiv. Nu se simte niciodată vinovată. Şi dacă i se dovedeşte că a pus stăpînire pe un om care nu are tăria de a fi cum îşi doreşte ea, aceasta nu renunţă. Se încăpăţînează să facă din el o marionetă a rătăcirilor şi a neîncrederii. „Trăieşte clipa” nu are viitor, prin urmare nu cunoaşte speranţa, nu a întîlnit răbdarea. Cît despre aşteptare, nici nu mai vorbim. Habar nu are cum să o gestioneze.

De aici şi invidia pe „Nu e momentul”. Un individ aparent tăios, deloc cuprins de îngrijorare de fiecare dată cînd se pronunţă. Nu simte remuşcarea lui cum ar fi dacă ar fi. Se întreabă des de ce se grăbesc oamenii, e o dilemă pe care încă nu a reuşit să o rezolve, poate asta e ceea ce îl păstrează în continuare rezervat. De nenumărate ori  s-a trezit faţă în faţă cu „Trăieşte clipa” şi de fiecare dată o lua la fugă şi o lăsa pe ea să cîştige. Prezenta un soi de slăbiciune în faţa acesteia, pesemne că se lăsa intimidat de frumuseţea ei. Să nu credeţi că e un laş. Tocmai, îţi trebuie curaj şi multă înţelepciune să stai să cîntăreşti lucrurile. Da, trebuie curaj să vrei să aştepţi, să nu te încîlceşti în iţele deznădejdii. Cel mai greu e să simţi cînd rişti să devii prizonierul  iluziei. Aici „Nu e momentul” poate deveni toxic. Te poate ţine într-o beţie a simţurilor, într-un joc al imaginaţiei, într-o dependenţă de un anumit context şi dorinţă, de ţi-e teamă să mai ieşi. „Nu e momentul” face tot ce poate să te recupereze şi apelează la amica lui din copilărie, „Împăcarea”.

E rîndul ei să stea de vorbă cu sufletul celor furioşi, să-i facă să se simtă împăcaţi cu deciziile pe care le-au luat şi să-l lase pe „Nu e momentul” să-şi facă treaba pînă la capăt. Poate cîndva, capătul e acolo unde „Nu e momentul” se contopeşte cu „Trăieşte clipa”.

 

O vreme vom vorbi despre timp. Cât oamenii vor avea timp să ne povestească, noi vom avea timp să-i ascultăm. Vom posta articole, analize, desene, gânduri și orice altceva vreți voi cititorilor contribuitori să ne spuneți, despre timpul vostru și al nostru, al tuturor. Primim materiale aici.

Alte articole cu tema timp:

Timpul meu nu e timpul tău (interviu colectiv)

În 4 (patru) timpi (text și fotografii Alex Roșca)

(Nu) Avem Timp (text și ilustrație Ada Muntean)

Timpul (text Amelian Rupa, vizual Alina Andrei)

Share on Facebook

Tags: , , , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR | No Comments »

In 4 (patru) timpi

February 25, 2013

text și fotografii de Alex Roșca

Timpul e nerabdare.

Nu am suficient timp sa fac tot ce as vrea, sa-mi demarez si sa imi duc la bun sfarsit toate proiectele, pe care le vreau gata acum, toate imediat, in acelasi timp, pentru ca fac totul in contratimp si in acelasi timp, nu ma pot concentra pe mai multe lucruri deodata, si pentru ca simt ca timpul meu a trecut, sau inca nu a venit, sau pentru ca unele lucruri se intampla cand le vine timpul (ceva ce nu poti controla tu). Si pe masura ce trece timpul, ti se pare ca descoperi si mai multe lucruri de facut, lucruri pentru care insa nu ai timp.

Asa ca ce e cu timpul? Ma gandeam ca am sa realizez chestiile astea in timp. Insa timpul trece, iar eu ma trezesc ca nu prea mi-e clar nimic.

Timpul e un concept inventat de om pentru a-si justifica nerabdarea si rasfatul. Desi nerabdarea e alt concept inventat prin relatie cu timpul. Uite, eu unul am chef sa se intample toate atunci cand vreau eu, si mai ales, cat de repede – asta e rasfat. Daca am o idee, un proiect, o dorinta, un obiectiv, am nevoie sa se intample numaidecat, instantaneu, imediat. Nu mai am rabdare. Si nu stiu daca as fi capabil in a ma lansa intrt-un proiect de anvergura, cu o desfasurare in timp. Rezultatele trebuie sa fie imediate. Si exceptionale. Ceea ce de regula nu se intampla. Pentru ca nu le acord timpul necesar.

Timpul e amintire.

Azi dimineata ies pe balcon. 8:20, sambata, soare.

Episod proustian: sunt dimineata la mare, e racoare, chiar daca e soare, aerul e curat, e liniste, in departare se aude marea si pescarusul. Miroase a mare. Sunt mahmur de aseara. Sunt fericit. Sa vedem ce e de facut azi. End.

Intru repede inapoi in casa, inchid usa la balcon.

Incep sa contest masiv rostul amintirii. Fiecare amintire reprezinta ceva ce a fost odata. Deci care nu mai e. Oricum, cred ca facem apel la amintire in momentul in care constientizam o lipsa, cand ceva nu mai e. Asadar, orice amintire are in ea, intrinseca, o melancolie, un regret, un “ce misto a fost, ce frumos era, cat ne-am mai distrat “ etc., toate la timpul trecut.

Bun, nu contesta nimeni aspectul utilitar si documentar al amintirii: stiu strada aia pentru ca am fost acolo, stiu obiectul ala pentru ca l-am mai vazut, stiu figura aia pentru ca am mai vazut-o, mi-am adus aminte sa fac aia pt ca trebuie, etc… dar in rest, amintirea imi pare un sistem masochist de dezgropare a melancoliei, a regretului, a zambetului fals. Haideti, pe bune acum, amintindu-va ceva (si nu vorbesc aici de o gluma, de un banc), cati n-ati zambit stramb, cati n-ati oftat apoi dandu-va seama ca momentele alea au trecut, si orice reeditare fortata a lor ar fi ca o continuare proasta de film, si asta daca se mai poate…?! Amintirea nu e decat o dovada a impotentei, a faptului ca nu poti sa mai faci/ai ce ai avut intr-un anumit moment in spatiu si timp. E o confirmare a unui handicap, a unei mutilari. Amintirea e dovada palpabila a faptului ca esti amputat, o constientizare a unei incapacitati.

Pentru ca atunci cand iti amintesti ceva, descoperi un regret, o tristete ampla, nedefinita, a faptului ca nu mai poti avea acum ce ai avut odata.

Citeste mai mult »

Share on Facebook

Tags: ,
Posted in ARTA, DE CITIT, FOLCLOR | 1 Comment »

Timpul meu nu e timpul tău

February 20, 2013

Interviu colectiv


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

Timpul este o coordonată fundamentală în funcție de care ne organizăm mintea, nevoile, viața. O coordonată fundamental relativă și subiectivă. Depinde de întregul context istoric/zonal/cultural/social/politic/experiențial/personal. Dacă arunci un ochi prin studiile care s-au făcut de-alungul timpului despre timp, realizezi ca e o convenție atât de aparte încât devine foarte dificil să te referi la timp cu titlu general.

O vreme vom vorbi despre timp. Cât oamenii vor avea timp să ne povestească, noi vom avea timp să-i ascultăm. Vom posta articole, analize, desene, gânduri și orice altceva vreți voi cititorilor contribuitori să ne spuneți, despre timpul vostru și al nostru, al tuturor. Primim materiale aici.

Începem cu o întrebare colectivă, care sondează viziunile personale despre timp:
Ce înseamnă pentru tine timpul? Care sunt lucrurile care îți influențează simțitor percepția asupra timpului?  E diferit felul în care te gândești acum la timp, față de cum priveai problema asta cu ceva vreme în urmă?

Mulțumim tuturor celor care au răspuns întrebării noastre, vizual – Vlad Eftenie, Sorina Vazelina, Noni Bug, și în scris – Felix Tzele, Oana Zaharia, Vlad Eftenie, Rucsandra Pop, Ileana Selejan, Dan Petre, Luiza Zan, Rufi, Cynthia Canela, Alexandra Pirici, Alex Molico, Etiene Dupri, Aura Sorescu, Mihai Goțiu, Răzvan Giula, Mihaela Matei, Manu Băbescu, Mihaela Vodă.

FELIX TZELE
Timpul e o pereche de cearcăne ce se adâncesc ȋntr-un puţ fără fund. O beznă prin care bâjbâi ȋmpins de la spate spre o direcţie necunoscută. Pete negre ȋn jurul ochilor. Timpul e incertitudine şi e foarte bine că e aşa. Când totul devine cert, ȋnseamnă că am murit. Fac tot posibilul să stau departe de Timpul ăla.

Depinde de acţiune. Când alerg prin Drumul Taberei sau fac gimnastică prin casă, nici nu ȋl simt. Când scriu, se transformă ȋntr-un fluture de noapte negru care fâlfâie greoi peste cuvinte. Când sunt cu ea, pierd noţiunea timpului. Şi aşa mai departe.

Nu mă (mai) gândesc la timp. Nu iese nimic folositor din jocul ăsta. Ultima oară când am rumegat timpul, a ieşit o povestire s.f groaznică. Nu ȋnţeleg cum i-a reuşit lui Proust treaba cu madlenele. Poate era francmason. Uite, când mă gândesc la timp, îl pierd cu lucruri nefolositoare.

Emoţiile, durerea, plăcerea, fluxul conştiinţei… poate că ar mai fi câteva miliarde de variabile care nu îmi vin acum în minte sau pe care nu le ştiu. Toate influențează percepția asupra timpului.

Iarna asta mi-am cumpărat un ceas de mână. Am văzut un Casio F91W pe un forum. Este vorba despre modelul acela pe care îl purta Osama Bin Laden în filmările Al-Jazeera. Dar eu nu de acolo îl ştiu. Mi-a adus aminte de copilărie şi de ceasurile vândute de basarabeni într-o piaţă din Alexandria. Nu am stat prea mult pe gânduri, am zis că trebuie să am unul. Şi acum să răspund la ȋntrebare. Limbile ceasului se mişcă ȋntr-o singură direcţie. Percepţia mea asupra timpului respiră, are memorie, este tot timpul ȋn relaţie cu ce a fost, ce este, ce va fi. Eu tot timpul mă uit ȋn spate, secundele niciodată.

Când eram copil, gândeam în anotimpuri. Toamnă, iarnă, vară, primăvară, fiecare sezon avea ceva special. Trăisem puţin, era destul loc în memorie. În adolescenţă eram revoltat. Printre altele, nu înţelegeam care era treaba cu timpul. Apoi am ajuns la facultate şi am început să citesc. Am dat de Husserl, fenomenologie, ipoteza Whorf-Sapir, etnometodologie şi studii antropologice despre triburile amazoniene în care nu există concept separat pentru Timp. Nu pot să spun că m-a iluminat ce am descoperit în facultate. Am aflat, însă, că timpul poate fi şi altcumva. Timpul e istorie, cultură, cunoaştere, natură, fiinţă, toate astea amestecate. Acum am mai multă răbdare. Îmi construiesc propriul Timp.

OANA ZAHARIA
Chiar mă întrebam ce se întâmplă cu mine în ultima vreme. Mi-am dat seama că nu mă mai uit la ceas. Pur și simplu nu mă interesează cât e ora. Nu am ore potrivite pentru anumite activități, căci toate orele sunt absolut ideale pentru absolut orice activitate. Cam așa simt eu. Prin urmare, da, există o discordanță monstruoasă între percepția mea asupra timpului și convenție în sine.

Dar din câte îmi amintesc, înainte îi dădeam ceva importanță. Asta se întâmplă când ai un program fix, cred. În timpul școlii sau când ai un job de 8 ore pe zi, îți pasă mereu cât e timpul. Te întrebi mereu câte minute mai sunt până la sfârșitul orei sau câte ore mai sunt până poți pleca acasă de la job. Nu Dumnezeu este măsura nefericirii noastre, Lennon băiatule, ci timpul.

Nu mai știu de când am început să nu mă mai întreb deloc despre timp. De asta nu știu ce să răspund când cineva mă întreabă la telefon: „La cât ne întâlnim, la 5?” Și eu n-am habar niciodată ce oră e, nici măcar aproximativ.

Cât despre decenii și veacuri, au început să mi se pară din ce în ce mai scurte. Parcă mai ieri mișunau pe-aici Mihai Viteazul și Mihai Eminescu. Ce să mai zic de zilele săptămânii sau ce lună vine după asta.

Și de când nu mă mai gândesc la timp, am observat că nu mai îmbătrânesc.


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

VLAD EFTENIE
Timpul, acel copil jucaus, acea masca cu o mie de fetze, acea vesnica intrebare. Il ai sau nu. Curge, zboara, trece. Atatea stari de agregare, atatea necunoscute imi spun clar ca nu trebuie sa caut o definitie. Ca nu trebuie sa inteleg. Nu cu mintea poti intra pe poarta timpului. Simtind, emotia aduce ecouri. Mai e timp? “Ce greu trece!”….sau… “parca a fost ieri, ce repede a trecut!” Incercam sa ne traducem timpul dandu-i dimensiuni, forme. Treceeste si va fi. Cel mai greu pare a fi de tratat cu prezentul. Ce ne facem? Timpul ne ajuta sa percepem inaintarea. E clar ca nu stam pe loc. Cum ar arata o lume fara timp? Basmul ne spune ca omului nu-i este accesibil acest taram. Aleodor este tentat sa umble in Valea Plangerii si este izgonit inapoi in spatiul cel cu timp. Si moare. Pedeapsa e capitala atunci cand incerci sa i te sustragi. Bine, si Pink Floyzii au avut dileme, puse insa pe melodie. Cum mai suna inceputul acela halucinant cu o mie de ceasuri….

Iata, timp transformat in litere. Ma gandesc ca timpul nu e imporant ca entitate imposibil de cuprins ci prin ceea ce devine vizibil, palpabil. Prin ceea ce timpul decanteaza ca prezenta. Ca aceste litere, ca aceste idei, ca acele gesturi, ca acele urme, ca acele amintiri despre acele lucruri intamplate, ca acele vise despre ceea ce inca nu s-a intamplat. Timpul ca urma vizibila, ca urma dorita. Este in afara noastra sau in noi? Stiu, prietenul meu german vine mereu la fix. El e fauritorul propriului timp exact. Eu imi acord inca 15 minute. Pentru mine timpul e in afara mea si eu curg cu el. Mai repede sau mai incet. Sau zbor? Surferul care merge pe val e cu singuranta ancorat in timpul lui prezent. Sau ma petrec? Depinde de stare, depinde de ceea ce am mancat, iubit, visat. Timpul pregatirii, timpul intelegerii. Totul cere timp, pe care trebuie sa-l avem de undeva. Cred ca timpul trece cu exactitate simtita atunci cand faci bine ceea ce ai de facut. Devine scurt sau lung cand pierzi pasul, sincronizarea, tempo-ul. Poate fi un bun indicator al unei functionari eficiente si armonioase. Bunaoara eu simt ca ma sustrag timpului de ceva vreme. Simt ca il pacalesc, ca ma joc “faţea” cu el. Cand esti tu cu tine si gravitezi in jurul tau, timpul tau devine stapan peste timpul exterior. Eu, inlauntrul si in afara mea? Pai da…

Timpul, acea tensiune care descrie consumarea energiei arcului armat la nastere cu o cheitza magica. Se si aude, bataile inimii sunt cu siguranta masuri fidele ale timpului tau. Tot ce se intampla imprejur are un ritm al lui in care se consuma. Da, si mai era cliseul acela cu “pentru totdeauna”, “4ever” spus atunci cand intr-o necunoastere absolut copilaroasa ei vor sa ofere garantii. Ce stim noi despre “mereu”? Abia stim cine suntem azi, cu ceva noroc, dara’mi’te ce va fi peste un timp cand vom fi altii?

Probabil cel mai interesant lucru de timp nu este sa incerci sa-l afli sau sa-l intelegi ci sa iti pui cat mai multe intrebari, sa te asculti si sa-i afli ecoul in felul in care mergi, in care respiri, in care clipesti. Si apoi sa te uiti imprejur. Chiar asa, cum arata timpul celorlalti? Ma apuc de citit.

Citeste mai mult »

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR, INTERVIU | 5 Comments »