Posts Tagged ‘ Mihaela Vodă ’

Timpul meu nu e timpul tău

February 20, 2013

Interviu colectiv


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

Timpul este o coordonată fundamentală în funcție de care ne organizăm mintea, nevoile, viața. O coordonată fundamental relativă și subiectivă. Depinde de întregul context istoric/zonal/cultural/social/politic/experiențial/personal. Dacă arunci un ochi prin studiile care s-au făcut de-alungul timpului despre timp, realizezi ca e o convenție atât de aparte încât devine foarte dificil să te referi la timp cu titlu general.

O vreme vom vorbi despre timp. Cât oamenii vor avea timp să ne povestească, noi vom avea timp să-i ascultăm. Vom posta articole, analize, desene, gânduri și orice altceva vreți voi cititorilor contribuitori să ne spuneți, despre timpul vostru și al nostru, al tuturor. Primim materiale aici.

Începem cu o întrebare colectivă, care sondează viziunile personale despre timp:
Ce înseamnă pentru tine timpul? Care sunt lucrurile care îți influențează simțitor percepția asupra timpului?  E diferit felul în care te gândești acum la timp, față de cum priveai problema asta cu ceva vreme în urmă?

Mulțumim tuturor celor care au răspuns întrebării noastre, vizual – Vlad Eftenie, Sorina Vazelina, Noni Bug, și în scris – Felix Tzele, Oana Zaharia, Vlad Eftenie, Rucsandra Pop, Ileana Selejan, Dan Petre, Luiza Zan, Rufi, Cynthia Canela, Alexandra Pirici, Alex Molico, Etiene Dupri, Aura Sorescu, Mihai Goțiu, Răzvan Giula, Mihaela Matei, Manu Băbescu, Mihaela Vodă.

FELIX TZELE
Timpul e o pereche de cearcăne ce se adâncesc ȋntr-un puţ fără fund. O beznă prin care bâjbâi ȋmpins de la spate spre o direcţie necunoscută. Pete negre ȋn jurul ochilor. Timpul e incertitudine şi e foarte bine că e aşa. Când totul devine cert, ȋnseamnă că am murit. Fac tot posibilul să stau departe de Timpul ăla.

Depinde de acţiune. Când alerg prin Drumul Taberei sau fac gimnastică prin casă, nici nu ȋl simt. Când scriu, se transformă ȋntr-un fluture de noapte negru care fâlfâie greoi peste cuvinte. Când sunt cu ea, pierd noţiunea timpului. Şi aşa mai departe.

Nu mă (mai) gândesc la timp. Nu iese nimic folositor din jocul ăsta. Ultima oară când am rumegat timpul, a ieşit o povestire s.f groaznică. Nu ȋnţeleg cum i-a reuşit lui Proust treaba cu madlenele. Poate era francmason. Uite, când mă gândesc la timp, îl pierd cu lucruri nefolositoare.

Emoţiile, durerea, plăcerea, fluxul conştiinţei… poate că ar mai fi câteva miliarde de variabile care nu îmi vin acum în minte sau pe care nu le ştiu. Toate influențează percepția asupra timpului.

Iarna asta mi-am cumpărat un ceas de mână. Am văzut un Casio F91W pe un forum. Este vorba despre modelul acela pe care îl purta Osama Bin Laden în filmările Al-Jazeera. Dar eu nu de acolo îl ştiu. Mi-a adus aminte de copilărie şi de ceasurile vândute de basarabeni într-o piaţă din Alexandria. Nu am stat prea mult pe gânduri, am zis că trebuie să am unul. Şi acum să răspund la ȋntrebare. Limbile ceasului se mişcă ȋntr-o singură direcţie. Percepţia mea asupra timpului respiră, are memorie, este tot timpul ȋn relaţie cu ce a fost, ce este, ce va fi. Eu tot timpul mă uit ȋn spate, secundele niciodată.

Când eram copil, gândeam în anotimpuri. Toamnă, iarnă, vară, primăvară, fiecare sezon avea ceva special. Trăisem puţin, era destul loc în memorie. În adolescenţă eram revoltat. Printre altele, nu înţelegeam care era treaba cu timpul. Apoi am ajuns la facultate şi am început să citesc. Am dat de Husserl, fenomenologie, ipoteza Whorf-Sapir, etnometodologie şi studii antropologice despre triburile amazoniene în care nu există concept separat pentru Timp. Nu pot să spun că m-a iluminat ce am descoperit în facultate. Am aflat, însă, că timpul poate fi şi altcumva. Timpul e istorie, cultură, cunoaştere, natură, fiinţă, toate astea amestecate. Acum am mai multă răbdare. Îmi construiesc propriul Timp.

OANA ZAHARIA
Chiar mă întrebam ce se întâmplă cu mine în ultima vreme. Mi-am dat seama că nu mă mai uit la ceas. Pur și simplu nu mă interesează cât e ora. Nu am ore potrivite pentru anumite activități, căci toate orele sunt absolut ideale pentru absolut orice activitate. Cam așa simt eu. Prin urmare, da, există o discordanță monstruoasă între percepția mea asupra timpului și convenție în sine.

Dar din câte îmi amintesc, înainte îi dădeam ceva importanță. Asta se întâmplă când ai un program fix, cred. În timpul școlii sau când ai un job de 8 ore pe zi, îți pasă mereu cât e timpul. Te întrebi mereu câte minute mai sunt până la sfârșitul orei sau câte ore mai sunt până poți pleca acasă de la job. Nu Dumnezeu este măsura nefericirii noastre, Lennon băiatule, ci timpul.

Nu mai știu de când am început să nu mă mai întreb deloc despre timp. De asta nu știu ce să răspund când cineva mă întreabă la telefon: „La cât ne întâlnim, la 5?” Și eu n-am habar niciodată ce oră e, nici măcar aproximativ.

Cât despre decenii și veacuri, au început să mi se pară din ce în ce mai scurte. Parcă mai ieri mișunau pe-aici Mihai Viteazul și Mihai Eminescu. Ce să mai zic de zilele săptămânii sau ce lună vine după asta.

Și de când nu mă mai gândesc la timp, am observat că nu mai îmbătrânesc.


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

VLAD EFTENIE
Timpul, acel copil jucaus, acea masca cu o mie de fetze, acea vesnica intrebare. Il ai sau nu. Curge, zboara, trece. Atatea stari de agregare, atatea necunoscute imi spun clar ca nu trebuie sa caut o definitie. Ca nu trebuie sa inteleg. Nu cu mintea poti intra pe poarta timpului. Simtind, emotia aduce ecouri. Mai e timp? “Ce greu trece!”….sau… “parca a fost ieri, ce repede a trecut!” Incercam sa ne traducem timpul dandu-i dimensiuni, forme. Treceeste si va fi. Cel mai greu pare a fi de tratat cu prezentul. Ce ne facem? Timpul ne ajuta sa percepem inaintarea. E clar ca nu stam pe loc. Cum ar arata o lume fara timp? Basmul ne spune ca omului nu-i este accesibil acest taram. Aleodor este tentat sa umble in Valea Plangerii si este izgonit inapoi in spatiul cel cu timp. Si moare. Pedeapsa e capitala atunci cand incerci sa i te sustragi. Bine, si Pink Floyzii au avut dileme, puse insa pe melodie. Cum mai suna inceputul acela halucinant cu o mie de ceasuri….

Iata, timp transformat in litere. Ma gandesc ca timpul nu e imporant ca entitate imposibil de cuprins ci prin ceea ce devine vizibil, palpabil. Prin ceea ce timpul decanteaza ca prezenta. Ca aceste litere, ca aceste idei, ca acele gesturi, ca acele urme, ca acele amintiri despre acele lucruri intamplate, ca acele vise despre ceea ce inca nu s-a intamplat. Timpul ca urma vizibila, ca urma dorita. Este in afara noastra sau in noi? Stiu, prietenul meu german vine mereu la fix. El e fauritorul propriului timp exact. Eu imi acord inca 15 minute. Pentru mine timpul e in afara mea si eu curg cu el. Mai repede sau mai incet. Sau zbor? Surferul care merge pe val e cu singuranta ancorat in timpul lui prezent. Sau ma petrec? Depinde de stare, depinde de ceea ce am mancat, iubit, visat. Timpul pregatirii, timpul intelegerii. Totul cere timp, pe care trebuie sa-l avem de undeva. Cred ca timpul trece cu exactitate simtita atunci cand faci bine ceea ce ai de facut. Devine scurt sau lung cand pierzi pasul, sincronizarea, tempo-ul. Poate fi un bun indicator al unei functionari eficiente si armonioase. Bunaoara eu simt ca ma sustrag timpului de ceva vreme. Simt ca il pacalesc, ca ma joc “faţea” cu el. Cand esti tu cu tine si gravitezi in jurul tau, timpul tau devine stapan peste timpul exterior. Eu, inlauntrul si in afara mea? Pai da…

Timpul, acea tensiune care descrie consumarea energiei arcului armat la nastere cu o cheitza magica. Se si aude, bataile inimii sunt cu siguranta masuri fidele ale timpului tau. Tot ce se intampla imprejur are un ritm al lui in care se consuma. Da, si mai era cliseul acela cu “pentru totdeauna”, “4ever” spus atunci cand intr-o necunoastere absolut copilaroasa ei vor sa ofere garantii. Ce stim noi despre “mereu”? Abia stim cine suntem azi, cu ceva noroc, dara’mi’te ce va fi peste un timp cand vom fi altii?

Probabil cel mai interesant lucru de timp nu este sa incerci sa-l afli sau sa-l intelegi ci sa iti pui cat mai multe intrebari, sa te asculti si sa-i afli ecoul in felul in care mergi, in care respiri, in care clipesti. Si apoi sa te uiti imprejur. Chiar asa, cum arata timpul celorlalti? Ma apuc de citit.

Citeste mai mult »

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR, INTERVIU | 5 Comments »

In labirintul lui Brioc

January 16, 2013

de Mihaela Voda


Impresii post-spectacol

M-am asezat pe canapea, intr-o sala de asteptare semi-obscura unde mai erau trei persoane. M-am uitat daca au si ele o portocala, nu am vazut sa fi avut. Invitate de gazda, au intrat pe rand in una dintre camere. Tot gazda ii prelua la iesirea din camera si ii conducea spre urmatoarea; intre timp, ciocanea la alte usi si alti oameni ieseau din alte camere. Dintr-o incapere alaturata se auzeau voci ca si cum se faceau repetitii de teatru. Am asteptat si am urmarit… sute de intrebari imi treceau prin minte… emotiile, curiozitatea si incantarea incepeau sa se transforme in teama. Nu stiu de ce, ma gandeam ca-mi vor scormoni mintea cu tot felul de intrebari sugubete, ca-mi vor rascoli ideile, ca nu voi reusi sa intru in joc, ca nu stiu ce se asteapta de la mine, ce au facut altii, ce dracu e dupa usile alea. Mai ales dupa prima! Prima ma omora.

Ah, am ajuns in sala asta de asteptare dupa ce i-am scris un mail lui Brioc. Nu-mi era foarte clar cine sau ce e Brioc, doar ca e eroul sau chiar un fel de spectacol in sine realizat de Compania de Teatru Labirint, care imi va oferi o experienta de viata mind blowing. Cica sa merg cu mintea deschisa si sa am incredere in oamenii de acolo, chiar daca mi se va parea ciudat, pentru ca imi va placea maxim.

“Pai si ce se intampla acolo?”, le-am intrebat pe cele doua prietene care au fost si care ma impingeau cu un ditamai entuziasmul sa ma duc si eu.
“Nu putem sa-ti spunem, n-ar mai avea niciun farmec, tocmai aia e.”
“Dar merita?”
“Merita!”

Asa ca i-am scris lui Brioc si Brioc mi-a raspuns, invitandu-ma la o intalnire. Mi-a oferit niste instructiuni, pe care nu le-am inteles prea bine, dar am hotarat sa le urmez intocmai, si mi-a dat tema de gandire ceva ce a spus Marquez despre fericire. In rest: mister.

Mi-a venit randul, am intrat in camera si a inceput totul. Mai intai lent, ca o initiere. Incercam sa gasesc sensuri, sa leg cursul intamplarilor. Apoi n-a mai fost chip sa gandesc. A fost freamat, dezlantuire, dezmeticire, invaluire, caldura, iubire. A fost ca un vis al naibii de intens in care, desi ochii-ti sunt inchisi si dormi, simturile si simtirile iti sunt mai treze ca niciodata. Parca se amestecau toate intr-o hora bezmetica, vibranta si necunoscut de placuta. Simteam ca imi cresc urechi si ca mainile-mi sunt ochi. O aglomerare de senzatii caci simturile imi erau provocate din toate partile.

Uluitor a fost momentul in care labirintul s-a incheiat, cand am simtit ca am recapatat controlul si ca am revenit la ce stiam… numai ca a fost inca o sfidare a realului mintii mele, inca o provocare ludica.

Te-am dezorientat de tot? Du-te sa-l cunosti pe Brioc!

Sa n-ai nicio teama ca te pierzi in labirint sau ca te va scoate din zona ta de confort. Inexplicabil, te lasi pe mainile unor oameni pe care nu ii cunosti si ai incredere deplina in ei. Nicio secunda nu m-am simtit deranjata, stingherita. Din contra! M-am simtit mai bine ca oricand, in siguranta, dezmortita, cu puls. Eram eu si tot ce se intampla acolo era pentru mine.


Impresii post-spectacol

***
Cel mai important atribut al spectacolului Brioc este ca, pentru a putea fi inteles, el trebuie experimentat. Brioc, primul spectacol al Companiei de Teatru Labirint, poarta numele celui care dezvolta aceasta metoda in Tara Galilor – Iwan Brioc. Spectacolul este un produs cultural cu valente sociale, dar mai ales cu valente umane, ce creeaza intalniri intre oameni care au ceva de impartasit; un eveniment de schimb profund uman, intre om si contextele in care traieste.

Tehnica performativa a teatrului labirint permite spectatorului sa devina parte dintr-o constructie labirintica, cu un cadru definit si cu o anumita tematica. Scopul este atat entertainment-ul cat si dezvoltarea imaginatiei, inlesnirea retrairii unor sentimente sau crearea altora, la diverse intensitati, activarea sociala a indivizilor, transformarea omului, cu voia lui, intr-un adevarat spectACTor, un spectator erou.

Afla cand au loc urmatoarele spectacole de pe site sau pagina de Facebook a Companiei de Teatru Labirint.

Share on Facebook

Tags: , , , , ,
Posted in FOLCLOR, INPROGRAM, SPECTACOL | No Comments »

Ma-nconjor cu mine

December 10, 2012

de Mihaela Voda


Dan Cretu – Ardei (lucrare primita pe trimite chestii/ trimitechestii@tataia.net)

Preajma mea sunt busuiocul intr-un ulcior pictat de mine, sevaletul pe care sta pictura cu narcise facuta la cursul de pictura, 3 cutii verzi din nuiele, o cutie de pantofi pe care am imbracat-o in hartie portocalie si in care imi tin pixurile, cartile mele, “cosuletul de zi” unde-mi pun in ordine hartiile pe care-mi scriu idei, hartiile pe care imi scriu titluri de filme, ambalaje de ciocolata si ness de la promotii, carnetelul cu elastic pe care mi l-au adus din Praga doi oameni cu care nu mai pastrez legatura, cerceii rotunzi din Vama, brosa cu broasca testoasa de la sora-mea, un lipici, un metru de croitorie si alte obiecte pasagere. Preajma mea are si o bicla cu pedale rosii, o chitara, o craciunita care nu cred ca mai prinde Craciunul si un album negru cu poze, bilete si franturi de poezii. Chitara nu-i a mea, e a omului pe care il am in preajma.

Mai am o preajma acasa, la mama, unde sunt mama, Albus, parul, mirosul de struguri toamna, rulota rosie, jurnalul din adolescenta din care n-au mai ramas decat cateva pagini, restul le-am rupt si le-am aruncat pentru ca mi s-au parut prea proaste scrierile de acolo, magazia in care m-am vopsit cu vara-miu ca indienii. Mai sunt si vecinele care imi dadeau visine si ma lasau sa ma dau in leaganele din curtile lor si ma trimiteau sa le cumpar paine.

Pe oriunde ma mut, preajma mea ramane cam aceeasi. Decorurile se schimba, dar le caut pe acelea care sunt pentru mine. Contextele se schimba, dar mi le construiesc asa cum vreau, cu prietenii mei si cu tot ce-mi place sa fac, sa fiu. Cu muntii pe care ma catar, iesirile cu bicicleta, filmele cu vin si brie, pozele pe care le fac si le voi face, tarile in care n-am ajuns, labradorul pe care vreau sa-l am cand voi avea si casa pe care vreau s-o am, cladirile la care ma zgaiesc, luminile, ploile si placintele cu mere. Ma-nconjor cu lucruri ale mele, care ma compun si in care ma rasfrang. Si ce am si ce nu am si ce vreau sa am, sunt eu.

Am o prietena care oriunde se muta isi umple camera cu poze, mesaje de tot soiul, dezordine, rochii si cercei. O alta isi poarta dupa ea ursuletii bruno si alte lucruri asemanatoare. O alta alege mereu apartamente mari, cu camere mari in care pune obiecte mici si presuri si isi incropeste un loc intim si cald de stat la povesti si cafea. Poate ca ne construim de fiecare data imprejurimile la fel de teama sa nu ne pierdem. Putem fi in atatea feluri incat ne-o prinde bine sa avem lucruri care sa ne tina aproape de sinea noastra.

P.S. Mi-am lipit pe tavanul capului o vorba: “Make your surroundings a metaphor for who you are.” (George Lois)

 

Share on Facebook

Tags: , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR, TEXT | 1 Comment »

TATAIA #4

March 5, 2012

Aici poți să răsfoiești un sample din TATAIA #4

Cu participarea extraordinară a: A. C., Adrian Mihai Sandu, Alex Baciu, Alexandra Sandu, Alexandru Molico, Alina Anca, Ana Elefterescu, Bogdan Grigore, Bogdan Iancu, Bogdan Susma, coategoale, Claudia Rista, Codrina Cazacu, Cornelia Varlam, Dan Raul Pintea, David Schwartz, Evensteven, George Olteanu, George Roșu, Geosab, Ghica Popa, Gruia Dragomir, Ilinca Lăzărescu, Ion Cotenescu, Isabela Hențiu, Jean-Lorin Sterian, Lidia Neagu, M. Vocoban, Manu Băbescu, Maria Balabaș, Matei Branea, Mihaela Brebenel, Mihaela Michailov, Mihaela Vodă, Mihai Dobre, Mihai Zgondoiu, Mimi Ciora, Miruna Vasilescu, Noper, Peca Ștefan, Phillippe Guilet, Radu Afrim, reVoltaire, Rucsandra Pop, Sandra Ghițescu, Sorina Vazelina, tausance, Viviana Iacob, Vlad Ilicevici, Vlad Petri, Vladimir Taroi, Von Butch, Zichmannfose

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in REVISTA | 6 Comments »