Timpul meu nu e timpul tău

February 20, 2013

Interviu colectiv


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

Timpul este o coordonată fundamentală în funcție de care ne organizăm mintea, nevoile, viața. O coordonată fundamental relativă și subiectivă. Depinde de întregul context istoric/zonal/cultural/social/politic/experiențial/personal. Dacă arunci un ochi prin studiile care s-au făcut de-alungul timpului despre timp, realizezi ca e o convenție atât de aparte încât devine foarte dificil să te referi la timp cu titlu general.

O vreme vom vorbi despre timp. Cât oamenii vor avea timp să ne povestească, noi vom avea timp să-i ascultăm. Vom posta articole, analize, desene, gânduri și orice altceva vreți voi cititorilor contribuitori să ne spuneți, despre timpul vostru și al nostru, al tuturor. Primim materiale aici.

Începem cu o întrebare colectivă, care sondează viziunile personale despre timp:
Ce înseamnă pentru tine timpul? Care sunt lucrurile care îți influențează simțitor percepția asupra timpului?  E diferit felul în care te gândești acum la timp, față de cum priveai problema asta cu ceva vreme în urmă?

Mulțumim tuturor celor care au răspuns întrebării noastre, vizual – Vlad Eftenie, Sorina Vazelina, Noni Bug, și în scris – Felix Tzele, Oana Zaharia, Vlad Eftenie, Rucsandra Pop, Ileana Selejan, Dan Petre, Luiza Zan, Rufi, Cynthia Canela, Alexandra Pirici, Alex Molico, Etiene Dupri, Aura Sorescu, Mihai Goțiu, Răzvan Giula, Mihaela Matei, Manu Băbescu, Mihaela Vodă.

FELIX TZELE
Timpul e o pereche de cearcăne ce se adâncesc ȋntr-un puţ fără fund. O beznă prin care bâjbâi ȋmpins de la spate spre o direcţie necunoscută. Pete negre ȋn jurul ochilor. Timpul e incertitudine şi e foarte bine că e aşa. Când totul devine cert, ȋnseamnă că am murit. Fac tot posibilul să stau departe de Timpul ăla.

Depinde de acţiune. Când alerg prin Drumul Taberei sau fac gimnastică prin casă, nici nu ȋl simt. Când scriu, se transformă ȋntr-un fluture de noapte negru care fâlfâie greoi peste cuvinte. Când sunt cu ea, pierd noţiunea timpului. Şi aşa mai departe.

Nu mă (mai) gândesc la timp. Nu iese nimic folositor din jocul ăsta. Ultima oară când am rumegat timpul, a ieşit o povestire s.f groaznică. Nu ȋnţeleg cum i-a reuşit lui Proust treaba cu madlenele. Poate era francmason. Uite, când mă gândesc la timp, îl pierd cu lucruri nefolositoare.

Emoţiile, durerea, plăcerea, fluxul conştiinţei… poate că ar mai fi câteva miliarde de variabile care nu îmi vin acum în minte sau pe care nu le ştiu. Toate influențează percepția asupra timpului.

Iarna asta mi-am cumpărat un ceas de mână. Am văzut un Casio F91W pe un forum. Este vorba despre modelul acela pe care îl purta Osama Bin Laden în filmările Al-Jazeera. Dar eu nu de acolo îl ştiu. Mi-a adus aminte de copilărie şi de ceasurile vândute de basarabeni într-o piaţă din Alexandria. Nu am stat prea mult pe gânduri, am zis că trebuie să am unul. Şi acum să răspund la ȋntrebare. Limbile ceasului se mişcă ȋntr-o singură direcţie. Percepţia mea asupra timpului respiră, are memorie, este tot timpul ȋn relaţie cu ce a fost, ce este, ce va fi. Eu tot timpul mă uit ȋn spate, secundele niciodată.

Când eram copil, gândeam în anotimpuri. Toamnă, iarnă, vară, primăvară, fiecare sezon avea ceva special. Trăisem puţin, era destul loc în memorie. În adolescenţă eram revoltat. Printre altele, nu înţelegeam care era treaba cu timpul. Apoi am ajuns la facultate şi am început să citesc. Am dat de Husserl, fenomenologie, ipoteza Whorf-Sapir, etnometodologie şi studii antropologice despre triburile amazoniene în care nu există concept separat pentru Timp. Nu pot să spun că m-a iluminat ce am descoperit în facultate. Am aflat, însă, că timpul poate fi şi altcumva. Timpul e istorie, cultură, cunoaştere, natură, fiinţă, toate astea amestecate. Acum am mai multă răbdare. Îmi construiesc propriul Timp.

OANA ZAHARIA
Chiar mă întrebam ce se întâmplă cu mine în ultima vreme. Mi-am dat seama că nu mă mai uit la ceas. Pur și simplu nu mă interesează cât e ora. Nu am ore potrivite pentru anumite activități, căci toate orele sunt absolut ideale pentru absolut orice activitate. Cam așa simt eu. Prin urmare, da, există o discordanță monstruoasă între percepția mea asupra timpului și convenție în sine.

Dar din câte îmi amintesc, înainte îi dădeam ceva importanță. Asta se întâmplă când ai un program fix, cred. În timpul școlii sau când ai un job de 8 ore pe zi, îți pasă mereu cât e timpul. Te întrebi mereu câte minute mai sunt până la sfârșitul orei sau câte ore mai sunt până poți pleca acasă de la job. Nu Dumnezeu este măsura nefericirii noastre, Lennon băiatule, ci timpul.

Nu mai știu de când am început să nu mă mai întreb deloc despre timp. De asta nu știu ce să răspund când cineva mă întreabă la telefon: „La cât ne întâlnim, la 5?” Și eu n-am habar niciodată ce oră e, nici măcar aproximativ.

Cât despre decenii și veacuri, au început să mi se pară din ce în ce mai scurte. Parcă mai ieri mișunau pe-aici Mihai Viteazul și Mihai Eminescu. Ce să mai zic de zilele săptămânii sau ce lună vine după asta.

Și de când nu mă mai gândesc la timp, am observat că nu mai îmbătrânesc.


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

VLAD EFTENIE
Timpul, acel copil jucaus, acea masca cu o mie de fetze, acea vesnica intrebare. Il ai sau nu. Curge, zboara, trece. Atatea stari de agregare, atatea necunoscute imi spun clar ca nu trebuie sa caut o definitie. Ca nu trebuie sa inteleg. Nu cu mintea poti intra pe poarta timpului. Simtind, emotia aduce ecouri. Mai e timp? “Ce greu trece!”….sau… “parca a fost ieri, ce repede a trecut!” Incercam sa ne traducem timpul dandu-i dimensiuni, forme. Treceeste si va fi. Cel mai greu pare a fi de tratat cu prezentul. Ce ne facem? Timpul ne ajuta sa percepem inaintarea. E clar ca nu stam pe loc. Cum ar arata o lume fara timp? Basmul ne spune ca omului nu-i este accesibil acest taram. Aleodor este tentat sa umble in Valea Plangerii si este izgonit inapoi in spatiul cel cu timp. Si moare. Pedeapsa e capitala atunci cand incerci sa i te sustragi. Bine, si Pink Floyzii au avut dileme, puse insa pe melodie. Cum mai suna inceputul acela halucinant cu o mie de ceasuri….

Iata, timp transformat in litere. Ma gandesc ca timpul nu e imporant ca entitate imposibil de cuprins ci prin ceea ce devine vizibil, palpabil. Prin ceea ce timpul decanteaza ca prezenta. Ca aceste litere, ca aceste idei, ca acele gesturi, ca acele urme, ca acele amintiri despre acele lucruri intamplate, ca acele vise despre ceea ce inca nu s-a intamplat. Timpul ca urma vizibila, ca urma dorita. Este in afara noastra sau in noi? Stiu, prietenul meu german vine mereu la fix. El e fauritorul propriului timp exact. Eu imi acord inca 15 minute. Pentru mine timpul e in afara mea si eu curg cu el. Mai repede sau mai incet. Sau zbor? Surferul care merge pe val e cu singuranta ancorat in timpul lui prezent. Sau ma petrec? Depinde de stare, depinde de ceea ce am mancat, iubit, visat. Timpul pregatirii, timpul intelegerii. Totul cere timp, pe care trebuie sa-l avem de undeva. Cred ca timpul trece cu exactitate simtita atunci cand faci bine ceea ce ai de facut. Devine scurt sau lung cand pierzi pasul, sincronizarea, tempo-ul. Poate fi un bun indicator al unei functionari eficiente si armonioase. Bunaoara eu simt ca ma sustrag timpului de ceva vreme. Simt ca il pacalesc, ca ma joc “faţea” cu el. Cand esti tu cu tine si gravitezi in jurul tau, timpul tau devine stapan peste timpul exterior. Eu, inlauntrul si in afara mea? Pai da…

Timpul, acea tensiune care descrie consumarea energiei arcului armat la nastere cu o cheitza magica. Se si aude, bataile inimii sunt cu siguranta masuri fidele ale timpului tau. Tot ce se intampla imprejur are un ritm al lui in care se consuma. Da, si mai era cliseul acela cu “pentru totdeauna”, “4ever” spus atunci cand intr-o necunoastere absolut copilaroasa ei vor sa ofere garantii. Ce stim noi despre “mereu”? Abia stim cine suntem azi, cu ceva noroc, dara’mi’te ce va fi peste un timp cand vom fi altii?

Probabil cel mai interesant lucru de timp nu este sa incerci sa-l afli sau sa-l intelegi ci sa iti pui cat mai multe intrebari, sa te asculti si sa-i afli ecoul in felul in care mergi, in care respiri, in care clipesti. Si apoi sa te uiti imprejur. Chiar asa, cum arata timpul celorlalti? Ma apuc de citit.

Citeste mai mult »

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR, INTERVIU | 5 Comments »

Sa Film cu Dan Chisu

February 20, 2013

Proiecţie şi dezbatere „Şi caii sunt verzi pe pereţi” (România 2012, regie Dan Chişu)

UNATC București şi Film Menu prezintă duminică 24 februarie, de la orele 19, proiecţia filmului „Şi caii sunt verzi pe pereţi”, în regia lui Dan Chişu, urmată de o dezbatere cu membrii echipei de filmare.

Evenimentul este al optulea dintr-o serie de proiecții lunare, din cadrul proiectului „Să Film!”, care își propune să ofere contextul necesar unui dialog între public și realizatorii celor mai recente filme românești. Proiecţiile vor avea loc de fiecare dată în Sala de cinema din UNATC – o sală cu o capacitate de aproximativ 300 de locuri. La finalul fiecărei proiecții, publicul este invitat să intre în dialog cu o mare parte a echipei de filmare.

Scopul acestui proiect este, pe de o parte, de a facilita o înțelegere a modului în care funcționează fiecare departament al unei echipe de producție cinematografică şi pe de altă parte, de a propune un dialog amplu între realizatori și public, la scurt timp după ce filmul a fost lansat în sălile de cinematograf.

19.00: Proiecţie „Şi caii sunt verzi pe pereţi” (România 2012)

20.30: Dezbatere pe marginea filmului cu membrii echipei de filmare.

 

Intrarea la eveniment este gratuită.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Şapte Seri, Dilema Veche, TATAIA, Liternet.ro, Filmreporter.ro, Feeder.ro, Veioza Arte, Librăriile Humanitas, Librăria Anthony Frost, Librăriile Cărtureşti şi Librăria Jumătatea Plină.

 

Share on Facebook

Posted in INTERVIU | No Comments »

Dilema Veche ne întreaba de sanatate

January 18, 2013

La început de an, Diema Veche se întreabă de sănătatea “întreprinderilor” independente românești, artiștilor și grupurilor cultural-artistice,  publicând și un scurt interviu cu redactorii șefi ai câtorva dintre revistele indie tipărite de pe piață – Revista de povestiri, Revista Arte și meserii, Institute, the magazine, Love Issue și prezenta în cauză, bunul nostru TATAIA. Interviul este realizat de Cristian Lupșa de la Decât o revistă, una dintre primele reviste din valul recent de publicații de acest fel.

Ne vin în minte deopotrivă problemele de care ne-am lovit și de care se lovesc aproape toate proiectele independente (a se subînțelege – fără un suport financiar în spate) dar și povești despre bucuriile de care avem parte în tot acest proces. Salutăm cu drag interesul pentru tot ce înseamnă inițiativă independentă, cultură alternativă, artiști și oameni creativi care răzbat în afara/sau la marginea sistemului și le mulțumim celor de la Dilema Veche pentru suport.

Mai jos, o parte din interviu. Întrebările lui Cristian Lupșa – DOR și răspunsurile Ioanei Cotulbea – TATAIA.
Inteviul integral, cu răspunsurile redactorilor șefi de la celelalte publicații îl găsiți aici.


Copertă TATAIA #5 / TATAIA #4

De ce faci revista pe care o faci? Vrei să spui ceva, să salvezi ceva, e pentru tine, e pentru alţii etc.

De ce fac ce fac? Asta-i o-ntrebare pe care și-o pune “ong-istul” la cafeaua de dimineață când își dă un răspuns cu probabil prea mult sens și care revine în momentele de taină, alea când încerci să găsești un fir epic între vis/acțiune/reacțiune, între ceea ce vrei tu să dai și impactul real în cel care primește. E refrenul melodiei, n-ai ce-i face :) )

Pentru mine fix astea-s cuvintele care-mi gravitează în minte la sfârșitul fiecărei etape, când se trage linie și lucrurile se reașează pe poziții, fie noi fie vechi. Întrebarea asta deschide în mine un întreg proces de analiză care defragmentează toată situația, de la nevoia reală în comunitate/în țară de un asemenea proiect, dacă noi reușim să îi răspundem, și apoi mai departe – dacă această nevoie e una creată printr-o mică magie de marketing sau e vorba de un sentiment mai valoros ca cel de cunoaștere/deschidere/expansiune etc.; cum se raportează individualitatea mea la semnificația lucrului pe care-l dau, la tot ceea ce presupune munca în sine; care e raportul între efortul depus, impactul propus și cel rezultat și desigur asta continuă la nesfârșit.

E de fapt un proces care mi-e necesar ca instrument mental, dar care vine să-mi liniștească niște ape de altă natură. Aproape de fiecare dată e epuizant și de fiecare dată educativ și reconfortant, pentru că până la urmă ecuația ajunge să se echilibreze și na, în contextul ăla răspunsul e “e bine că fac ce fac. Noi facem bine ;) )

De multe ori e genul de discuție pe care o avem cu toți cei implicați în asociație și e interesant că fiecărora ni s-a tot schimbat punctul de privire, respectiv lucrurile pe care puneam accent, ne-am tot rotit sau mai degrabă am roit, dar am reușit să păstrăm comun centrul de interes.

Facem revista asta pentru că trebuie s-o facem, pentru că a venit de la sine :)

TATAIA e felul în care noi contribuim la evoluția comunității, aportul pe care ni-l aducem mai departe de statutul de rotiță-n sistem – oricare-ar fi ea cu toții suntem una. Ingredientele-s dintre cele mai simple și mai des întâlnite – răspândim idei și povești, care conectează în jurul lor o comunitate, oameni cu valori de aceeași natură, care la rândul lor contribuie cu câte-un “bine” la binele comun.

Revista asta implică niște eforturi pe atât de multe planuri, care nu au cum să fie recompensate în vreun fel, de fapt nu ai cum să te aștepți să primești ceva la schimb. E o muncă al cărei simplu act te împlinește.

Am început acum 3 ani cu încrederea că pe lângă oamenii creativi, inventivi, proaspeți pe care-i știam sau de care auzisem și cu care am fi putut să umplem vreo 2 numere, mai sunt și alții prin diferite cotloane. Și că ar fi frumos să îi reunim pe toți oamenii ăștia frumoși, să le dăm minge și teren de joacă și să-i dăm drumul, să experimentăm.

TATAIA a fost ca efectul unei revelații, momentul în care se aprinde becul și se vede camera și ei, ce să vezi, parcă știai camera, dar ce sigur pășești acum că e lumină. Pe adresa trimitechestii am început să primim încă de la primul număr o grămadă de contribuții. Românii sunt creativi și au o imaginație incredibilă, uneori extrem de naivă și copilăroasă, alteori bolnavă, de fiecare dată surprinzătoare prin ceva.

Felul sincer în care oamenii se expun întregii lumi, deschiderea cu care lucrează unii cu alții pe aceeași idee și cum de fiecare dată din cumulul de expresii răzbate-un suflu și-un ritm comun. Când se naște așa ceva e motiv suficient pentru orice :)


Copertă TATAIA #2 / TATAIA #3

Care e rutina de producţie – cum arata viaţa de zi cu zi a unui “conducător” de revistă indie?

Una dintre chestiile mișto la “indie, e tocmai faptul că ziua unuia nu cred că seamănă neapărat cu a altuia. Avem ore de muncă, ședințe, întâlniri, deadline-uri, dar flow-ul diferă de la publicație la publicație și mai ales de la om la om.

La TATAIA suntem cu toții conducători și subordonați, treburile se-mpart la toată lumea, fiecare e și coordonator și roboțel când e nevoie. Chiar dacă avem zone de care ne ocupăm fiecare îndeaproape, ne implicăm până la urmă toți în tot. Avem câte un cuvânt de spus în oricare dintre laturile proiectului și cumva se creează armonia în înțelegere. Cum se întâmplă asta n-aș putea să explic, e un soi de magie. E magia flow-ului ăla de care am scris la început, propriu fiecărui grup în parte, fiecărei indie.

E un gen de activitate, de implicare, de responsabilitate care lasă foarte greu să se instaleze rutina. Sunt desigur momentele alea din fiecare zi în care răspundem/postăm/facem drumuri etc., lucruri care se repetă, dar cumva se face că-n fiecare dintre ele mai întâlnești un om, o viziune care-l face special.

Într-o lume ideală, ar arăta altfel ziua respectivă?

Pentru mine o lume ideală ar presupune o altă realitate, un alt sistem de percepție, de abordare, de simțire, atât de altfel încât nu ar mai fi nevoie de aproape niciunul dintre instrumentele pe care le folosim în prezent.

Într-o lume ideală, sharingul s-ar întâmpla la un nivel mult mai subtil și mai complet decât ne-am putea imagina acum, revistele indie nu și-ar mai găsi vreun rost, revistele nu ar mai avea rost ;)

 

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , , ,
Posted in FOLCLOR, INTERVIU | No Comments »

Post trip

November 29, 2012

scurtă retrospectivă Tripoteca
interviu de Alexandra Ionescu


Cristian Prandea, expus în cadrul Tripoteca

În urmă cu două săptămâni, bucureștenii au avut ocazia să se tripeze cu artă. Prima ediție a Festivalului de artă psihedelică Tripoteca ne-a purtat într-o călătorie halucinantă prin film, muzică, picturi, proiecții și alte stimulente (meta)fizice.
Adrian Manolescu, project manager și curator Tripoteca, ne povestește mai multe.

Cum a fost la festival? Cum te aşteptai să fie şi cum a fost de fapt?
A fost frumos la Tripoteca, lumea a fost receptivă și la filme, și la muzică, și la artă vizuală. Nu pot să zic că am avut așteptări de la eveniment, căci de aceea am creat ceva complet nou, să intrăm cu capul înainte în necunoscut și să îi rupem prefixul pentru a surprinde nu doar publicul, ci și pe noi înșine.

Ceva întâmplări neobişnuite? Halucinaţii, oameni tripaţi la final?
Nimic neobișnuit la public, iar oamenii au fost destul de raționali și contemplativi. Tocmai de aceea se folosește umor în filme și un decor copilăros și caterincos, ca lumea să vadă că a trăi într-o cultură psihedelică e de ordinea zilei. E colorat și astral, dar și elegant și meditativ vibe-ul lui 2012, cel puțin în ceea ce privește tineretul interesat de artă contemporană.

Care secţiune din festival a fost cea mai apreciată?
Am primit feedback unanim super pozitiv în legătură cu secțiunea de filme de arhivă, din care au făcut parte animațiile “Cale lungă” (1976) și „Caligrafie” (1982). Lumea e oricum înnebunită după chestiile vintage, și dacă sunt vintage psihedelice autohtone foarte muncite, deja e lux. În plus, în legătură cu capsula timpului, am fost bucuros că l-am avut invitat pe Rodion Roșca, părintele rock-ului electronic românesc, care a fost cireașa de pe tort.

Care a fost cel mai tripant moment din festival?
În lumea psihedelică se zice că timpul a luat sfârșit, așa că tot festivalul sper că a fost un moment destul de tripant. Acum cât de tripant a fost nu știu exact să măsor, căci vorbesc doar din perspectiva celor care au vrut să tripeze, dar aș vrea să se mai petreacă astfel de evenimente și să fac parte și din public.

Câteva reacţii ale spectatorilor după, dacă ai observat…
Am auzit câteva frânturi de dezbateri filosofice pe la after-party, și am fost mulțumit.


Alina Anca, expus în cadrul Tripoteca

Pentru a organiza Tripoteca, de la idee la practică a durat… Altfel spus, cât ţi-a luat să pui pe picioare festivalul?
De la începutul primăverii s-a născut idea și pe la finalul aceluiași anotimp am avut o premoniție, pe care am mărturisit-o și spectatorilor sâmbătă seara: am visat că eram în cabina de pilot a unui avion care se prăbușea și faceam încontinuu fotografii la curcubee, până în ultimul moment când am vrut să sar cu parașuta, dar surprinzător avionul a aterizat cu bine și erau mulți oameni la sol care aplaudau. De-abia când s-a apropiat festivalul, odată cu problemele tehnice, financiare și temporare, am realizat că era o metaforă pentru eveniment.

În auto-interviul din Vice spuneai ca majoritatea filmelor din festival au buget aproape de 0. Cum a fost cu bugetul pt Tripoteca?
Am sperat să obținem sponorizări, dar ori nu ne-am mișcat din timp în această direcție, ori nimeni n-a vrut să suțină un proiect nou cu un concept atât de riscant de diferit de ceea ce se petrece pe scena filmului în general, așa că eu mi-am investit toți banii strânși în pușculiță pentru zile negre și mi-am recuperat aproape jumătate din ei la final. Dar nu îmi pare deloc rău de pierderi – unii oameni pleacă la ski în Elveția, alții fac festivaluri psihedelice. Eu m-am simțit bine și am înțeles că n-am fost singurul, așa că fiecare bănuț – chiar și cei de ciocolată pe care i-am oferit ca scuză pentru că am întârziat programul – a meritat. La anul încercăm să obținem niște fonduri și să facem o treabă internațională – vom vedea ce iese.

Cât de uşor/greu ţi-a fost să găseşti filmele şi regizorii de gen?
Totul s-a întâmplat organic, de la sine. M-am trezit înconjurat de regizori cu idei diferite și a trebuit să fac festivalul ăsta. Mi s-a pus în palmă această șansă, dar am avut și de căutat puțin. Cel mai greu a fost cu filmele din Arhiva Națională – traseul instituțional e mai lung și mai plin de piedici decât mă așteptam.

Câte filme primisei când ai început selecţia?
Am început cu vreo zece filme de la prieteni și prieteni de-ai prietenilor, plus plănuiam să produc și eu două scurt metraje. Apoi am pus pe tripoteca.ro anunț cu înscrieri și au venit destule, ceea ce a fost o surpriză foarte plăcută, dar nu știu să dau un număr exact. Nu am avut limită de filme, așa că nu le-am păstrat – ne uitam la un film și aprobam sau nu.

Tripoteca adică dulap sau colecţie de tripuri. Zi-ne 1-2 tripuri personale mai interesante.
Desigur, tot conceptul Tripoteca a pornit din metafizic. Pot spune că cele mai puternice trăirl le-am avut comunicând cu așa zișii intratereștrii din acestă cultură, pe care unii îi văd ca pe un Higher Self – o dedublare în viitor a sinelui care te sfătuiește de bine – îngeri, sau chiar Dumnezeu, Această pubertate spirituală sau oricum ai numi acest gen de experiență, e reală, se întâmplă cât mai multor persoane și, desigur, e șocantă la început.

Majoritatea conexează arta psihedelică cu drogurile psihedelice. Ați avut vreo reacție în direcția asta, vreo reclamație?
Drogurile psihedelice mi se par o componentă extrem de limitată pentru această scenă. N-am avut nici o reclamație și atmofera a fost foarte cuminte, iar noi suținem activarea naturală a DMT-ului din glanda pineală, prin trăirea unei vieți intense, la limită, care se poate dobândi doar prin muncă și pasiune, așa că Tripoteca cu siguranță pune în lumină virtuți. A face un film nu e așa de ușor precum se crede, să știi. De la vis la realizare e un adevărat trip.


IRLO, expus în cadrul Tripoteca

Pentru mai multe informații despre Tripoteca
http://www.tripoteca.ro
https://www.facebook.com/Tripoteca

 

Share on Facebook

Tags: , , , , , , ,
Posted in ARTA, FOLCLOR, INTERVIU, VIDEO, VIZUAL | 1 Comment »

Razvan Popovici de vorba cu TATAIA

November 13, 2012

SoNoRo este unul dintre acele festivaluri care au devenit parte integranta din imaginea culturala a Bucurestiului. Razvan Popovici, violist de profesie si director de festival cu vocatie vorbeste despre muzica de camera ca despre cel mai cool lucru care s-ar putea petrece intr-o seara intr-o Capitala europeana. Dar, de ce n-ar fi adevarat? Descoperiti Sonoro 2012! (Maria Balabas)

Maria Balabas a povestit cu Razvan Popovici intr-un scurt interviu, marca TATAIA, imagine si regie montaj Stefan Bandalac.

Editia a saptea a festivalului SoNoRo, poarta tema LOVE UNLIMITED, intre 9 si 25 noiembrie, prin Bucuresti, Iasi, Timisoara si Cluj-Napoca.

Programul complet al festivalului SoNoRo, locatiile in care se desfasoara, precum si reteaua de parteneri prin intermediul carora se pot cumpara bilete, pot fi gasite pe www.sonoro.ro.

 

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , ,
Posted in INPROGRAM, INTERVIU, MUZICA, VIDEO | No Comments »

Lecția de istorie online

October 22, 2012

de Antonela Vulpe
foto Andrei Pandele


A apărut de curând un fel de manual online de istorie a comunismului din România. Vă recomand acest site care interpretează istoria din perspectiva unor cercetători tineri, cu numeroase cărți publicate în cei câțiva ani de activitate.

Coordonatorii site-ului www.istoriacomunismului.ro și principalii “vinovați” sunt Raluca Grosescu, PhD în Științe Politice la Paris, Université Paris X Nanterre și Marius Stan, PhD în Științe Politice la București, FSPUB. De aproximativ 6 ani, amândoi lucrează la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Site-ul este un proiect dedicat predării istoriei comunismului pentru cei născuți în democrație. Se propune o experiență de film a momentelor și personajelor definitorii ale comunismului din România, de la producția la hectar, caloriferele mereu reci, fructele de plastic și sticla de PepsiCola până la sistemul penitenciar și munca la Canal, cărțile interzise și obsesia Securității. Este un instrument de lucru minunat pentru profesorii care predau la școală istoria comunismului, dar și o metodă alternativă de învățare online.

Cum v-a venit ideea unui astfel de site?
Marius Stan: Ideea site-ului nu a venit chiar din senin. El a fost gândit de la bun început ca un instrument complementar de lucru, util cursurilor opționale de istoria comunismului, nivel liceu. Există de câțiva ani pe piață manualul pentru așa ceva: O istorie a comunismului în România. Raluca Grosescu este unul din cei 6 autori ai acestui manual. Multe licee din țară au ales deja să introducă aceste cursuri opționale în propria ogradă. Între timp am mers cam prin toată țara și am organizat traininguri cu profii de istorie de prin licee pentru a vedea, pe de-o parte cum este primit manualul de către profesori și elevi. Pe de altă parte, ce dificultăți întâmpină profii atunci când trebuie să explice episoade din istoria recentă a României unor tineri născuți după 1989. Și așa a apărut și frumoasa idee a unui site interactiv care să facă posibilă apropierea dintre o materie aparent anostă și plină de grozăvii și mintea neprihănită a unor tineri care trebuie acum să învețe un ceva pe care l-au trăit doar părinții și bunicii lor.

Ce anume v-a motivat să începeți un astfel de proiect?
Marius Stan: Pe noi ne-a motivat practic același lucru. Potențialul ușor intuibil al unei astfel de idei. Poate și sentimentul lucrului început pe care vrei să-l duci până la capăt. Cred că ne aducem aminte cu toții cât de plictisitoare erau în anii ’90 manualele de istorie. Elevii sunt din start reticenți când vine vorba de poliloghii. Când am văzut prima dată propunerea celor de la Senior, m-am dus imediat cu gândul la un first-person shooter din vremea anilor mei de liceu. Quake se numea! Doar că singura armă a user-ului din jocul ăsta era “curiozitatea”. Am zis: clar, ăsta trebuie să fie, feelingul acela inconfundabil de joacă! Noi ne dorim ca tot ce am realizat în ultimii ani în materie de proiecte educaționale să ajungă acolo unde trebuie: la elevi (și uneori chiar la studenți)! Ei sunt stația de exit a acestui concept de dealing with the past… și da, finalmente asta ne-a motivat. Posibilitatea de a-i face curioși asupra trecutului nostru. Site-ul este în fond un soi de captatio benevolentiae. Nu știu dacă ne-a reușit în totalitate. Cred totuși că este ceva cool și ușor de prizat de către grupul nostru țintă. Limbajul este accesibil, calibrat mai degrabă pe o anumită categorie de vârstă. Să nu se aștepte nimeni la exegeze pedante. E totuși un site pentru copii și pentru profesori.

Este un proiect independent sau ați avut și sursă de finanțare?
Marius Stan: Normal. N-am fi putut realiza singuri acest site. Nici IICCMER nu-și permite finanțarea integrală a unui asemenea proiect. Și așa am căutat noi surse de finanțare la Fundația Soros care a fost mereu receptivă față de astfel de inițiative. Acum că Soros își retrage „ambasadele” din România, mă gândesc că am avut noroc. După cum tot de noroc a ținut și să dăm peste minunații oameni de la Senior Interactive, cei care au realizat propriu-zis site-ul. Conceptul creativ tot lor le-a aparținut. Nici Raluca Grosescu, nici eu, nu am luat bani pentru acest proiect, dar putem să avem un sentiment stupid de împlinire, acasă, în intimitate. Ok, îl putem trece la CV, putem să ne bucurăm sincer de premiile pe care site-ul le-a luat. În Statele Unite premiul „Outstanding Achievement în Web Development” la WebAward, festival organizat de The Web Marketing Association USA. Americanii au fost dați pe spate de conținutul și accesibilitatea site-ului. În România a luat două premii la Gala Societății Civile și la BestAds. Ne-am bucurat să avem și alți parteneri la fel de neprețuiți: Konrad Adenauer Stiftung și Saga Film. Fără efortul comun al acestor oameni și instituții, site-ul nu s-ar fi bucurat de succesul pe care îl are acum. Este un site făcut din pasiune și dedicație. Punct.

Crezi că este necesar acest site pentru piața virtuală?
Marius Stan: Păi știi cum e, depinde pe cine întrebi. Nu va fi toată lumea întru totul de acord cu ce faci. Nu te vor lăuda toți pentru efortul și timpul pe care le-ai depus. Chiar și într-un proiect care poate fi mai puțin strălucit… Dar răspunsul meu poate fi mai tranșant de atât: piața românească a site-urilor educaționale, a proiectelor virtuale memoriale sau de altă natură e cam praf. În primul rând nu ne uităm la experiențele similare ale țărilor din jur. Apoi credem că le știm pe toate și nu comunicăm interdisciplinar. Păi cum să zic, într-un astfel de proiect e clar că ai nevoie să vorbești cu foarte multă lume: profesori, elevi, părinți, psihologi, IT-iști, persoane de comunicare și de marketing, poate chiar și publicitari. Nu conținutul e în fond problema de bază, ci ambalajul și operaționalitatea produsului. Câte site-uri despre comunism, represiune, victime ș.a.m.d. nu sunt disponibile? Foarte multe! Câți le utilizează însă rămâne o mare problemă. Dacă după 30 de secunde îți vine deja să te uiți mai degrabă la un serial sau un film, e clar că site-ul respectiv are o mare problemă. Și multe sunt – cum să spun – creepy rău. Pline de tușe negre, litere însângerate, muzică lugubră, kilometri de text într-un limbaj de plastic. Nici măcar de lemn. Într-o lume a „Memorialului durerii”, cu tot respectul pentru ce a însemnat în primii ani de apariție și circulație, cred că era mare nevoie de un site precum www.istoriacomunismului.ro. Și apoi dovada cea mai mare a necesității o reprezintă chiar traficul! Nu am cifre exacte, dar știu că a avut zeci de mii de accesări. Poate unele din curiozitate sau doar în trecere. Sunt convins că cine a intrat măcar o dată pe site a zăbovit acolo mult timp. Feedurile de la clasă sunt grozave! Alături de manual și de profii care încep în sfârșit să accepte metodele alternative, site-ul este un instrument de lucru mai mult decât onorabil! Considerați, dacă vreți, că este doar pentru copii, femei și bătrâni.

Și încă ceva și închei: în ultimii ani au fost realizate mai multe cercetări sociologice relevante (vezi http://soros.ro/ro/comunicate_detaliu.php?comunicat=153). A reieșit că 38% dintre adolescenții români cred că perioada comunistă a fost mai bună decât ce trăim acum. Foarte mulți nu au habar ce s-a întâmplat înainte de 1989. În atare situație, site-ul cred că nu mai trebuie să-și motiveze suplimentar utilitatea. Cum spunea și „amicul” Santayana: “Those who cannot remember the past are condemned to repeat it…”

Share on Facebook

Tags: , , , , ,
Posted in FOLCLOR, INTERVIU | No Comments »




Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl ice hockey jersey China me jerseys Suppliers High Quality ice hockey jersey cheap nba jerseys wholesale nba jerseys discount nba jerseys Custom Made Sports Jersey Custom Basketball Jersey Custom Baseball Jersey