Posts Tagged ‘ Manu Băbescu ’

Mișcarea de revoluție

April 2, 2013

sau căutarea fericirii de la capătul lumii

de Manu Băbescu

În ultimii trei ani mi se pare că viața s-a rotit în jurul turului de lume pe care l-am executat acum ceva vreme. Ceva vreme?! Altă viață! Câteodată am senzația organică a certitudinii că sunt încarnarea unui spirit care la un moment dat se hrănea cu acest gen de explorare individuală numit călătorie inițiatică. Uau! Sună așa de eliadianico-keruachian. Exact cum îmi doream: să retrăiesc la nivel chimic senzația inițierii vagabondale.

Dar pentru că nu cunosc echilibrul, am dus trăirea la extrem. Și mai ales pentru că îmi place să povestesc și altora ce se întâmplă cu viața mea (prea mi se părea excepțional ce se petrecea, câteodată fără ca eu sa ridic un deget leneș), nu am lăsat zilele să treacă fără o decantare post-experiențială. Analizam, studiam, gândeam fiecare moleculă de timp care se lăfăia peste zone bănuite, care ar fi putut la fel de bine să rămână produsul unei campanii publicitare. Dar ele există! Toate aceste locuri, toți acești oameni există. Și nici măcar nu e așa o mare schemă să te flenduri de pe un continent pe altul. Nu mai este. Era la un moment dat, și atunci călătoria în jurul lumii avea un altfel de parfum. Era epoca explorărilor hipioate, al exaltărilor psihotrope, al nonconsumerismului natural. Unii dintre noi, puțin în urmă cu acele vremuri, au ținut mult să refacă trasee, să trăiască senzații, să scape de acasă. Pentru o vreme, măcar.

Noah, ca să trec la subiect, așa a apărut cartea mea pe care nu am avut altă inspirație să o intitulez, decât ironic, așa că a ieșit: ” În căutarea fericirii – jurnal de călătorie în jurul lumii”. Cum zicea un clujean, “am cel puțin trei cărți în bibliotecă cu titlul ăsta”. Și atunci de ce? Pentru că eu pe bune eram în căutarea fericirii pe oriunde mă flenduram. Pentru o lungă perioadă de timp am crezut sincer că acesta este scopul omului în viața. Câteodată mă apucă nostalgia acelei inocențe, deși nu pot să declar că marea realizare a turului a fost maturizarea. Poate și de aceea am simțit că am nevoie de o materializare a efemerului. Adică să public o carte. Cum întreba o pseudo-cunoștință, “de ce a trebuit să publici? Nu puteai să scrii pentru tine?” Pentru faimă, evident. Cum puteam ieși din acest apăsător anonimat decât scriind despre ceva ce nu toată lumea face, mai ales într-un spațiu est-european, în care omul strânge greu banul (asta în cazul în care nu aruncă cu el, cu banul). Deci, da, faimaaaaaaa! Sau nevoia de a povesti. Nevoia povestașului de a alerga de la un trib la altul și de a povesti ce se mai petrece în acea lume. Cam așa ne mutăm și noi, la alt nivel, de la un trib la altul.

La întoarcerea în țară, odată cu lansarea cărții, am reînceput turul. Un alt fel de tur de povestaș, prin care nu mai împărășeam momentul ci analiza retrospectivă. Metamorfoza era atunci starea de fapt. Mă transformam din povestaș în filozof. Din viitor puteam privi mai înțelept trecutul. Puteam trage concluzii, da sfaturi, speranțe, idei. Mai vedeam și oamenii de la mine de acasă. Le observam diferențele și asemănările. Cum vedeau ei lumea, de la balconul minții. Cum vedeau clujenii, timișorenii, arădenii și bucureștenii lumea. Aveau perspective diferite, dar și aceeași dorință de a încerca și ei marea cu degetul. Și cu fiecare lansare mai dădeam de câte unul sau altul care făcuse chestii și mai tari în materie de călătorit alternativ. Cu fiecare carte dată, vândută, împrumutată, știam că undeva, la un moment dat, careva tot se va gândi să o ia la sănătoasa. Poate chiar în căutarea fericirii. Dar gata. Simt că rolul meu se cam încheie aici. De aici începe povestea ta. De oriunde, către oriunde. Fericirea e un “state of mind”. Drum bun!

Share on Facebook

Tags: , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR | No Comments »

TATAIA face casă bună-n Timișoara

March 1, 2013

azi în Timișoara, mâine-n toată țara

TATAIA e o platformă de folclor contemporan cules de prin toate colțurile țării, adresată românilor de pretutindeni, fie ei în interiorul sau în afara granițelor. A avut încă de la prima apariție, contribuții de peste tot, a vorbit cu și despre oameni frumoși de la sat pân la oraș, de la munte și câmpie. E destul de anevoios demersul de a uni într-una toate viziunile astea minunat de diverse, când TATAIA-și are casa doar în capitală – oraș mare, centru pentru toate cele, cu un freamăt atât de hipnotizant încât aproape fiecare bucureștean se simte ca prin vrajă prins între porțile cetății. Cu greu mai poate să evadeze spre acel munte și acea câmpie…
Așa că TATAIA a tot cugetat adânc, apoi a pus piciorul în prag și și-a zis că trebuie musai să aibă case prin cât mai multe locuri frumoase din vasta noastră Românie.

Ne-am propus sa construim case TATAIA în mai multe orașe din țară în așa fel încât să putem reuni mai ușor comunitatea oamenilor care fac bine. Vrem să curgă mai ușor fluxul de idei, să iasă în față proiecte și oameni cu potențial, vrem să ne cunoaștem mai bine, vrem să retrezim la viață conștiința comună, vitală, la care contribuim cu toții în felurite moduri, dar separat. Vom crea o punte stabilă între cele mai importante centre culturale ale țării, să ne curgă pe bune același sânge prin vine.

Începem cu Timișoara, iar motivul este cât se poate de simplu, departe de vreo strategie geopolitică sau cultural-discriminatorie – am descoperit un om de-ncredere, dornic și voios, Manu Băbescu, draga TATAII. Manu este prima noastră coordonatoare locală, ea  va coagula “simțirea” timișoreană și-o va răspândi mai departe. S-a pornit deja în căutarea creierelor luminate din preajmă-i, a proiectelor de care merită să audă tot poporul, dar desigur că i-ar prinde foarte bine sugestii, așa că dacă știți ceva nu țineți doar pentru voi, trimiteți-i un mail.

Iar acum s-o cunoaștem pe Manu:

Manu despre Manu

Vin din Timișoara, am călătorit în jurul lumii, dar m-am întors tot în Timișoara. Am studiat pianul de mică dar am ales să scriu, îmi place să mă cațăr dar acum stau mai mult pe acasă; desenez dar nu am nicio noțiune tehnică. Am organizat mai multe evenimente culturale și aș vrea să știu că pot mișca puțin lucrurile în acest sens într-un oraș care are nevoie de mai mult activism și voință culturală. Am scris În căutarea fericirii-jurnal de călătorie în jurul lumii și public proză scurtă pe Liternet, gânduri și povești în TATAIA.

Cred că Timișoara are nevoie de un nucleu cultural, în sensul că multă lume face lucruri faine, dar le face fiecare de capul lui, și deși pare ciudat având în vedere că e un oraș relativ gestionabil/mic, nu se prea știu unii cu alții. Există câteva festivaluri și ințiative de coagulare a forțelor creative, dar nu e ceva cu o constanță care să dea cercurilor respective o stare de unitate. Ar fi o idee bună ca lumea să știe că poate contribui la o platformă culturală națională, prin care să își expună ideile free style. Legat de propunere, nici nu am stat pe gânduri având în vedere cât de tare m-a prins TATAIA de la prima colaborare și mai ales atunci când am putut să scriu despre unii dintre primii și cei mai semnificativi oameni creativi de pe plaiurile noastre. Am trăirea că prin TATAIA lumea cu idei în cap din Timișoara să se simtă băgată în seamă. Am zis: )

manubabe@me.com

Share on Facebook

Tags: , , ,
Posted in ARTA, FOLCLOR, STIRE | No Comments »

Timpul meu nu e timpul tău

February 20, 2013

Interviu colectiv


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

Timpul este o coordonată fundamentală în funcție de care ne organizăm mintea, nevoile, viața. O coordonată fundamental relativă și subiectivă. Depinde de întregul context istoric/zonal/cultural/social/politic/experiențial/personal. Dacă arunci un ochi prin studiile care s-au făcut de-alungul timpului despre timp, realizezi ca e o convenție atât de aparte încât devine foarte dificil să te referi la timp cu titlu general.

O vreme vom vorbi despre timp. Cât oamenii vor avea timp să ne povestească, noi vom avea timp să-i ascultăm. Vom posta articole, analize, desene, gânduri și orice altceva vreți voi cititorilor contribuitori să ne spuneți, despre timpul vostru și al nostru, al tuturor. Primim materiale aici.

Începem cu o întrebare colectivă, care sondează viziunile personale despre timp:
Ce înseamnă pentru tine timpul? Care sunt lucrurile care îți influențează simțitor percepția asupra timpului?  E diferit felul în care te gândești acum la timp, față de cum priveai problema asta cu ceva vreme în urmă?

Mulțumim tuturor celor care au răspuns întrebării noastre, vizual – Vlad Eftenie, Sorina Vazelina, Noni Bug, și în scris – Felix Tzele, Oana Zaharia, Vlad Eftenie, Rucsandra Pop, Ileana Selejan, Dan Petre, Luiza Zan, Rufi, Cynthia Canela, Alexandra Pirici, Alex Molico, Etiene Dupri, Aura Sorescu, Mihai Goțiu, Răzvan Giula, Mihaela Matei, Manu Băbescu, Mihaela Vodă.

FELIX TZELE
Timpul e o pereche de cearcăne ce se adâncesc ȋntr-un puţ fără fund. O beznă prin care bâjbâi ȋmpins de la spate spre o direcţie necunoscută. Pete negre ȋn jurul ochilor. Timpul e incertitudine şi e foarte bine că e aşa. Când totul devine cert, ȋnseamnă că am murit. Fac tot posibilul să stau departe de Timpul ăla.

Depinde de acţiune. Când alerg prin Drumul Taberei sau fac gimnastică prin casă, nici nu ȋl simt. Când scriu, se transformă ȋntr-un fluture de noapte negru care fâlfâie greoi peste cuvinte. Când sunt cu ea, pierd noţiunea timpului. Şi aşa mai departe.

Nu mă (mai) gândesc la timp. Nu iese nimic folositor din jocul ăsta. Ultima oară când am rumegat timpul, a ieşit o povestire s.f groaznică. Nu ȋnţeleg cum i-a reuşit lui Proust treaba cu madlenele. Poate era francmason. Uite, când mă gândesc la timp, îl pierd cu lucruri nefolositoare.

Emoţiile, durerea, plăcerea, fluxul conştiinţei… poate că ar mai fi câteva miliarde de variabile care nu îmi vin acum în minte sau pe care nu le ştiu. Toate influențează percepția asupra timpului.

Iarna asta mi-am cumpărat un ceas de mână. Am văzut un Casio F91W pe un forum. Este vorba despre modelul acela pe care îl purta Osama Bin Laden în filmările Al-Jazeera. Dar eu nu de acolo îl ştiu. Mi-a adus aminte de copilărie şi de ceasurile vândute de basarabeni într-o piaţă din Alexandria. Nu am stat prea mult pe gânduri, am zis că trebuie să am unul. Şi acum să răspund la ȋntrebare. Limbile ceasului se mişcă ȋntr-o singură direcţie. Percepţia mea asupra timpului respiră, are memorie, este tot timpul ȋn relaţie cu ce a fost, ce este, ce va fi. Eu tot timpul mă uit ȋn spate, secundele niciodată.

Când eram copil, gândeam în anotimpuri. Toamnă, iarnă, vară, primăvară, fiecare sezon avea ceva special. Trăisem puţin, era destul loc în memorie. În adolescenţă eram revoltat. Printre altele, nu înţelegeam care era treaba cu timpul. Apoi am ajuns la facultate şi am început să citesc. Am dat de Husserl, fenomenologie, ipoteza Whorf-Sapir, etnometodologie şi studii antropologice despre triburile amazoniene în care nu există concept separat pentru Timp. Nu pot să spun că m-a iluminat ce am descoperit în facultate. Am aflat, însă, că timpul poate fi şi altcumva. Timpul e istorie, cultură, cunoaştere, natură, fiinţă, toate astea amestecate. Acum am mai multă răbdare. Îmi construiesc propriul Timp.

OANA ZAHARIA
Chiar mă întrebam ce se întâmplă cu mine în ultima vreme. Mi-am dat seama că nu mă mai uit la ceas. Pur și simplu nu mă interesează cât e ora. Nu am ore potrivite pentru anumite activități, căci toate orele sunt absolut ideale pentru absolut orice activitate. Cam așa simt eu. Prin urmare, da, există o discordanță monstruoasă între percepția mea asupra timpului și convenție în sine.

Dar din câte îmi amintesc, înainte îi dădeam ceva importanță. Asta se întâmplă când ai un program fix, cred. În timpul școlii sau când ai un job de 8 ore pe zi, îți pasă mereu cât e timpul. Te întrebi mereu câte minute mai sunt până la sfârșitul orei sau câte ore mai sunt până poți pleca acasă de la job. Nu Dumnezeu este măsura nefericirii noastre, Lennon băiatule, ci timpul.

Nu mai știu de când am început să nu mă mai întreb deloc despre timp. De asta nu știu ce să răspund când cineva mă întreabă la telefon: „La cât ne întâlnim, la 5?” Și eu n-am habar niciodată ce oră e, nici măcar aproximativ.

Cât despre decenii și veacuri, au început să mi se pară din ce în ce mai scurte. Parcă mai ieri mișunau pe-aici Mihai Viteazul și Mihai Eminescu. Ce să mai zic de zilele săptămânii sau ce lună vine după asta.

Și de când nu mă mai gândesc la timp, am observat că nu mai îmbătrânesc.


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

VLAD EFTENIE
Timpul, acel copil jucaus, acea masca cu o mie de fetze, acea vesnica intrebare. Il ai sau nu. Curge, zboara, trece. Atatea stari de agregare, atatea necunoscute imi spun clar ca nu trebuie sa caut o definitie. Ca nu trebuie sa inteleg. Nu cu mintea poti intra pe poarta timpului. Simtind, emotia aduce ecouri. Mai e timp? “Ce greu trece!”….sau… “parca a fost ieri, ce repede a trecut!” Incercam sa ne traducem timpul dandu-i dimensiuni, forme. Treceeste si va fi. Cel mai greu pare a fi de tratat cu prezentul. Ce ne facem? Timpul ne ajuta sa percepem inaintarea. E clar ca nu stam pe loc. Cum ar arata o lume fara timp? Basmul ne spune ca omului nu-i este accesibil acest taram. Aleodor este tentat sa umble in Valea Plangerii si este izgonit inapoi in spatiul cel cu timp. Si moare. Pedeapsa e capitala atunci cand incerci sa i te sustragi. Bine, si Pink Floyzii au avut dileme, puse insa pe melodie. Cum mai suna inceputul acela halucinant cu o mie de ceasuri….

Iata, timp transformat in litere. Ma gandesc ca timpul nu e imporant ca entitate imposibil de cuprins ci prin ceea ce devine vizibil, palpabil. Prin ceea ce timpul decanteaza ca prezenta. Ca aceste litere, ca aceste idei, ca acele gesturi, ca acele urme, ca acele amintiri despre acele lucruri intamplate, ca acele vise despre ceea ce inca nu s-a intamplat. Timpul ca urma vizibila, ca urma dorita. Este in afara noastra sau in noi? Stiu, prietenul meu german vine mereu la fix. El e fauritorul propriului timp exact. Eu imi acord inca 15 minute. Pentru mine timpul e in afara mea si eu curg cu el. Mai repede sau mai incet. Sau zbor? Surferul care merge pe val e cu singuranta ancorat in timpul lui prezent. Sau ma petrec? Depinde de stare, depinde de ceea ce am mancat, iubit, visat. Timpul pregatirii, timpul intelegerii. Totul cere timp, pe care trebuie sa-l avem de undeva. Cred ca timpul trece cu exactitate simtita atunci cand faci bine ceea ce ai de facut. Devine scurt sau lung cand pierzi pasul, sincronizarea, tempo-ul. Poate fi un bun indicator al unei functionari eficiente si armonioase. Bunaoara eu simt ca ma sustrag timpului de ceva vreme. Simt ca il pacalesc, ca ma joc “faţea” cu el. Cand esti tu cu tine si gravitezi in jurul tau, timpul tau devine stapan peste timpul exterior. Eu, inlauntrul si in afara mea? Pai da…

Timpul, acea tensiune care descrie consumarea energiei arcului armat la nastere cu o cheitza magica. Se si aude, bataile inimii sunt cu siguranta masuri fidele ale timpului tau. Tot ce se intampla imprejur are un ritm al lui in care se consuma. Da, si mai era cliseul acela cu “pentru totdeauna”, “4ever” spus atunci cand intr-o necunoastere absolut copilaroasa ei vor sa ofere garantii. Ce stim noi despre “mereu”? Abia stim cine suntem azi, cu ceva noroc, dara’mi’te ce va fi peste un timp cand vom fi altii?

Probabil cel mai interesant lucru de timp nu este sa incerci sa-l afli sau sa-l intelegi ci sa iti pui cat mai multe intrebari, sa te asculti si sa-i afli ecoul in felul in care mergi, in care respiri, in care clipesti. Si apoi sa te uiti imprejur. Chiar asa, cum arata timpul celorlalti? Ma apuc de citit.

Citeste mai mult »

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR, INTERVIU | 5 Comments »

TATAIA #4

March 5, 2012

Aici poți să răsfoiești un sample din TATAIA #4

Cu participarea extraordinară a: A. C., Adrian Mihai Sandu, Alex Baciu, Alexandra Sandu, Alexandru Molico, Alina Anca, Ana Elefterescu, Bogdan Grigore, Bogdan Iancu, Bogdan Susma, coategoale, Claudia Rista, Codrina Cazacu, Cornelia Varlam, Dan Raul Pintea, David Schwartz, Evensteven, George Olteanu, George Roșu, Geosab, Ghica Popa, Gruia Dragomir, Ilinca Lăzărescu, Ion Cotenescu, Isabela Hențiu, Jean-Lorin Sterian, Lidia Neagu, M. Vocoban, Manu Băbescu, Maria Balabaș, Matei Branea, Mihaela Brebenel, Mihaela Michailov, Mihaela Vodă, Mihai Dobre, Mihai Zgondoiu, Mimi Ciora, Miruna Vasilescu, Noper, Peca Ștefan, Phillippe Guilet, Radu Afrim, reVoltaire, Rucsandra Pop, Sandra Ghițescu, Sorina Vazelina, tausance, Viviana Iacob, Vlad Ilicevici, Vlad Petri, Vladimir Taroi, Von Butch, Zichmannfose

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in REVISTA | 6 Comments »