Posts Tagged ‘ Ileana Selejan ’

Timpul meu nu e timpul tău

February 20, 2013

Interviu colectiv


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

Timpul este o coordonată fundamentală în funcție de care ne organizăm mintea, nevoile, viața. O coordonată fundamental relativă și subiectivă. Depinde de întregul context istoric/zonal/cultural/social/politic/experiențial/personal. Dacă arunci un ochi prin studiile care s-au făcut de-alungul timpului despre timp, realizezi ca e o convenție atât de aparte încât devine foarte dificil să te referi la timp cu titlu general.

O vreme vom vorbi despre timp. Cât oamenii vor avea timp să ne povestească, noi vom avea timp să-i ascultăm. Vom posta articole, analize, desene, gânduri și orice altceva vreți voi cititorilor contribuitori să ne spuneți, despre timpul vostru și al nostru, al tuturor. Primim materiale aici.

Începem cu o întrebare colectivă, care sondează viziunile personale despre timp:
Ce înseamnă pentru tine timpul? Care sunt lucrurile care îți influențează simțitor percepția asupra timpului?  E diferit felul în care te gândești acum la timp, față de cum priveai problema asta cu ceva vreme în urmă?

Mulțumim tuturor celor care au răspuns întrebării noastre, vizual – Vlad Eftenie, Sorina Vazelina, Noni Bug, și în scris – Felix Tzele, Oana Zaharia, Vlad Eftenie, Rucsandra Pop, Ileana Selejan, Dan Petre, Luiza Zan, Rufi, Cynthia Canela, Alexandra Pirici, Alex Molico, Etiene Dupri, Aura Sorescu, Mihai Goțiu, Răzvan Giula, Mihaela Matei, Manu Băbescu, Mihaela Vodă.

FELIX TZELE
Timpul e o pereche de cearcăne ce se adâncesc ȋntr-un puţ fără fund. O beznă prin care bâjbâi ȋmpins de la spate spre o direcţie necunoscută. Pete negre ȋn jurul ochilor. Timpul e incertitudine şi e foarte bine că e aşa. Când totul devine cert, ȋnseamnă că am murit. Fac tot posibilul să stau departe de Timpul ăla.

Depinde de acţiune. Când alerg prin Drumul Taberei sau fac gimnastică prin casă, nici nu ȋl simt. Când scriu, se transformă ȋntr-un fluture de noapte negru care fâlfâie greoi peste cuvinte. Când sunt cu ea, pierd noţiunea timpului. Şi aşa mai departe.

Nu mă (mai) gândesc la timp. Nu iese nimic folositor din jocul ăsta. Ultima oară când am rumegat timpul, a ieşit o povestire s.f groaznică. Nu ȋnţeleg cum i-a reuşit lui Proust treaba cu madlenele. Poate era francmason. Uite, când mă gândesc la timp, îl pierd cu lucruri nefolositoare.

Emoţiile, durerea, plăcerea, fluxul conştiinţei… poate că ar mai fi câteva miliarde de variabile care nu îmi vin acum în minte sau pe care nu le ştiu. Toate influențează percepția asupra timpului.

Iarna asta mi-am cumpărat un ceas de mână. Am văzut un Casio F91W pe un forum. Este vorba despre modelul acela pe care îl purta Osama Bin Laden în filmările Al-Jazeera. Dar eu nu de acolo îl ştiu. Mi-a adus aminte de copilărie şi de ceasurile vândute de basarabeni într-o piaţă din Alexandria. Nu am stat prea mult pe gânduri, am zis că trebuie să am unul. Şi acum să răspund la ȋntrebare. Limbile ceasului se mişcă ȋntr-o singură direcţie. Percepţia mea asupra timpului respiră, are memorie, este tot timpul ȋn relaţie cu ce a fost, ce este, ce va fi. Eu tot timpul mă uit ȋn spate, secundele niciodată.

Când eram copil, gândeam în anotimpuri. Toamnă, iarnă, vară, primăvară, fiecare sezon avea ceva special. Trăisem puţin, era destul loc în memorie. În adolescenţă eram revoltat. Printre altele, nu înţelegeam care era treaba cu timpul. Apoi am ajuns la facultate şi am început să citesc. Am dat de Husserl, fenomenologie, ipoteza Whorf-Sapir, etnometodologie şi studii antropologice despre triburile amazoniene în care nu există concept separat pentru Timp. Nu pot să spun că m-a iluminat ce am descoperit în facultate. Am aflat, însă, că timpul poate fi şi altcumva. Timpul e istorie, cultură, cunoaştere, natură, fiinţă, toate astea amestecate. Acum am mai multă răbdare. Îmi construiesc propriul Timp.

OANA ZAHARIA
Chiar mă întrebam ce se întâmplă cu mine în ultima vreme. Mi-am dat seama că nu mă mai uit la ceas. Pur și simplu nu mă interesează cât e ora. Nu am ore potrivite pentru anumite activități, căci toate orele sunt absolut ideale pentru absolut orice activitate. Cam așa simt eu. Prin urmare, da, există o discordanță monstruoasă între percepția mea asupra timpului și convenție în sine.

Dar din câte îmi amintesc, înainte îi dădeam ceva importanță. Asta se întâmplă când ai un program fix, cred. În timpul școlii sau când ai un job de 8 ore pe zi, îți pasă mereu cât e timpul. Te întrebi mereu câte minute mai sunt până la sfârșitul orei sau câte ore mai sunt până poți pleca acasă de la job. Nu Dumnezeu este măsura nefericirii noastre, Lennon băiatule, ci timpul.

Nu mai știu de când am început să nu mă mai întreb deloc despre timp. De asta nu știu ce să răspund când cineva mă întreabă la telefon: „La cât ne întâlnim, la 5?” Și eu n-am habar niciodată ce oră e, nici măcar aproximativ.

Cât despre decenii și veacuri, au început să mi se pară din ce în ce mai scurte. Parcă mai ieri mișunau pe-aici Mihai Viteazul și Mihai Eminescu. Ce să mai zic de zilele săptămânii sau ce lună vine după asta.

Și de când nu mă mai gândesc la timp, am observat că nu mai îmbătrânesc.


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

VLAD EFTENIE
Timpul, acel copil jucaus, acea masca cu o mie de fetze, acea vesnica intrebare. Il ai sau nu. Curge, zboara, trece. Atatea stari de agregare, atatea necunoscute imi spun clar ca nu trebuie sa caut o definitie. Ca nu trebuie sa inteleg. Nu cu mintea poti intra pe poarta timpului. Simtind, emotia aduce ecouri. Mai e timp? “Ce greu trece!”….sau… “parca a fost ieri, ce repede a trecut!” Incercam sa ne traducem timpul dandu-i dimensiuni, forme. Treceeste si va fi. Cel mai greu pare a fi de tratat cu prezentul. Ce ne facem? Timpul ne ajuta sa percepem inaintarea. E clar ca nu stam pe loc. Cum ar arata o lume fara timp? Basmul ne spune ca omului nu-i este accesibil acest taram. Aleodor este tentat sa umble in Valea Plangerii si este izgonit inapoi in spatiul cel cu timp. Si moare. Pedeapsa e capitala atunci cand incerci sa i te sustragi. Bine, si Pink Floyzii au avut dileme, puse insa pe melodie. Cum mai suna inceputul acela halucinant cu o mie de ceasuri….

Iata, timp transformat in litere. Ma gandesc ca timpul nu e imporant ca entitate imposibil de cuprins ci prin ceea ce devine vizibil, palpabil. Prin ceea ce timpul decanteaza ca prezenta. Ca aceste litere, ca aceste idei, ca acele gesturi, ca acele urme, ca acele amintiri despre acele lucruri intamplate, ca acele vise despre ceea ce inca nu s-a intamplat. Timpul ca urma vizibila, ca urma dorita. Este in afara noastra sau in noi? Stiu, prietenul meu german vine mereu la fix. El e fauritorul propriului timp exact. Eu imi acord inca 15 minute. Pentru mine timpul e in afara mea si eu curg cu el. Mai repede sau mai incet. Sau zbor? Surferul care merge pe val e cu singuranta ancorat in timpul lui prezent. Sau ma petrec? Depinde de stare, depinde de ceea ce am mancat, iubit, visat. Timpul pregatirii, timpul intelegerii. Totul cere timp, pe care trebuie sa-l avem de undeva. Cred ca timpul trece cu exactitate simtita atunci cand faci bine ceea ce ai de facut. Devine scurt sau lung cand pierzi pasul, sincronizarea, tempo-ul. Poate fi un bun indicator al unei functionari eficiente si armonioase. Bunaoara eu simt ca ma sustrag timpului de ceva vreme. Simt ca il pacalesc, ca ma joc “faţea” cu el. Cand esti tu cu tine si gravitezi in jurul tau, timpul tau devine stapan peste timpul exterior. Eu, inlauntrul si in afara mea? Pai da…

Timpul, acea tensiune care descrie consumarea energiei arcului armat la nastere cu o cheitza magica. Se si aude, bataile inimii sunt cu siguranta masuri fidele ale timpului tau. Tot ce se intampla imprejur are un ritm al lui in care se consuma. Da, si mai era cliseul acela cu “pentru totdeauna”, “4ever” spus atunci cand intr-o necunoastere absolut copilaroasa ei vor sa ofere garantii. Ce stim noi despre “mereu”? Abia stim cine suntem azi, cu ceva noroc, dara’mi’te ce va fi peste un timp cand vom fi altii?

Probabil cel mai interesant lucru de timp nu este sa incerci sa-l afli sau sa-l intelegi ci sa iti pui cat mai multe intrebari, sa te asculti si sa-i afli ecoul in felul in care mergi, in care respiri, in care clipesti. Si apoi sa te uiti imprejur. Chiar asa, cum arata timpul celorlalti? Ma apuc de citit.

Citeste mai mult »

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR, INTERVIU | 5 Comments »

All I wanna do is bang bang and take your M O N E Y…sau?

May 6, 2011

Armory Show / NYC / 3-6 martie 2011

de Ileana Selejan

Approx. 270 de galerii, majoritatea din USA, UK, Germania/Austria, Italia, cateva non-profit (printre care preferata mea in materie de continut web, digital media: Rhizome, cu sediul la New Museum in New York). Zeci de evenimente anexe. In paralel targurile Independent, Volta, Pulse NY, Scope NY, Verge Art Brooklyn, The Art Show, Moving Image, si … s-ar putea sa fi uitat cateva. Arta in cantitati extreme.

La prima vedere oricine, oricat de pasionat de arta, s-ar lua cu mainile de cap. Armory necesita timp, atentie si multa multa rabdare. Statisticile inca nu sunt gata, dar cu siguranta numarul vizitatorilor se ridica undeva la cateva zeci de mii (60,000 anul trecut). Pentru 3 zile de spectacol + ziua deschiderii, remarcabil.

Intrebarea necesara ramane desigur: cat de remarcabile au fost obiectele expuse. In fiecare an la Armory se speculeaza pe tema asta. Si in general discutiile se axeaza pe valori, de piata. Si pentru ca nici nu vreau sa creez suspans, si nici nu ma fascineaza neaparat valorile in sine, am sa va spun ca s-a vandut mult, inca de la deschidere. Iar preturile au fost undeva intre 25$ si 1.000.000$. [Pentru 25$, bancnote de 1$ cu inscriptia “New York is a lot of work,” semnate Reed Seifer, unul din designerii show-ului.] Se vorbeste despre o revenire a pietei de arta din NY, in sfarsit dupa marea criza de acum aprox. 2 ani.

Dar as prefera sa vorbim despre artisti si lucrari.

Armory a gazduit anul acesta 18 galerii din America Centrala si de Sud. Acum 2 ani acelasi spatiu a fost acordat catorva galerii mai “indie” din Berlin, printre care si Plan B din Cluj. Intre peretii de carton am gasit lucrari proaspete, cu iz de “inca nu se stie ce se crede despre”… mult entuziasm, galeristi si artisti curpinsi de forfota unui eveniment care le-a dat o mai mare vizibilitate in lumea artei din New York.

Gabriel Kuri, artist de origine Mexicana, a creat “identitatea vizuala” a targului de anul acesta.

Pier 94 dedicat in principal artei contemporane recente, a fost deshis cu exuberanta de Marina Abramovic, a carei retrospectiva la MoMA s-a incheiat recent, si Yayoi Kusama – madama bulinelor, veterana a Happening-urilor din anii ’60.

In linie dreapta, peste 100-200 de metri, sculptura de t-spe megawati a lui Ivan Navarro (daca va amintiti maestrul neoanelor de la Bruce Nauman incoace a reprezentat pavilionul Chilean in 2009 la Venetia). Galeristii s-au asezat cuminti pe o bancuta in fata radiantei ingradituri, care s-a vandut pe bucati. In apropiere instalatia lui Sam Van Aken, “Tree of 40 Fruits”, o livada de copacei altoiti, improvizata in lumina artificiala a standului.

Dar metrii patrati nu au fost in intregime cuceriti de super-staruri. Dimpotriva. Planul secund, am impresia, s-a vazut mai bine. Imi plac listele, asa ca am sa enumar, selectiv, artistii care mi-au atras, in mod repetat, atentia: Theaster Gates (USA), Curtis Mann (USA), duo-ul Cubanez Los Carpinteros, Janet Biggs (USA), Joao Maria Gusmao si Pedro Paiva (Portugalia), Nathan Mabry (USA), Adam Broomberg & Olivier Chamarin si Alfredo Jaar (Chile). Galeria Mihai Nicodim (LA), i-a adus pe Adrian Ghenie si pe Serban Savu.  Pictura da, imi marturisea Mihai Nicodim, sold out!

Alfredo Jaar, Aung San Suu Kyi, 2010

In mare parte din generatia sfarsitului anilor 70, artisti dezvoltati multilateral, sau transdiciplinar, multimediatic, implicati, activisti, au dominat puternic piata ideilor, practice si abstracte. Obiecte cu subiect, prinse intr-un joc cu margele de sticla: pana unde se rasfrang ideile lansate, cat spatiu afectiv vor ocupa in timp, daca vor face istorie sau nu raman subiecte de discutie. Mai bine spus de speculatie. Dar succesul nu se mai masoara doar in dorinta de permanenta, si nici in valoare financiara a acesteia. Ne aflam in fata unui fenomen mult mai fugitiv, si transparent. Intrebarea este ce facem aici si acum, iar raspunsul este din cand in cand scoatem capul din studio, facem zgomot, si nu doar arta de perete.

Locatie: Pier 92 (arta moderna) si Pier 94 (arta contemporana), foste depozite de marfuri, pe malul de vest al raului Hudson

 

Share on Facebook

Tags: , , ,
Posted in ARTA, VIZUAL | No Comments »