Posts Tagged ‘ Alina Andrei ’

Despre taţi

December 12, 2013

de Ana Bortis, ilustratii Alina Andrei
primite pe TRIMITE CHESTII

 

Cand eram mica uram din tot sufletul meu aspiratorul.
Ma speria ingrozitor si incepeam sa urlu cand il vedeam sau (Doamne fereste!) auzeam.
Ani de zile, la fiecare doua zile, tata ma scotea la plimbare ca mama sa poata aspira in casa.
Inca mi-e frica de aspirator.

Din seria „mica si rasfatata”, refuzam sa mananc orice, daca nu imi era servit direct in gura, cu lingura sau furculita, dupa caz, si preferabil in compania unui joc atractiv. Ani de zile, cu rabdare, tata mi-a servit mancarea astfel. Ma punea sa inchid ochii si sa fac gura mare si mancarea aparea ca prin minune. Pana cand intr-o zi papilele mele gustative, in loc de biscuitii cu lapte si cacao, cu care se obisnuisera, au intalnit brusc si nedorit un carnat afumat. De atunci mananc singura.

Picam din pat. Tot timpul. Ma puneam la somn si ma trezeam pe jos.
De fapt, ma trezeam in brate la tata, care ma culegea de pe unde putea si ma punea inapoi la somn. Cu rabdare, de fiecare data. Nopti in sir.

Am crescut.
Pe la 13 ani, odata cu prima „mare iubire” au inceput certurile cu tata.
Continua si in zi de azi. Certurile cu tata, nu marea iubire.
Doar ca azi stiu ca noi oamenii, nu ne certam decat cu oamenii de care ne pasa multisor.

Am crescut.
Si de mai bine de 6 ani, tata face drumuri Resita- Cluj.
In 90% din cazuri, dus-intors, in aceeasi zi. Doar ca sa ma vada.
Sunt lungi si sunt obositoare.

Sunt trainer. Prin definitie, sunt mult pe drumuri. Tata nu doarme pana nu ajung la locatie.
Tata, desi rad de el mereu, ma suna de cam 4 ori la un drum de 5-6 ore. Si asta cand se abtine.

Am 25 de ani. Cand merg acasa si ies seara in oras, tata inca ma intreaba la ce ora ma intorc.
Pe vremuri, intrebarea asta intra in categoria „Si-asa a inceput cearta…”
Acum, mi-e drag de mor cand il aud. Dar nu-i spun asta, bineinteles.

Tata e cel mai punctual om pe care il cunosc.
Datorita lui ma simt groaznic de prost pentru fiecare minut intarziat undeva.
Si ce bine ca e asa.

Am ochii lui.
Si abia acum vad clar prin ei. Cu ei.
Acum vad cata dragoste sta in spatele fiecarui gest care poate m-a enervat vreodata. Am un tata care ma iubeste ca pe ochii din cap.
Neconditionat si fara sa fac nimic pentru asta.
E greu sa fii tata. Si putini reusesc.

Mai important insa, am realizat asta la timp.
Cat inca mai pot sa ii spun La multi ani.
Cat inca mai pot sa il chem la Cluj din senin, doar pentru ca mi-e dor de el.
Si el sa vina intr-o clipita.

Si asta e poate cel mai mare castig al meu pana acum, la 25 de ani.
Ca vad totul atat de clar, la timp.

N-aveti idee ce mult conteaza. Sa fie inca in timp.
Sau poate aveti. Cu atat mai mult.

La multi ani, tata.

 

Share on Facebook

Tags: , , , , , ,
Posted in FOLCLOR | No Comments »

Timpul

March 25, 2013

de Amelian Rupa


Alina Andrei, Urs (primită pe TRIMITE CHESTII)

Știm de când ne naştem că timpul nostru aici e limitat, totuși avem momente în care ne simţim nemuritori, când timpul e, nu prietenul nostru ci mai degrabă sclavul nostru, obligat să ne fie îndatorat mereu. Aşa ne lăsăm purtaţi prin copilărie, maturitate şi în final prin disperare, pentru că realizăm ceea ce au realizat toţi strămoșii nostri, de la care nu am reuşit să înțelegem nimic. Ne-am văzut bunicii tremurând inexplicabil în faţa morţii, cerşind timpului câteva clipe pentru a putea trăi aşa cum ar fi vrut să trăiască, pentru a se pregăti de o altă călătorie, de parcă ar fi fost primii care se confruntă cu sfârșitul. Realizăm totul când e deja prea târziu pentru noi, când suntem deja cu un picior în altă lume.

Trecerea timpului ne schimbă iremediabil. El reuşeşte să creeze în noi furtuni, ne-a purtat prin războaie, atrocităţi şi vicii şi tot el ne-a adus pacea şi liniştea în vremuri în care am uitat cum e să fim oameni. A creat curente artistice şi mentalitaţi, după care a făcut ceea ce niciun om nu poate face… le-a pus capăt în mod natural. Ne-a învăţat să fim perseverenţi și răbdători, dar nu a reuşit să ne înveţe să fim constanţi.

Timpul ne poate fi cel mai bun prieten şi în final cel mai aprig duşman. Ne lasă nouă până şi şansa asta, să alegem ce să reprezinte pentru noi. Ca să rămână un apropiat de la început până la final trebuie să primim lecţiile pe care ni le dă, la fel ca şi lecţiile pe care le primim de la alţi prieteni atunci când greşim. În final trebuie să fim destul de maturi să înţelegem că la fel ca toţi prietenii, timpul o să greşească faţă de noi sau poate că, mai degrabă noi o să greşim în încercarea de a-l înțelege.

Istoria ne-a învăţat că ignoranţa noastră e infinită, că nu învăţăm din greşelile altora, că nu învăţăm nici măcar din greşelile noastre. Probabil în momentul în care eşti în faţa morţii, în prima fază dai vina pe ceilalţi, că nu te-au avertizat, că ei şi-au încheiat socotelile cu timpul şi totuşi au fost atât de egoişti încât să te lase şi pe tine să treci prin aceeaşi corvoadă. Oare când o să reuşim să profităm de timpul care ni se dă, să îl valorificăm şi să înţelegem că el e infinit dar este limitat pentru fiecare dintre noi în parte.

Alte articole cu tema timp:

Timpul meu nu e timpul tău (interviu colectiv)

În 4 (patru) timpi (text și fotografii Alex Roșca)

Trăiește clipa. Nu e momentul. (text Diana Petruț, fotografie Alia Livia Lazăr)

(Nu) avem timp (text și ilustrații Ada Muntean)

Share on Facebook

Tags: , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR | No Comments »

Diapazonul la maxim

March 22, 2013

de Valentin Vizuroiu


Alina Andrei (primita pe TRIMITE CHESTII)

Sunt un meloman incurabil din vestul sălbatic. Vest ce mi-am dorit tot timpul să rămână aşa sălbatic. Mă bucur nespus că muzica încă prinde glas în Timişoara. Sunt gloate de copii ce cumpără zilnic chitări şi tamburine, iar acest lucru începe să se vadă. Au apărut trupe noi, trupe cu frustrări de urlat şi emoţii de transmis stângaci. Tineri sau mai puţin tineri, semenii au pus struna la treabă acoperind variate genuri muzicale.

Un prieten din Cluj îmi spunea că este ceva în apă la Timişoara şi tind să cred că, probabil din aceeaşi apă s-au adăpat mai mulţi. De aceea în 2012 trupe locale au scos albume unul şi unul. Cel mai bun exemplu fiind Dor de Duh, trupă ce a amestecat cu iscusinţă folclor românesc cu black metal, iar rezultatul este unul sublim.

Într-un alt cotlon al oraşului băieţii de la Methadone Skies au scos un album psihedelic rock după mai multe luni de stat în bârlog, ce a făcut valuri din Ucraina până la Berlin.

Exemplele sunt variate şi destul de diverse, dar apa e aceeaşi în fiecare frunză la şes, acest lucru fiind subliniat prin note atente şi frumos cizelate pentru un release de jazz tonic şi modern semnat de către Sebastian Spanache Trio.

În alte neguri ale sălilor de repetiţii s-au pus bazele unor turnee la nivel mondial, Negură Bunget fiind mult mai cunoscuţi oriunde în lume decât acasă.

Dintr-o ciorbă mai omogenă, cu influenţe vaste şi aparent mistice, au răsărit şi The:Egocentrics, band ce continuă să surpindă prin metamorfozarea continuă.

Niciodată nu mi-au plăcut etichetele de dragul delimitării artisitice sau de orice fel; de aceea tot timpul am apreciat trupele care lasă muzica să vorbească de la sine. Un exemplu fiind Mike Altrin, un artist ce amestecă în albumul său un adevărat caleidoscop muzical.

Partea experimentală şi atmosferică a apelor este explorată sinestezic de către Thy Veils

Toate aceste trupe au în comun un oraş, probabil o stare de spirit, multă răbdare şi tutun. Tocmai de aceea se pricep aşa bine să coloreze timpane noi şi dornice de voci proaspete. Toate aceste banduri stau „unite sub tricolor” cântand şi încântând melomani, ca şi mine, din întreaga lume. Acesta este motivul pentru care am dorit să pun, literalmente „în revistă” rodul muncii lor.

Adio, deci pe curând!

Alte articole de acelasi autor:

Alegorie crudă în 3 timpi (ilustrație Raluca Ciubotaru)

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , ,
Posted in FOLCLOR, MUZICA | No Comments »