Alegorie crudă în trei timpi

- aer proaspăt de Timișoara -
de Valentin Vizuroiu


Congres, Raluca Ciubotaru (primită pe TRIMITE CHESTII)

Să mă apuc să scriu despre Timișoara este o mereu o experiență aparte. Îmi dă un fior greu de exprimat în emoții,  emoții greu de descris. Nu scapi de fiorul orașului ăsta cu una cu două. Trebuie să îți urmezi calvarul cu stoicism până la capăt pentru a înțelege acest oraș. Lăsând pateticele văicăreli deoparte trebuie să evidențiez esența acestui oraș și rolul său cheie în societatea românească. Personal îl consider o inimă, ce pompează cultură și inițiativă către noi. O inimă rănită ce a suferit dar care te iubește necondiționat până la pieire. Prin asta stă tânăr sufletul acestui oraș, prin tinerii pe care îi are, prin zâmbetele și bicicletele verzi ce îl fac să zâmbească. E un oraș ce are un cântec veșnic nou, o pată de culoare mereu distinctă. Numai prin cultură poate rezista acest bastion al spiritelor elevate. La naiba, avem un potențial foarte mare în ceea ce privește artiștii plastici. Adică sunt sute de prăjiți analogici și digitali ce își colorează tripurile mai sincer decât oglinda din baie. Suntem zeci ce ne urlăm mațele și înghețăm prin săli de repetiții, și continuăm să cântăm indiferent de numărul plătitorilor de bilet, indiferent de cât costă benzina sau cât de bleg e leul la bursă.

Viața merge mai departe chiar dacă a mai dispărut un festival al saltimbancilor și au apărut altele cărora eventual le vom putea ține minte numele. Suntem fierți perpetuu într-o ciorbă a frustrărilor și a aducerilor aminte dar până la urmă toate astea duc la imbold colectiv ce dă roade. Iar asta dă viață vernisajelor de artă mai contemporane ca tine, scoate albume demne ce răsună până la Berlin. Adevărul e că și ONG-urile au început să lupte pentru cauze mai nobile ca Eugeniu de Savoya iar dacă ICR-ul e în derivă, atunci se poate implementa lejer principiul, dacă vrei un lucru bine făcut, pune mânuța și fă-l singur așa cum au făcut-o și alții. Lumea văzută de aici e mai rotundă, mai europeană și mai dârză, da ăsta e cuvântul pe care îl căutam bezmetic. Gloata sprintenă e gata de a plonja în necunoscut, de a arăta ce valori are acest oraș post austro–ungar, post decembrist și ante-globalizat. Ne place să folosim termeni de genu…cunosc!
Se apropie festivalul Underground, zeci de alte concerte cu trupe faine sau mega plicticoase, se apropie un Studentfest nebun și mii alte motive de a descreți frunțile.

Nu avem fonduri, dar avem perspectivă, avem o fabrică de nori, avem un incubatore de idei, sau oameni dezghețați ce animă o pietonală cu o cobză scorojită.
În definitiv Timișoara e de fiecare dată când zâmbești, când faci un lucru bun fără a te gândi la un beneficiu, atunci când apreciezi o dumă scrisă pe un perete ce te-a marcat toată ziua. Timișoara e atunci când ai învățat să pierzi și să încerci din nou, atunci când nu mai zici „bă e scump biletu” și ai uitat să folosești cuvântul „frate”. Ăsta e exercițiul nostru utopic la care tot mai mulți vibrează.
Cum orice crez are nevoie de un diez, vă aștept vibrând la o ceașcă cu jazz.

Share on Facebook

Tags: ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR | No Comments »

March 19, 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*