Trăiește clipa. Nu e momentul.

de Diana Petruț


Alia Livia Lazăr (fotografie primită pe trimitechestii)

Într-o intersecţie a timpului, dintr-o parte, fremătînd de nerăbdare, vine „Trăieşte clipa”, iar din alta, cu un calm desprins din lumea de dincolo „Nu e momentul”.

„Trăieşte clipa” e fudulă, plină de sine, voluptoasă, sfidează toate stările de bun simţ, este posedată de priorităţi şi isterică la orice gest care ar putea să însemne amînare. Întreţine relaţii mai mult decît cordiale cu „Timpul trece”. Cînd se întîlnesc împreună la un pahar de ceva, fac ce vor din noi. Devenim nişte disperaţi ai momentului, fără măsură, un soi de consumatori excesivi  de „nimic prea mult”. Avem senzaţia că dacă nu acţionăm, reacţionăm la momentul X, pierdem introducerea, ajungem să ratăm punctul culminant, suntem exilaţi în ţinutul neîntîmplatului şi populăm casa regretului.  Fugăriţi de clişeul că timpul trece, ajungem să trecem peste multe lucruri. Să uităm ce e cu adevărat important, doar pentru că el, timpul, nu aşteaptă. „Trăieşte clipa” adoră să spună că nu are timp, nu se gîndeşte niciodată că timpul şi-l poate face, că noi suntem cei care îl croim şi care avem puterea de a-l împărţi şi a-l dărui. Ea nu ratează nicio ocazie pentru a-şi lărgi cercurile adepţilor, specialitatea ei este graba şi savurează intens comportamentul impulsiv. Nu se simte niciodată vinovată. Şi dacă i se dovedeşte că a pus stăpînire pe un om care nu are tăria de a fi cum îşi doreşte ea, aceasta nu renunţă. Se încăpăţînează să facă din el o marionetă a rătăcirilor şi a neîncrederii. „Trăieşte clipa” nu are viitor, prin urmare nu cunoaşte speranţa, nu a întîlnit răbdarea. Cît despre aşteptare, nici nu mai vorbim. Habar nu are cum să o gestioneze.

De aici şi invidia pe „Nu e momentul”. Un individ aparent tăios, deloc cuprins de îngrijorare de fiecare dată cînd se pronunţă. Nu simte remuşcarea lui cum ar fi dacă ar fi. Se întreabă des de ce se grăbesc oamenii, e o dilemă pe care încă nu a reuşit să o rezolve, poate asta e ceea ce îl păstrează în continuare rezervat. De nenumărate ori  s-a trezit faţă în faţă cu „Trăieşte clipa” şi de fiecare dată o lua la fugă şi o lăsa pe ea să cîştige. Prezenta un soi de slăbiciune în faţa acesteia, pesemne că se lăsa intimidat de frumuseţea ei. Să nu credeţi că e un laş. Tocmai, îţi trebuie curaj şi multă înţelepciune să stai să cîntăreşti lucrurile. Da, trebuie curaj să vrei să aştepţi, să nu te încîlceşti în iţele deznădejdii. Cel mai greu e să simţi cînd rişti să devii prizonierul  iluziei. Aici „Nu e momentul” poate deveni toxic. Te poate ţine într-o beţie a simţurilor, într-un joc al imaginaţiei, într-o dependenţă de un anumit context şi dorinţă, de ţi-e teamă să mai ieşi. „Nu e momentul” face tot ce poate să te recupereze şi apelează la amica lui din copilărie, „Împăcarea”.

E rîndul ei să stea de vorbă cu sufletul celor furioşi, să-i facă să se simtă împăcaţi cu deciziile pe care le-au luat şi să-l lase pe „Nu e momentul” să-şi facă treaba pînă la capăt. Poate cîndva, capătul e acolo unde „Nu e momentul” se contopeşte cu „Trăieşte clipa”.

 

O vreme vom vorbi despre timp. Cât oamenii vor avea timp să ne povestească, noi vom avea timp să-i ascultăm. Vom posta articole, analize, desene, gânduri și orice altceva vreți voi cititorilor contribuitori să ne spuneți, despre timpul vostru și al nostru, al tuturor. Primim materiale aici.

Alte articole cu tema timp:

Timpul meu nu e timpul tău (interviu colectiv)

În 4 (patru) timpi (text și fotografii Alex Roșca)

(Nu) Avem Timp (text și ilustrație Ada Muntean)

Timpul (text Amelian Rupa, vizual Alina Andrei)

Share on Facebook

Tags: , , , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR | No Comments »

February 27, 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*