Posts Tagged ‘ apa ’

De mic voiam sa devin ploaie

March 28, 2013

de Ana Bortis
ilustratie Ana Kun

primite pe TRIMITE CHESTII


“De mic voiam sa devin ploaie” – sau parca asa cumva zicea un prieten vechi.

Tot timpul mi-a placut sa asociez oamenii cu ploile.
Sunt oameni ca ploile calde de vara. Care vin si trec si-ti lasa o senzatie placuta. Care iti improspateaza viata, cumva. Zambesti cand iti amintesti de ei. Doar ca trec repede.

Sunt oameni pe care ii ai toata viata langa tine, dar niciodata nu ajungi sa ii cunosti foarte bine. Parca ploua, parca nu, niciodata nu stii cu ei. Picura doar. Cate putin, dar pentru mult timp. Si niciodata nu iese soarele arzator, si niciodata nu porneste furtuna strasnica. Doar picura. Putin cate putin. Calm si cumpatat. Toti avem astfel de oameni in viata noastra.

Si bineinteles furtunile! Da, furtunile! Cata pasiune, cata nebunie! Sunt oameni care tuna si fulgera (si brusc vad altfel expresia asta : ) dar atat! Ca furtunile care isi anunta vertiginos venirea si bubuie si lumineaza si te sperie.. si apoi.. nimic! Nici un strop de apa.

Si, clar, sunt oamenii care tuna, fulgera, si ploua tare tare.

Ah, si sunt furtunile alea care vin de nicairea.. fara tunete, fara fulgere, fara nici un avertisment.. Te plimbi pe strada.. soare.. cald.. si nu, nu simti picuri pe nas sau pe ochi.. Ci te simti inundat! Incepe brusc si puternic. In doua minute esti ud pana la piele.. pana in cele mai ascunse unghere ale mintii. Asta e furtuna careia ii intuiesti mirosul, ii simti racoarea in fiecare por si care uneori te trezeste noaptea din somn cu zambetul pe buze.. Asta e furtuna care vrei sa se repete, furtuna care cand apare te face sa iti pui in picioare cei mai frumosi pantofi si sa zburzi liber in ploaie.

Si, nu-i asa, fiecare avem parte din cand in cand de astfel de furtuni.. Sunt acolo, in piele si in minte. Aproape ca le simtiti mirosul, sunt sigura.

E furtuna in Parang. E furtuna si in noi.

Share on Facebook

Tags: , , , , , , ,
Posted in FOLCLOR | No Comments »

Diapazonul la maxim

March 22, 2013

de Valentin Vizuroiu


Alina Andrei (primita pe TRIMITE CHESTII)

Sunt un meloman incurabil din vestul sălbatic. Vest ce mi-am dorit tot timpul să rămână aşa sălbatic. Mă bucur nespus că muzica încă prinde glas în Timişoara. Sunt gloate de copii ce cumpără zilnic chitări şi tamburine, iar acest lucru începe să se vadă. Au apărut trupe noi, trupe cu frustrări de urlat şi emoţii de transmis stângaci. Tineri sau mai puţin tineri, semenii au pus struna la treabă acoperind variate genuri muzicale.

Un prieten din Cluj îmi spunea că este ceva în apă la Timişoara şi tind să cred că, probabil din aceeaşi apă s-au adăpat mai mulţi. De aceea în 2012 trupe locale au scos albume unul şi unul. Cel mai bun exemplu fiind Dor de Duh, trupă ce a amestecat cu iscusinţă folclor românesc cu black metal, iar rezultatul este unul sublim.

Într-un alt cotlon al oraşului băieţii de la Methadone Skies au scos un album psihedelic rock după mai multe luni de stat în bârlog, ce a făcut valuri din Ucraina până la Berlin.

Exemplele sunt variate şi destul de diverse, dar apa e aceeaşi în fiecare frunză la şes, acest lucru fiind subliniat prin note atente şi frumos cizelate pentru un release de jazz tonic şi modern semnat de către Sebastian Spanache Trio.

În alte neguri ale sălilor de repetiţii s-au pus bazele unor turnee la nivel mondial, Negură Bunget fiind mult mai cunoscuţi oriunde în lume decât acasă.

Dintr-o ciorbă mai omogenă, cu influenţe vaste şi aparent mistice, au răsărit şi The:Egocentrics, band ce continuă să surpindă prin metamorfozarea continuă.

Niciodată nu mi-au plăcut etichetele de dragul delimitării artisitice sau de orice fel; de aceea tot timpul am apreciat trupele care lasă muzica să vorbească de la sine. Un exemplu fiind Mike Altrin, un artist ce amestecă în albumul său un adevărat caleidoscop muzical.

Partea experimentală şi atmosferică a apelor este explorată sinestezic de către Thy Veils

Toate aceste trupe au în comun un oraş, probabil o stare de spirit, multă răbdare şi tutun. Tocmai de aceea se pricep aşa bine să coloreze timpane noi şi dornice de voci proaspete. Toate aceste banduri stau „unite sub tricolor” cântand şi încântând melomani, ca şi mine, din întreaga lume. Acesta este motivul pentru care am dorit să pun, literalmente „în revistă” rodul muncii lor.

Adio, deci pe curând!

Alte articole de acelasi autor:

Alegorie crudă în 3 timpi (ilustrație Raluca Ciubotaru)

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , ,
Posted in FOLCLOR, MUZICA | No Comments »