Posts Tagged ‘ parinti ’

Despre taţi

December 12, 2013

de Ana Bortis, ilustratii Alina Andrei
primite pe TRIMITE CHESTII

 

Cand eram mica uram din tot sufletul meu aspiratorul.
Ma speria ingrozitor si incepeam sa urlu cand il vedeam sau (Doamne fereste!) auzeam.
Ani de zile, la fiecare doua zile, tata ma scotea la plimbare ca mama sa poata aspira in casa.
Inca mi-e frica de aspirator.

Din seria „mica si rasfatata”, refuzam sa mananc orice, daca nu imi era servit direct in gura, cu lingura sau furculita, dupa caz, si preferabil in compania unui joc atractiv. Ani de zile, cu rabdare, tata mi-a servit mancarea astfel. Ma punea sa inchid ochii si sa fac gura mare si mancarea aparea ca prin minune. Pana cand intr-o zi papilele mele gustative, in loc de biscuitii cu lapte si cacao, cu care se obisnuisera, au intalnit brusc si nedorit un carnat afumat. De atunci mananc singura.

Picam din pat. Tot timpul. Ma puneam la somn si ma trezeam pe jos.
De fapt, ma trezeam in brate la tata, care ma culegea de pe unde putea si ma punea inapoi la somn. Cu rabdare, de fiecare data. Nopti in sir.

Am crescut.
Pe la 13 ani, odata cu prima „mare iubire” au inceput certurile cu tata.
Continua si in zi de azi. Certurile cu tata, nu marea iubire.
Doar ca azi stiu ca noi oamenii, nu ne certam decat cu oamenii de care ne pasa multisor.

Am crescut.
Si de mai bine de 6 ani, tata face drumuri Resita- Cluj.
In 90% din cazuri, dus-intors, in aceeasi zi. Doar ca sa ma vada.
Sunt lungi si sunt obositoare.

Sunt trainer. Prin definitie, sunt mult pe drumuri. Tata nu doarme pana nu ajung la locatie.
Tata, desi rad de el mereu, ma suna de cam 4 ori la un drum de 5-6 ore. Si asta cand se abtine.

Am 25 de ani. Cand merg acasa si ies seara in oras, tata inca ma intreaba la ce ora ma intorc.
Pe vremuri, intrebarea asta intra in categoria „Si-asa a inceput cearta…”
Acum, mi-e drag de mor cand il aud. Dar nu-i spun asta, bineinteles.

Tata e cel mai punctual om pe care il cunosc.
Datorita lui ma simt groaznic de prost pentru fiecare minut intarziat undeva.
Si ce bine ca e asa.

Am ochii lui.
Si abia acum vad clar prin ei. Cu ei.
Acum vad cata dragoste sta in spatele fiecarui gest care poate m-a enervat vreodata. Am un tata care ma iubeste ca pe ochii din cap.
Neconditionat si fara sa fac nimic pentru asta.
E greu sa fii tata. Si putini reusesc.

Mai important insa, am realizat asta la timp.
Cat inca mai pot sa ii spun La multi ani.
Cat inca mai pot sa il chem la Cluj din senin, doar pentru ca mi-e dor de el.
Si el sa vina intr-o clipita.

Si asta e poate cel mai mare castig al meu pana acum, la 25 de ani.
Ca vad totul atat de clar, la timp.

N-aveti idee ce mult conteaza. Sa fie inca in timp.
Sau poate aveti. Cu atat mai mult.

La multi ani, tata.

 

Share on Facebook

Tags: , , , , , ,
Posted in FOLCLOR | No Comments »

Ai mei.

April 7, 2013

Text de Ileana Faur - primit pe TRIMITE CHESTII


ilustratie de Flaviu Moldovan – primita pe TRIMITE CHESTII

Bunicul meu are cea mai “intelectuala” semnatura. Cand eram mici, eu si fratii mei, inca pe vremea cand nu stiam a scrie, ii exersam semnatura pe toate bucatile de hartie pe care le gaseam in casa.

Nici el nici bunica mea nu stiu sa scrie. Si pentu ca avea un soi de oroare pentru acel ” X ” cu care se semnau taranii in actele oficiale si-a exersat semnatura toata viata. “Pius” daca stai sa o descifrezi. Toata scoala primara m-am intrebat ce inseamna, intr-un final, cand ni s-a dat voie sa luam din scoala dictionare si enciclopedii ca sa le studiem acasa, am petrecut o noapte intreaga cautand semnificatia cuvantului in dictionar, mi-am dat seama ca nu exista.

Bunica a facut patru ani de scoala (ca trenul, spune ea) in care a invatat sa numere pana la 50, mecanic.  Nu poate trece, logic, de aceasta cifra. Intr-o zi (intr-o Joi) a plecat cu un cocos sa il vanda la piata. L-a vandut pentru 2% din pretul cerut de ea, pentru ca nu intelegea numerele de pe hartia primita. Mama nu i-a mai dat voie sa mearga la piata.

Mama nu a fost de acord cu scolile mele de “Doamna” niciodata. Imi spunea mereu ca le fac degeaba, ca isi cheltuie banii cu mine si pentru o vreme am avut statut de curva in sat, numai din cauza ca invatam la oras si aveam un prieten care sfida orice regula nescrisa, tinandu-ma de mana in vazul lumii (gest care a indus pe toti in eroare un an si jumatate, crezand ca ne casatoream ba in primavara, ba in toamna). Mama mamei mele o certa mereu pentru atitudinea ei.

Ea cand a terminat cele zece clase generale (opt acum) i s-a propus sa mearga la liceul din oras pentru merite deosebite la invatatura. Bunica i-a cumparat pantofi, uniforma, geanta din piele de porc (cea mai rezistenta dintre toate) si geamantan  din lemn, ca si baietii care mergeau la armata. Cu doua saptamani inainte de a incepe scoala, bunicul i-a tras o mama de bataie si i-a spus ca nu are nevoie de curve de oras pe langa casa.

Nu stiu sigur de ce mama a adoptat mai tarziu aceasi atitudine fata de mine, pentru ca inca imi aduc aminte prima bataie cu biciul pentru prima nota proasta.

Cred ca noi copii am semanat mai mult cu tatal nostru. Era mai aventuros cand era tanar. A fost singurul din familia noastra care si-a petrecut vacantele de vara, cand era mic, la mare (are astm si aerul marii ii face bine).


ilustratie de Ana Campeanu – primita pe TRIMITE CHESTII

Ne povestea, cand eram mici, ca era sa fie furat de o familie de nemti (l-au placut enorm), ca l-au dus pana la granita dar s-au speriat si l-au adus inapoi in tabara.

Cand a fost mai mare a plecat la cel mai bun liceu din zona (singurul colegiu national) dar fiind un elev mediocru nu si-a luat examenele si a fost exmatriculat. S-a hotarat sa mearga la o scoala de meserii, mult inferioara, si sa se mute in cel mai mare oras din regiune. Bunicii au actionat rapid si i-au facut cadou un vitel directorului care i-a schimbat notele si l-a reprimit in liceu. Insa hotararea lui a fost definitiva. De nenumarate ori ne-a spus ca acum ar fi putut fi profesor.

Mi se pare ca semanam atat de mult. Am fost intotdeauna un student mediocru si numai intuitia m-a ajutat sa termin scoala generala cu medii mari. Prima pe clasa si printre primii din zona la olimpiade. Cand am ajuns la liceu intuitia mea nu m-a mai ajutat. In majoritatea liceelor din Romania iti tocesti intuitia, poate si imaginatia. Atunci cand analiza unui text este mai mult din tine si nu din ce ti-a dictat profesorul in clasa, lucrurile merg inspre tragic.

Suntem trei frati in familia Faur. Timp de opt ani, cat a durat scoala generala, fratii mei (Maria si Vasile, care sunt gemeni) au stat in aceeasi banca. Randul doi, a doua banca de la geam. Sora mea cu probleme serioase de a trece clasa, iar fratele meu mereu printre primii.

O tin minte pe Maria plangand in fiecare seara cand Vasile intarzia sa ajunga acasa de la joaca.  Nu stia sa-si faca temele si plangea ca el nu mai venea, ingrozita fiind de ideea ca ar fi putut ajunge a doua zi la scoala fara temele facute.  El trebuia sa-si faca tema cum stia mai bine si cand termina trebuia sa ii faca si ei tema, pentru nivelul ei de intelegere astfel incat profesorii sa nu isi dea seama ca au copiat unul de la altul.

Momentan fratele meu lucreaza intr-un supermarchet ca si casier desi a terminat o facultate si lucrarea lui de diploma a primit nota maxima cu felicitari.

Sora mea este asistenta intr-un spital de psihiatrie, respectata pentru bunatatea cu care isi trateaza pacientii. Desi si-a luat examenul pentru post cu nota maxima, a trebuit sa plateasca 700 de euro ca sa fie acceptata de directorul spitalului, care a trecut-o pe lista de rezultate ca fiind absenta.

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR | 1 Comment »