Zamburi de zambet la Carturesti

November 20, 2013

La aniversarea Carturesti 13 ani, vom face cunostinta cu Zamburi, o colectie de povesti scurte si frumos ilustrate, pentru oameni mari. Numele lor vine de la „samburi de zambet”.

Visati, scrisi, ilustrati si fabricati 100% in Romania, Zamburii sunt ca Woody Allen: plini de surprize, cu simtul umorului, ireverentiosi si cu capul in nori. Ei povestesc despre viata noastra de zi cu zi, despre dragoste, ingamfare, curaj, prostie, bunatate, copilarie, hipstareală, vise, kilograme, pisici, fobii, vorbarie, corporatisme, catei, poezii, bunici, mobile apps, prajituri si cadouri.

Vino sa-i vezi la prima lor aparitie in public, la evenimentele dedicate din Bucuresti, Iasi si Cluj unde vor participa autorii si invitatii acestora.

Zamburii se lanseaza astfel:

In Bucuresti, la ceainaria din Verona, vineri, pe 22 noiembrie, la ora 22.00. Invitat: Sorin Psatta
In Iasi, la libraria Carturesti din Palas, sambata, pe 23 noiembrie, la ora 18.00 Invitat: George Onofrei
In Cluj, la libraria Carturesti din Iulius Mall, miercuri, pe 27 noiembrie, la ora 19.00. Invitat: Matei Rotaru

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

Designerii de la AVANPREMIERE 13

November 20, 2013

Cristina Bizu – debut

Cookies

Cookies este o colecție dulce, savuroasă, ce creează fantezii cu un aer proaspat. Personajul este suprins în viitor, într-un univers bizar. Îmbinarea materialelor fine, plăcute la atingere, în culori pastelate și discrete iți răsfață gusturile. Bon apetit!

Încălțăminte: IL PASSO

 

Ioana Ciolacu – câștigătoarea premiului “Designer for Tomorrow” 2013

Paradox

Paradoxul este o enigmă complexă care intrigă filozofii, matematicienii și scriitorii. Fiecare paradox descrie o aparentă situație imposibilă prin juxtapunerea a două idei care se contrazic reciproc, în ciuda faptului că amandouă sunt adevarate.

Paradoxul în sine este un simbol al înțelepciunii, devenind uneori un adevarat mijloc de comunicare.

Prin această colecție, Ioana a încercat să creeze un paradox la nivel conceptual, de material, de sezon și de formă, prin alăturarea unor elemente inedite precum spuma poliuretanică/mătase, printuri structurale/romantice.

Accesorii: Ioana Ciolacu
Încălțăminte: IL PASSO

 

Florina Ivascu – finalista concursului Vogue Italia Musses Talents Young Vision Award

Spring Outerwear  2014

Se aduce în prim plan femeia modernă, spontană, plină de viață și curajoasă, ce optează pentru versatilitate prin drapaje și volume aduse din zona couture. Se regăsesc volumele anilor ‘50 și, cel mai important, colecția este concepută amintind de legendarul fotograf Richard Avedon, cel care a revoluționat conceptual fotografiei, atmosferei și  a optat pentru portretele pline de emoție, schimbând atitudinea personajelor în fotografie. Dinamismul compozițiilor sale, dansul, mișcarea se regăsesc în colecție prin drapaje spontane, forme geometrice prelucrate și structure modelate asimetric. Broderia își păstrează conceptual și se regăsește pe zona detaliului ce devine pictural, atent lucrată, fapt ce contrastează cu spontaneitatea volumelor. Pentru colecția de primavară se continuă cromatica pastelată,  într-o gamă restrânsă de nuanțe.

Încălțăminte: IL PASSO

Citeste mai mult »

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

Lansare de carte la Imbold, Galeria

November 19, 2013

Vineri, 22 noiembrie, orele 19:00, Fundatia Dala lanseaza cartea aniversara „Muzeul Astra ca peisaj cultural 1963-2013” în cadrul expozitiei „Cranguri din Apuseni” care are loc la Imbold, Galeria. Lansarea de carte si intreaga cercetare antropologica va fi sarbatorita de un concert special creat de Maria Raducanu cu versuri si cantece din Apuseni. Expozitia „Cranguri din Apuseni” a avut vernisajul joi, 7 noiembrie si va fi deschisa pana miercuri, 27 noiembrie. Proiectul editorial a fost finantat prin Administratia Fondului Cultural National.

Crangul din Apuseni este o locuire comunitara izolata, care ocupa suprafete mari cu topografii, resurse, ocupatii si practici specifice zonelor montane si submontane. Conceptul propus de Fundatia Dala, integrat în strategia de dezvoltare pe termen lung a Muzeului ASTRA Sibiu s-a construit pe trei niveluri: re-definirea institutiei muzeului ca instrument de mediere între comunitati locale si public, experimentarea gradinii-peisaj si muzeul ca expunere a memoriei colective. Astfel, în 2010, s-a conturat ideea sitului pilot care si-a propus, într-o prima etapa, explorarea crangurilor din Apuseni.

In acest sens, cercetarea desfasurata în perioada 2010-2013 a vizat crangurile alflate la granita  judetelor Hunedoara si Alba: Dragu-Brad, Ticera, Ret, Grosuri, Poienile Vidrei, Lazesti, Boculesti, Hoanca, Luminesti, Valea Verde, Vulcan, Dumbrava de Sus, Obasia, Hanasesti, Patruitesti, Stanesti, Rosesti si Bai. O zona relativ omogena topografic, ocupational, si arhitectural.

Crangul din Dragu Brad, complet abandonat din 2004 a fost propus ca sit pilot în aprilie 2013 în cadrul proiectului CultTour (Cultural heritage as a focal point for sustainable tourism), finalizat prin platforma de voluntariat si practici universitare, VOLAM (Volunteering in ASTRA Museum) în septembrie 2013. Proiectul va continua cercetarea începuta în 2010 si va propune din 2014 locuire temporara în perioada iulie-august în cadrul proiectului de voluntariat international si practici universitare, VOLAM.

Proiectul Cranguri din Apuseni va fi expus la Imbold, Galeria în perioada 7 – 27 noiembrie 2013. Programul de vizionare audio-video a instalatiei este 19:00 – 21:00.

Intrarea este libera.

Parteneri: Muzeul Astra, D Proiect, Fullcolor,  Acuarela, Hello Menthol

Parteneri media: Sapte Seri, Modernism.ro, Feeder.ro, Metropotam.ro, Decat o Revista, HipMag, WebCultura.ro, Port.ro, TATAIA, Cooperativa Urbana, sub25.ro, Orasul meu, Artclue.net, DecosiEco.ro, Veiozaarte.ro, Gingergroup.ro, IqAds, Zeppelin, Moodboards.ro, All Hollow, ArtWe

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

Quizaine des Realisateurs revine la BIEFF

November 19, 2013

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF continuă în 2013 colaborarea cu Quinzaine des Réalisateurs. Secţiune paralelă a Festivalului de la Cannes creată de Sindicatul Regizorilor Francezi în timpul tumultuoaselor evenimente din mai 1968, Quinzaine des Réalisateurs şi-a asumat misiunea de a cultiva un teren fertil unde Festivalul de la Cannes să descopere în mod constant filme de autor. Înca de la începuturile sale, Quinzaine des Réalisateurs a prezentat primele creații ale unor regizori ca Jim Jarmusch, Michael Haneke, Ken Loach, Robert Bresson, Manoel de Oliveira etc.

Cu sprijinul generos oferit de Dacia, BIEFF propune publicului bucureștean, în cadrul Programului Special Quinzaine des Réalisateurs, 90 de minute de experimente cinematografice captivante, majoritatea prezentate în premieră în România, care, după premiera mondială de la Cannes, au sedus audiențele și juriile a numeroase festivaluri de film din întreaga lume.

Câștigător al premiului pentru cel mai bun scurtmetraj în cadrul Quinzaine des Réalisateurs Cannes 2013, WILD HAGGIS de JOÃO NICOLAU este un basm modern ce redă o viziune inedită și plină de umor asupra imaginarului copiilor. Un băiat de 10 ani înfruntă, cu ajutorul unei creaturi magice a pădurii, toate provocările obișnuite ale unei tabere de vară: jocuri, farse, câștigarea inimii fetei iubite sau confruntarea cu gașca de băieți mai mari și bătăuși. (TRAILER)

Demersul BIEFF de a promova filmul românesc pe plan internațional merge mai departe: „Ne bucurăm foarte mult ca am putut contribui la selecţionarea celui mai nou scurtmetraj al lui RADU JUDE, O UMBRĂ DE NOR în cadrul Quinzaine des Réalisateurs Cannes 2013, prin a fi făcut posibilă prezentarea filmului, de către producător, domnului Christophe Leparc, Managing Director al Quinzaine des Réalisateurs, în cadrul seminariilor BIEFF 2012”, ne-a mărturisit Adina Pintilie, curatorul BIEFF.

„JUDE revine cu amestecul său obișnuit de realism și satiră plină de umor, în O UMBRĂ DE NOR (SHADOW OF A CLOUD), distins cu premiul Heart of Sarajevo pentru cel mai bun scurtmetraj 2013. Povestea îl urmărește pe Părintele Florescu, chemat la căpătâiul unei mame muribunde, să-i spună acesteia o ultimă rugăciune. Negând stereotipurile, preoţia este descrisă la intersecţia dintre divinitate și derizoriul funcţionăresc al slujbei, în poziţia ingrată de a face să se întâmple miracole pentru oameni care cred doar cu jumătate de inimă. Un film complex ce sfidează structura narativă clasică și explorează greutăţile şi frământările ființei umane confruntate cu propria finitudine.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013) (TRAILER)

„Punând în discuție ciocnirea dintre noțiunea tradițională de familie și libertatea individuală, YOU CAN’T DO EVERYTHING AT ONCE, BUT YOU CAN LEAVE EVERYTHING AT ONCE de MARIE-ELSA SGUALDO este un emoționant jurnal docu-ficțional care creează un dialog între amintiri personale și found footage. Autoarea transformă materialul de arhivă anonim într-o reflectare a propriei copilării dificile. Imaginile unei Elveții idealizate, provenind din arhivele Televiziunii Naționale Elvețiene, și voice-over-ul candid fac, prin contrast, cu atât mai tulburătoare povestea fetei crescute fără mamă într-o familie opresivă. Trecutul însă nu reușește să distrugă spiritul viu al tinerei, care refuză să se integreze în standardele impuse de societate și decide să-și trăiască viața la maxim, după propriile reguli.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013) (TEASER)

Cea de-a 4-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF va avea loc în perioada 11-15 decembrie 2013, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu, și este susţinută de Centrul Național al Cinematografiei, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea Națională de Arte, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, UCIN, JTI, British Council, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer, Forumul Cultural Austriac, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Goethe-Institut, Dacia.

 

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

Castigatorii concursului Artists in Industry. Designers 2013

November 18, 2013

S-au desemnat castigatorii concursului  ”Artists in Industry. Designers 2013″. Juriul a ales cinci proiecte din cele peste 100 de aplicatii primite. http://designers.artistsinindustry.com/

Bucharest Design Center ofera castigatorilor o prezentare pe site-ul http://www.bucharestdesigncenter.org/, iar tuturor designerilor de produs din cadrul concursului li se ofera includerea in galeria de designeri ai Bucharest Design Center.

Deasemenea, Cadoro Mobili (http://www.cadoromobili.ro/) ofera unul din cele doua Premii III acordate in cadrul concursului.

Felicitari castigatorilor:

PREMIUL I
in valoare de 2000 RON
Kaptura de aer (Veronica Olariu si Cristina Enuta) pentru FRIENDLY FANCY FORGS
Argument: Premiul se acorda pentru coerenta conceptului, modalitatea inventiva de combinare a materialelor (lemn si textile), capacitatea de conferire a unei personalitati obiectelor si estetica atractiva a formei.

PREMIUL II
in valoare de 1500 RON
Vlad Borza pentru GOO
Argument:Premiul se acorda pentru contributia la promovarea unui tip de alimentatie sustenabila si pentru abordarea unei perspective critice in design.

PREMIUL III
in valoare de 1000 RON
Alexandra Roman pentru OMNIA I si OMNIA II
Argument: Premiul se acorda pentru metodologia elaborata in obtinerea unui corporate identity.

PREMIUL III (oferit de Cadoro Mobili)
in valoare de 1000 RON
Laura Bonciu pentru FORM FOLLOWS MULTIFUNCTION
Argument : Premiul se acorda pentru inventivitatea abordarii si reinventarea unui obiect care sa raspunda mai multor functiuni.

MENTIUNE
in valoare de 500 RON
Otilia Boeru pentru LICĂR
Argument:  Premiul se acorda pentru abordarea noilor tehnologii in domeniul textil.

Iata si lista cu proiectele nominalizate pentru premii:
24+ automat pentru urgente farmaceutice minore [Alexandra Ghioc]

A childhood memory [Roxana Aron]
Chrysalis [VERONICA SAVA, DAN ILIESCU, ANDREIA POP, IOAN MIRCEA POP]
Colectia canepa [Csilla Szabó]
Corp de iluminat perete – Be a saint [Constantin Alupoaei]
Corp de iluminat perete – Bulllight [Constantin Alupoaei]
Counterpoise [Kaptura de Aer: Cristina Enuță & Veronica Olariu]
Cutia [Andreea Pinter]
Doll house [Kaptura de Aer: Cristina Enuță & Veronica Olariu]
Form follows multifunction [Laura Bonciu]
Friendly Fancy Frogs [Kaptura de Aer: Cristina Enuță & Veronica Olariu]
Goo [Vlad Borza ]
Lampa NMU4 [Adrian Balcau]
Mediqua [Alexandra Roman]
Moo Shama [Kaptura de Aer: Cristina Enuță & Veronica Olariu]
Omnia1 [Alexandra Roman]
Omnia2 [Alexandra Roman]
Pavilion [Laurentiu Stanciu]
Perna Enhanced Expression [Adrian Balcau]
Proiect – logo design; Client: Bouqluc Bouquets [Tudor Campean]
Proiect TEXTILE LUMINESCENTE: LICĂR [Otilia Boeru]
S O C I E T E C R E A T I V E [Alina Dragomir]
Sliding Bathtub [Alexandra Ghioc]
Sud Park [Alexandra Roman]
True or False [Oana Boboc]
ZIPTOP BACKPACK [Raluca Vescan]

Va invitam deasemenea sa vizualizati proiectele selectate sa faca parte din platforma online http://designers.artistsinindustry.com/ Acestea sunt organizate pe categoriile apelului la proiecte:

  • Design grafic
  • Design de produs
  • Design de interior
  • Fashion si Textile Design
  • Altele

Acest proiect este initiat de Asociatia Culturala 2580, un proiect cultural finantat de Administratia Fondului Cultural National (http://www.afcn.ro/).

Le multumim partenerilor institutionali ai acestui proiect

Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu
Universitatea Nationala de Arte Bucuresti
Universitatea de Arta si Design Cluj-Napoca
Facultatea de Arte Oradea
Galeria Plan B
Bucharest Design Center
Kunsthochschule für Medien Köln
Paidia Institute

Sponsorilor:

Cadoro Mobili – http://www.cadoromobili.ro/
Uni Showroom – Magazin de idei și produse unice – http://www.unishowroom.ro/
Flux – Mobilier flexibil - http://www.fluxfurniture.ro/

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

VOYAGE

November 18, 2013

VOYAGE – concert de muzică nouă susţinut de ansamblul SonoMania

Muzica este o călătorie continuă, de la caleidoscopul mental al compozitorului la înfăptuirea pe portativ, unde visele sunt migălos periate, forfecate, modelate până capătă o formă coerentă. Apoi vine rândul interpretului să traducă în sunet viu hieroglifele ce înnegresc pagina şi ia naştere astfel o arhitectură sonoră clădită în timp şi spaţiu. Publicul, la rândul lui, asimilează mesajul în propriul său univers mental, iar acest arc fragil al comunicării se repetă la fiecare piesă ce alcătuieşte un concert – concert ce devine, la rândul său, o călătorie între muzici. Sunteţi provocaţi la o asemenea aventură miercuri, 4 decembrie, ora 17:00, unde ne vom întâlni între coloanele Aulei Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei 144). Ansamblul SonoMania, sub bagheta dirijorului Alexandru Solonaru, propune un program concentrat exclusiv pe noua generaţie de creatori români, fiecare sub zodia unei expresivităţi tipice spaţului românesc, greu de definit, îmbogăţită însă cu arsenalul tehnicilor contemporane de compoziţie.

Alexandru Sima, cel mai tânăr creator al serii, se foloseşte de o paletă expresivă extrem de diversă în a sa “Suită Cambriană” (2013): de la tenebre la lumină, de la doiniri eterofonice la dans al percuţiei, de la incantaţii arhaice la jazz, totul topit într-un fel de ritual de la începuturile lumii.

Un talent afirmat atât în lumea compoziţiei, cât şi în cea a interpretării pianistice, Mihai Măniceanu se joacă cu conceptul de „à la manière de…” în „Cadenza” (2007), încercând „o incursiune în ironic şi absurd”. Alcătuită numai din clişee cadenţiale din muzica clasico-romantică, piesa este, în cuvintele compozitorului, „un șir continuu de erori de comunicare ale celor două personaje” (violoncelul şi pianul).

Un alt muzician cu carieră dublă, de compozitor şi pianist, Ana Giurgiu-Bondue (“Le Feu”, 2012) porneşte de la forma micilor cantate franceze laice pentru o singură voce din secolul XVIII şi ilustrează sonor o poezie de Jean Métellus, folosind o “scriitură melodică post-enesciană” foarte expresivă.

În “Play!” (2007), Diana Rotaru profită de diferitele interpretări posibile ale cuvântului din limba engleză (a cânta la un instrument, a se juca, a juca un rol sau piesă de teatru) pentru a contura un dialog quasi-teatral în care flautul şi pianul se “fugăresc” unul pe altul, îmbinându-şi sonorităţile într-un timp al visului.

Sebastian Androne a compus “Le Voyage de l’Age Voy” (2011) la inițiativa Fundației “Principesa Margareta a României” pentru a fi interpretată în deschiderea concertului lui Anouar Brahem. Compozitorul a creat un “periplu stilistic omogenizat și angajant” cu ajutorul unor materiale muzicale recognoscibile, angajarea într-un discurs non-elitist fiind făcută cu har şi sinceritate.

“Liniştea” lui Gabriel Mălăncioiu, scrisă în 2012 cu ocazia aniversării profesorului său de compoziţie, Remus Georgescu, împleteşte sunetul sopranei cu cel al flautului pe superba poezie a lui Lucian Blaga într-o ţesătură discretă şi transparentă.

Sabina Ulubeanu, compozitor şi fotograf, spune despre “Raum und Liebe” (2012): “Devenim conștienți de noi înșine și de lumea din jur prin simțuri. Sentimentul este cel care creează  noțiunea de spațiu interior, aproape-departe fiind aici expresia cantitativă a dragostei. Umplem distanța dintre noi și ceilalți prin iubire, iar iubirea e mișcare, drum către celălalt, timp-spațiul în care ființăm individual și împreună.”

Şi, în sfârşit, un virtuoz (şi) al viorii de această dată, Vlad Maistorovici explorează în senzuala “Khadina” (2005) forţele întunecate ale femininului, aceste misterioase dansatoare şi adesea prostituate fiind suspectate de a fi practicat magia neagra. Lamento-urile iniţiale se invăluie unul într-altul până ajung să se transforme în dans frenetic şi într-o ultimă şi disperată explozie.

SonoMania este un ansamblu cameral înfiinţat în 2012 sub direcţia artistică a compozitoarei Diana Rotaru. Ansamblul este dedicat promovării muzicii moderne şi contemporane. o muzică vie pe care tinerii membrii ai ansamblului o iubesc şi o cântă cu pasiune încă din primii ani de studiu. Deşi recent format, SonoMania a participat deja in festivaluri importante, precum Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – SIMN (Bucureşti, 2012-2013), Bucharest Music Film Festival – ArCuB (2012-2013) sau Festivalul internaţional MeridianZilele SNR-SIMC (Bucureşti, 4 decembrie 2012).

Alexandru Solonaru este singurul dirijor din generaţia lui care şi-a dedicat talentul în întregime fenomenului componistic contemporan. Activitatea sa artistică şi organizatorică s-a evidenţiat cu ocazia concertelor dedicate lui Aurel Stroe, Ştefan Niculescu sau Tiberiu Olah, precum şi a unor evenimente alternative sau spectacole multimedia. El promovează atât numele consacrate pe plan internaţional – fiind dirijorul primelor audiţii româneşti ale unor opusuri semnate de Steve Reich, Kevin Volans, Mauricio Kagel şi Karlheinz Stockhausen, cât şi tânăra generaţie de compozitori români, prin numeroasele prime audiţii absolute pe care le-a realizat.

În seara zilei de 4 demebrie vor cânta: Veronica Anuşca (soprană), Octavian Moldovean (flaut), Valentin Ghita (oboi, corn englez), Maria Chifu (fagot), Tamara Dica (violă), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Olga Podobinschi (pian), Diana Rotaru (pian), Sorin Rotaru (percuţie), Radu Vâlcu (chitară) şi invitaţii Raluca Stratulat (vioară), Mihai Maniceanu (pian) şi Andreea Butnaru (pian).

Concertul este inclus în programul Festivalului Internaţional “Meridian” SNR-SIMC, ediţia 2013 şi este organizat cu sprijinul Centrului de Informare Muzicală din România – CIMRO.RO.

Intrarea este liberă.

Afişul evenimentului este realizat de artistul vizual Mihai Cucu.

 

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

We Tour 2013

November 15, 2013

Cel mai tare turneu de cultura urbana din România deschide seria de evenimente anuale cu prima petrecere oficială WeTour “Experience Romania like we do!”

Pe 21 noiembrie 2013, începând cu ora 21:00, la Colectiv, ești invitat să vizualizezi în premieră filmul oficial WeTour 2013 by Mihai Bivol în cadrul unui mix eclectic de cultură urbană care îmbină: oldschool hiphop, expoziție de fotografie, breakdance, film și underground folclor.

Așa că artiști, styleri, rideri sau pasionați de cultură urbană, get your swag on, cuz WeTour Crew is in the house! Aaaaaait!

We Tour înseamnă  promovarea culturii urbane în peisajul autentic românesc adunând la fiecare ediție rideri și adepți din diferite domenii de exprimare underground.

În ultimii 5 ani s-au organizat deplasări în țară și în Europa cu ajutorul cărora comunitatea a crescut, fapt care a ajutat la diversificarea activităților și totodată unificarea lor sub un singur motto “Experience România like we do!”.

We Tour Party are loc în club Colectiv , cel mai fresh spațiu din București, dotat cu determinarea să alinieze viața de noapte românească la standardele principalelor hub-uri urbane din Europa care setează un nou standard al calității in ceea ce cuprinde concerte, petreceri, expoziții și happening-uri de noapte, intr-o fostă fabrică de teniși.

Din punct de vedere muzical, aducem în fața voastră artiști care considerăm că nu au nevoie de nicio prezentare: Vlad Dobrescu, Subcarpați, Flou Rege, Aforic și Chimie, iar pe parcursul serii vom asista la demonstrații de breakdance din parte trupei Frequency, câștigători la “Romania Danseaza”

Pentru cei vizuali, pereții Colectiv-ului vor găzdui expoziția foto cu fotografii profesionale realizate de participanți ai turneului (4:44 Film & Photography s.a).

De visuals se ocupă Cote, de restul surprizelor ne ocupăm noi Š

Vino și tu la party și asistă la premierea riderilor WeTour!

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

PIXELS | BLUE NIPPLE BOY | VELOSONICS – LIVE LA COLECTIV

November 14, 2013

Daca v-ati indragostit iremediabil de cel mai recent hit PIXELSSILK AND SILICONE, atunci sa stiti ca el se va auzi pentru prima oara live sambata, 23 noiembrie 2013, in noul stabiliment urban de la Colectiv (Piata Bucur, in incinta Fabricii Pionierul).

BLUE NIPPLE BOY vor aduce pe scena sound-ul acustic alternativ transpus intr-un ambalaj fresh si completat cu o doza mare de energie si culoare, un fusion de alternative, indie si reggae. Seara va fi deschisa de catre VELOSONICS.

Trupa PIXELS a fost infiintata la sfarsitul lui 2006 si de atunci au lansat doua albume: Fire Exit 2008 – Lastrada Music si TKOVCTRL 2012- productie independenta realizata in colaborare cu Control Club.

In cei opt ani de activitate, PIXELS au trecut in CV concerte cu UNKLE, Sofa Surfers si Sophie Ellis-Bextor si nenumarate concerte de club. Din 2012 PIXELS canta in formula: Andreas Aron (vocal, bass), Catalin Rulea (vocal, chitara, synth), Tudor Popescu (tobe), Liviu Iancu (synth), Irina Creanga (backing vocal).

Biletele pentru eveniment se vor  putea achizitiona din locatie, la pretul de 20 lei.

Pentru mai multe detalii va rugam sa aceesati pagina de facebook a evenimentului -  https://www.facebook.com/events/643266652403670

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

AVANPREMIERE 13

November 14, 2013

AVANPREMIERE 13

Primăvară-vară 2014/ preview 2015 în viziunea a 9 designeri români

Cea de-a treisprezecea ediție a Galei AVANPREMIERE va avea loc pe data de 19 noiembrie, într-un setting inedit – ONE Club. În cadrul acestei ediții a Galei își vor prezenta colecțiile de primăvară-vară 2014 și preview 2015 o selecție de 9 designeri, atât nume cunoscute, cât și tinere talente.

Am ajuns la ediția cu numărul 13 și sunt sigur că ne va purta noroc. Avem în acest sezon nume importante pe podiumul AVANPREMIERE alături de unele dintre cele mai bune tinere talente din ultimii ani din designul românesc. În plus, am ales o locație inedită, noul și spectaculosul ONE Club, pentru că AVANPREMIERE a avut întotdeauna ca țintă studierea dezvoltării artei spectacolului de modă. Sunt sigur că vom avea un show extraordinar și de această dată și vom reconfirma valoarea designului autentic românesc”, spune Alin Gălățescu, directorul AVANPREMIERE.

Designerii care își vor prezenta colecțiile pe scena AVANPREMIERE 13 sunt:

  • Cristina Bazu – debut
  • Ioana Ciolacu – câștigătoarea premiului “Designer for Tomorrow”2013
  • Florina Ivașcu – finalista concursului Vogue Italia Musses Talents Young Vision Award
  • Alina Morar – câștigătoarea premiului AVANPREMIERE, pentru cel mai promițător     tânăr talent – 2013, la Cluj – debut
  • Cristian Samfira
  • Carmen Secăreanu
  • Simona Semen / Alexandra Abraham (harnasamente)
  • Traskin – trio format din Alina Dragomir, Ana Spiridon și Cristina Petrescu – debut
  • Natalia Vasiliev

Cea de-a 13-a ediție a AVANPREMIERE va putea fi urmărită live pe site-ul www.agerpres.ro, fiind deschisă astfel pasionaților de modă de pretutindeni – una dintre particularitățile Galei AVANPREMIERE în Romania.

Ediția a 13-a încearcă chiar extinderea percepției unui eveniment de modă în 5D. Creațiile vor putea fi vizionate într-un open-backstage deschis atingerii produselor și analizării acestora, înainte de începerea evenimentului – strict de către cei implicați direct în sistemul modei – presă, buyeri, bloggeri, fotografi, etc. Tot ca explorare 5D, evenimentul are și o componentă inedită de natură olfactivă. A fost aleasă aroma oficială a ediției cu nr. 13 sub indicativul: “Paris chic”- de la Lamp Berger. Fiecare ediție vizează să aleagă o altă aromă caracteristică în funcție de parametrii creativi și de explorare ai fiecărui sezon.

Totodată, această ediție aduce un premiu special care va ajuta la consolidarea prezenței în zona de retail de fashion a unuia dintre designerii prezenți la Gală. Astfel, aplicația mobilă de retail Bucharest Shopping va oferi unuia dintre designeri posibilitatea de a fi listat gratuit

în directorul aplicației timp de un an. Acest lucru înseamnă includerea printre cele mai importante branduri de fashion din România și deschiderea către un public extrem de larg, pasionat de moda de calitate.

AVANPREMIERE reprezintă cel mai cunoscut și important eveniment multi-brand al modei autohtone. Gala este o dovadă că țara noastră lansează designeri de valoare, originali și cu un potențial autentic, ce devin verigi certe ale sistemului modei românești, în continuă dezvoltare. În plus, sincretismul dintre elementele multi-art ale unui astfel de eveniment și life-style-ul secolului XXI integrează creația vestimentară în contextul lumii artistice naționale și implicit, prin componenta lui de live streaming, europene.

Printre partenerii acestei ediții se numără: The Public Advisors, ONE Club, Lampe Berger, PQB. Deb Sound & Light, GETT’s Studios, Alina Brăilescu Academy, Gosh, Bucharest Shopping, IL PASSO, Privileg Catering.

Partenerul media strategic al acestei ediții: AGERPRES

Printre partenerii media ai AVANPREMIERE 13 se numară: Senso TV, TATAIA, SUB25.ro, BeWhere.ro, Tonica, Rumours Magazine.

Gala AVANPREMIERE nr. 13 vă așteaptă la ONE Club, Marți 19 noiembrie, ora 21:00

Live va putea fi urmărită online, pe site-ul www.agerpres.ro, începând cu aceeași oră.

Gala va fi urmată de un after-party dedicat, intitulat: FASHION 13.

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

ARTISTI IN INDUSTRIE. DESIGNERS.

November 12, 2013

Date: 13 -14 noiembrie 2013
Locatie: Galeria Plan B Cluj
Adresa: Fabrica de pensule, str. Henri Barbusse 59–61, 400616 Cluj
Website: http://designers.artistsinindustry.com

CONTEXT

“Artişti în industrie” este o platformă dedicată criticii şi cercetării în design iniţiată de Asociaţia 2580 cu suportul financiar al Administrației Fondului Cultural Național. Proiectul, demarat în 2011, odată cu realizarea primei arhive on-line dedicate designului textil modern din România, caută să suplinească lipsa unor instituţii în România care să prezinte şi să pună în valoare designul şi artele decorative, dincolo de un interes pur etnografic. În acelaşi cadru a fost organizată în 2012 conferinţa internaţională „Artişti în industrie. Rolul designului în era digitală” conferinţă care a căutat să răspundă întrebărilor pe care le ridică statutul designului contemporan în contextul globalizării şi al economiei digitale. În 2013 vă invităm să luați parte la două mese rotunde care vor pune în discuție noțiunea de proiect în design din două perspective: prima vizează relația dintre design și educație în design și cea de a doua vizează relația dintre design și antreprenoriat.

INTRODUCERE

Fără nici o îndoială există o relație strânsă între design și forma vizuală. Asistăm însă astăzi la extinderea noțiunii de design. Designul nu se mai referă doar la conceperea formală a obiectelor produse industrial, ci acoperă un set întreg de activități, dacă e să luăm în considerare că designul integrează aspecte știintifice, tehnologice, culturale și politice. Pe de altă parte designul nu vizează doar producția de obiecte, ci încadrează situații ale vieții noatre comunitare își extinde înțelesul pentru a încadra aspecte ce ar putea fi definite ca situații. În acest sens suntem aproape de definiția oferită cândva de Laszlo-Moholy Nagy în cartea sa „Vision in Motion”, „designul nu este o profesie ci o atitudine”.

Designul trebuie înțeles astăzi ca o formă de mediere între tehnologie și mediul înconjurător, între specialiști și societate. Este marca unei forme active de explorare și modelizare participativă a mediului și, în cele din urmă, a noi înșine. A forma (sau a da forma), la fel ca a desena (sau a concepe design-ul) echivalează cu exprimarea unei viziuni despre prezent și viitor, cu negocierea diferitelor componente care ar trebui luate în considerare. Designul înseamnă conceperea și dezvoltarea de artefacte acordând atenție formei lor viitoare, funcției lor, condițiilor de producție, modalităților de utilizare și consum. Din această cauza designul se dovedește a fi o formă de manifestare politică, iar legitimitatea demersurilor designului nu poate fi abordată decât dintr-un punct de vedere critic.

 

DESCRIEREA MESELOR ROTUNDE

1. Design și educație în design (13 Noiembrie 2013, ora 16)

Curicula universară românească (și în general cea est-europeană) în artă și design se bazează pe moştenirea preocupărilor pedagogice ale Școlilor Bauhaus și VHUTEMAS. Nu doar că educația în design s-a centrat pe formarea vizuală și formală, dar preocuparea centrală a fost asimilarea cunoștiilelor artizanale ca punct de plecare pentru o practica în design. Dacă dezbaterile Școlii de la Bauhaus aveau loc în contextul preocupărilor legate de rolul artiștilor în industrie, în ultima decadă a secolului XX, am asistat la importante schimbări politice și sociale atât la nivel local și global, cât și la mutații tehnologice și economice. În pofida tuturor acestor lucruri, au existat puține tentative de chestionare a fundamentelor educației în design. Considerând că o asemenea evaluare este absolut necesară, această masă rotundă va pune în dezbatere curicula universitară din România și va lua în considerare actuala stare de lucruri în educația în design din lume.

Întrebările ce vor fi abordate:

  • Mai putem vorbi astăzi de o legitimitate a programelor pedagogice ale Bauhaus și VHUTEMAS?
  • Care sunt obiecțiile majore care se pot aduce acestor modele?
  • Care ar trebui să fie proiectul educației în design astăzi?
  • Ce metode pedagogice ar trebui folosite?
  • Ce fel de relație ar trebui să se stabilească între educația în design și sfera producției și consumului?

2. Design și antreprenoriat (14 Noiembrie 2013, ora 16)

Definit ca o “activitate de rezolvare a problemelor, capabilă de a formula în termeni fizici soluții problemelor  întâlnite în mediile naturale și socio-culturale”, designul este disciplina care aduce schimbări majore societății noastre. Designul pare să fie astăzi, fie și doar la nivel declarativ, noul “tărâm promis” în prezentul context economic măcinat de criză. Acceleratoare de design, încurajarea creativității și inițiativele coordonate de design sunt din ce în ce mai prezente în agendele politice.

Întrebările ce vor fi abordate:

  • Avem nevoie de mai mult design? Sau avem nevoie de mai multă productivitate?
  • Poate un model coordonat de design să aducă o schimbare în societate?
  • Poate designul să ia locul politicilor economice?
  • Care sunt responsabilitățile designerilor în acest caz?
  • Care sunt instrumentele de care dispune un designer?

INVITAȚI:

Corina Andor (Pro-decan, Universitatea Oradea, RO)
Ioana Sanda Avram (Lector, Departamentul de Modă, Universitatea Naţională de Arte București, RO)
Alec Bălășescu (Antropolog, Director adjunct al Institutului Cultural Român Istanbul, RO)
Katharina Bredies (Cercetător, Universitatea de Arte – Design Research Lab, Berlin, DE)
Emilian Dan Cartis (Designer, Humanscale New York, USA)
Cristian Cheșuţ (Decan, Facultatea de Arte Decorative și Design, Universitatea de Artă și Design Cluj, RO)
Mirela Duculescu (Lector, Universitatea de Architectură și Urbanism „Ion Mincu“, București, RO)
Tincuţa Heinzel (Președinte, Asociația 2580 și cercetător, Universitatea de Arte, Berlin, RO/DE)
Ina Leonte (Arhitect, ZEST Collective și doctorand, Universitatea de Architectură și Urbanism „Ion Mincu“, București, RO)
Zilvinas Lilas (Profesor, KHM – Şcoala Superioară de Arte Media Köln, profesor invitat Universitatea Kaunas, membru fondator, Paidia Institute,Köln, DE/LT)
Marius Marcu-Lăpădat (Decan, Facultatea de Design de Interior, Universitatea de Architectură și Urbanism „Ion Mincu“, București, RO)
Timotei Nădășan (Graphic designer, fondator şi președinte al IDEA Artă + Societate și al Editurii Idea, Cluj, RO)
Ciprian George Mihnea (Lector, Universitatea de Artă și Design Cluj, RO)
Eugen Pănescu (Arhitect și urbanist, director Planwerk Cluj, RO

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
Universitatea Națională de Arte
Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca
Facultatea de Arte Oradea
Galeria Plan B
Bucharest Design Center
Kunsthochschule für Medien Köln
Paidia Institute

SPONSORI

Cadoro Mobili – http://www.cadoromobili.ro/
Uni Showroom – Magazin de idei și produse unice – http://www.unishowroom.ro/
Flux – Mobilier flexibil – http://www.fluxfurniture.ro/

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »