Toate lucrurile mici

sau cum am inceput sa scriu despre actul zicerii in imagini

de Mihaela Brebenel

Sa spui, sa zici, sa lasi urme cu penita, sa te pierzi in imagini care se misca. Sa te uiti si sa uiti sa cauti “ce vrea sa zica” o bucata de arta. Despre asta e vorba in cautarea lucrurilor mici. Descoperirea intamplarii, a punctului in care rastalmacirea unor imagini miscatoare nu cere introspectie si trecere in revista a tuturor curentelor si criticilor indosariate in biblioteca sub litera F, de la Film, ci arborarea steagului in cautarea lucrurilor mici.

In Londra, sub umbrela unei mari galerii care prezinta expozitii si mai mari, cu lucrari ca ale lui Anish Kapoor (http://www.serpentinegallery.org/2010/09/anish_kapoorturning_the_world.html) despre care se spune ca tocmai ce au deschis un nou trend in arta prin explozia scarii la care sunt produse instalatiile, eu descopar puterea lucrurilor mici de a rasturna experienta vederii unui film de arta.     Afiliat celebrei galerii Serpentine din Londra, Centrul Pentru Studii Posibile este un proiect ce isi propune sa rastoarne perceptiile referitoare la spatiile si situatiile in care ne putem intalni cu arta. In prima instanta proiectul se afla, la multe intersectii: inainte de toate, spatiul fizic se gaseste la intersectia dintre Edgware Road si Seymour Street in Londra, chiar a cote de focarul capitalist si turistic ce se cheama Oxford Street. Mai mult chiar, la intersectia dintre cercetare si proiect, instalatie si film, harta si diagrama, politic si social.

Dar se pare ca am si inceput sa ma indrept spre lucruri mari -concepte si idei- cand tocmai ce imi propusesem sa ma incred in puterea celor mici. Si aici se impune o prima observatie: mici nu sunt ele pentru ca sunt la inceput sau ca ar avea vreun neajuns care nu le permite sa se extinda, ori ca atat pot  si mai multe nu. Mici sunt pentru ca se afla intre spatii, in zone pe care le trecem cu vederea, in acele ,,intre-uri” pe care nu le gandim dar de cele mai multe ori le simtim, in instante temporale reduse la fractiuni imperceptibile. Sunt lucrurile mici ce stau pe platouri intretaiate, la imbinarea dintre cadrele unui film, in locurile presupus omogene. Mici mai sunt si deoarece ele constituie particulele din corpul filmului ce nu ,,vorbesc” atat mintii si gandului, ci corpurilor si aparatelor senzoriale ale spectatorilor. Si cum se prea poate sa fie deja deranjant de clara directia filosofica pe care ma sprijin in argumentare, consider ca a venit momentul unei referiri directe la lucrarea lui Gilles Deleuze, Cinema 2 in care autorul subliniaza puterea filmului nu de a ne oferi un corp cu care sa simtim imaginile, ci de a produce “geneza unui ‘corp necunoscut’, undeva in spatele mintii, ca un gandit negandit.” (Traducere aproximativa, Gilles Deleuze, Cinema 2 (Laura U. Marks, The Skin of the Film. Intercultural Cinema, Embodiment, and the Senses). Cu alte cuvinte, un gand carnal, o scanteie senzotiala neformulata in propozitii, o instanta aflata la intrepatrunderea dintre privire si gand, un lucru mic.

Share on Facebook

Tags: , , , ,
Posted in ARTA, VIZUAL | No Comments »

December 10, 2010

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*