de Raluca Rosu
Fragmente din acest text au aparut in TATAIA #2 (2010), in articolul “Ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste… as vrea eu”
ei ii este atat de foame
incat te-ar manca pana si pe tine.
ma gandeam ca astazi e un labirint care se deschide spre un altul,
cel de maine – si ca se inchide in fata unuia de ieri, care ar fi putut sa fie inghitit la randul lui
de foamea ei.
de Ioana Cristina
Fragmente din acest text au aparut in TATAIA #2 (2010), in articolul “Ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste… as vrea eu”
Ce bine-mi pare c-am visat.
Ca am pus punct si m-am montat
Sa scriu de mâna si masina
Scrisori de crezuri si de vina,
Si se facea ca pe l-amiaza,
m-am pus pe scris, asa, viteaza,
cum nu ma stii c-am fost vreodata,
eram la masa, ca sedata,
cu Pomul de iarna alaturi,
cu scrumiera plina de dopuri,
chibrite si capace,
Le-am desfacut pe toate dibace
În seara din care nu-mi mai amintesc nimic,
decât ca te-ai culcat lihnit
si am plâns ca o proasta.
de Ana Cimpeanu
Fragmente din acest text au aparut in TATAIA #2 (2010), in articolul “Ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste… as vrea eu”
Si el si ea mancau des seminte.
Ea oprea cojile in buzunar,
El le scuipa cu nonsalanta pe-un petic de drum.
Seara, nu mergeau pe strada unul langa celalalt
Si el si ea aveau nevoie de-o plimbare de toamna.
Ea traversa orasul cu fiinta vibrandu-i de note si tonuri si game,
El isi dezmortea piciorul pe-o banca.
Dimineata, nu mergeau pe strada unul langa celalalt.
Si el si ea locuiau pe aceeasi strada.
