Anii trec, nedumeririle ramân.

de Pompiliu Sterian

Textul si colajele au fost create in timpul atelierului Moses Stories, parte a proiectului Varsta 4, proiect de arta comunitara, desfasurat de tangaProject impreuna cu rezidentii caminului de persoane varstnice Moses Rosen.

Moses Stories este o arhiva performativa de povesti personale ale rezidentilor caminului, dezvoltata pe teme si subiecte care pornesc de la experienta de viata a fiecaruia dintre ei.


1929 – am zece ani. Sunt prntru prima oara la sinagoga. Mama sta sus, la etaj, iar eu, langa tata, la parter, unde stau barbatii. Tata scoate dintr-o tasca de catifea albastra o carte de rugaciuni. MAHZOR, descifrez pe coperta în ivrit, mandru de cunostintele capatate la ora de limba ebraica. De asemenea scoate un fel de sal de matase alba cu dungi negre la capete pe care si-l pune pe umeri.

-Ce este asta?, întreb eu.

-Se numeste talit. Noi evreii îl punem atunci cand ne rugam lui Dumnezeu.

-Dar de ce ne rugam?

-Ca sa fie pace, buna întelegere între oameni si prietenie între toate popoarele. Totdeauna facem asa de Ros Hasana – Anul Nou.

-Anul Nou? – ma mir eu – dar nu este niciun pic de zapada!

Stiam ca totdeauna de Anul Nou faceam om de zapada.

Tata rade usor.

-Noi evreii avem Anul Nou toamna, iar romanii îl sarbatoresc în luna ianuarie.

Sunt nedumerit. Nu prea înteleg eu de ce este nevoie de doi ani noi, la date diferite, dar în sfarsit.

-Si romanii se roaga de Anul Nou?

-Bineînteles ca da.

-Dar se roaga pe romaneste nu?

-Desigur.

Dupa o clipa de gandire:

-Dumnezeu stie si romaneste si evreieste sau are traducator?

Tata, care le stie pe toate, ma lamureste:

-Dumnezeu cunoaste toate limbile oamenilor, ale animalelor, ale pasarilor, ale plantelor. Uf!

Mi se pare mie, dar parca tata e cam iritat de întrebarile mele care nu se mai termina.

-Ce-ar fi sa te duci în curte unde sunt si ceilalti copii?

N-am asteptat s-o spuna a doua oara si am zbughit-o.

Restul întrebarilor i le pun acasa. Vreau sa stiu totul despre Dumnezeu ca sa iau nota 10 la religie.

1937 – Am 18 ani si este ianuarie. Atacurile legionarilor împotriva evreilor s-au înmultit. „Ce faci Itic?”, agata cate un evreu pe strada. Pentru ei toti evreii sunt „Itic”. „Jidanii la Palestina!” îl fugaresc pe altul. Si sa fii multumit daca nu îti sparg si capul.

Sunt în trecere pe Splaiul Unirii. Observ lume multa, unii în camasa verde cu diagonala, însirati de-o parte si de alta a strazii, asteapta ceva. Din vorbele celor din jur, înteleg ca trebuie sa treaca pe aici cortegiul funerar cu Mota si Marin. Sunt doi legionari care au facut parte din grupul de voluntari care au plecat în Spania sa-l ajute pe fascistul Franco în razboiul sau fratricid. Au cazut în lupta si acum sunt considerati eroi nationali.

În prima clipa sunt îngrozit. Ce caut eu aici la o manifestare legionara? Un sentiment de auto-aparare îmi dicteaza sa fug repede si cat mai departe. Daca vreunul dintre cei prezenti banuieste ca sunt evreu, e vai de pielea mea.

Curiozitatea însa e mai puternica si raman pe loc.

Iata si cortegiul: numeroase coroane de flori purtate de legionari în uniforma, un sobor de preoti, cele doua sicrie urmate de rude si de cei apropiati, apoi o fanfara ce canta un mars funebru si în final coloane de legionari în camasa verde cu diagonala.

Cortegiul s-a îndepartat si cred ca este timpul s-o iau spre casa.

-Camarade! ma bate cineva din spate pe umar.

Am înlemnit! De ce ti-e frica nu scapi! Ma întorc încet si vad o namila îmbracata în camasa verde si diagonala, care, culmea, îmi zambeste.

-Camarade, eu sunt din provincie si te-as ruga sa-mi arati cum ajung în Calea Vacaresti. Am eu o treaba urgenta pe acolo! – si-mi face cu ochiul complice.

Ma uit la el: are o figura de animal de prada iesit la vanatoare. Si îmi dau foarte bine seama cam ce treaba are el în Calea Vacaresti, cartier locuit de multi evrei.

Sunt foarte speriat, dar un gand nastrusnic îmi trece prin minte.

-Cu mare placere, fac eu cat mai serviabil.

Îi arat cu mana raul Dambovita înspre uzinele Semanatoarea si precizez:

-Mergeti dumneavoastra în directia asta, la al treilea pod faceti dreapta si ati ajuns!

Recunoscator, galiganul arunca mana dreapta în sus în chip de salut si racneste:

-Traiasca Garda si Capitanul!

Noroc ca s-a grabit si nu a bagat de seama ca nu i-am raspuns la salut.

Sunt înca foarte agitat, totusi izbucnesc în ras. Ha! Ce mutra o sa faca oare camaradul cand va descoperi ca l-am trimis în cu totul alta parte a orasului decat se afla Calea Vacaresti?

Credeti ca-i va trece prin cap ca cel care i-a jucat festa a fost un jidan?

1940 – am 21 de ani. Tocmai ma pregatesc sa plec la orele de meditatie prin care îmi castig existenta. Întreprinderile evreiesti s-au nationalizat si nimeni nu mai angajeaza evrei. Legionarii au ajuns la putere si acum îsi fac de cap.

Pe drum sunt framantat de ganduri: Cat o sa mai tina nenorocirea asta?

-Buna ziua, Sandule! Este prietenul meu Iancu.

-Ai auzit?

-Ce sa aud?

-Îl stii pe Simon, fostul nostru coleg, l-au agatat legionarii pe strada si l-au dus la Casa Verde, unde i-au dat o bataie sora cu moartea. Acum zace la spital.

-Dar ce-a facut?

-N-a facut nimica, dar este jidan si asta e de-ajuns.

Îmi continui drumul si intru pe Dudesti. Peisajul ma îngrozeste. Numeroase magazine evreiesti sunt devastate. Vitrine sparte si marfa împrastiata. Au trecut de curand legionarii pe aici si parca a fost un taifun!

Uite dugheana „La Micul Castig”, un batranel strange cioburile si încearca sa faca putina ordine.

Peste drum, langa cinematograful Rex, la cofetaria lui Leibovici, pe usa este desenata cu vopsea rosie Steaua lui David. Acelasi semn este mazgalit si pe peretii multor case locuite de evrei. Este reper pentru viitoare incursiuni legionare. Si nimeni nu are curajul sa le stearga.

Pana cand atata ura înversunata împotriva unor oameni care nu decat o vina: s-au nascut evrei?

Dar între timp am ajuns la destinatie. Alung toate gandurile negre. Acum trebuie sa ma concentrez pe probleme de matematica.

-Azi vom repeta teorema lui Pitagora, care spune ca suma patratelor catetelor este egala cu patratul ipotenuzei.

1948 – Am 29 de ani. Redactorul sef al ziarului unde lucrez, tovarasul Serban, ma cheama la el în birou. Este un om de treaba, care ma apreciaza mult.

-Mai Sandel, îmi zice el, te rog sa nu ma întelegi gresit, îti vreau doar binele, ma gandesc la viitorul tau. Cred ca ar fi bine sa-ti schimbi numele cu unul neaos romanesc.

Vazand uluiala mea, adauga:

-Gandeste-te bine, este un sfat prietenesc.

Ma framant mult. Acum sunt la putere comunistii, de legionari am scapat. Oficial nu exista antisemitism, dar as fi naiv daca n-as observa ostilitatea cu care sunt tratati evreii.

Asa ca m-am hotarat! Ma aflu la Tribunalul Ilfov, sectia I civila si mi se înmaneaza un Act de Notorietate, care atesta ca „Sandu Vaisman, de profesie ziarist – adica eu – este unul si acelasi cu Victor Georgescu”. Actul este întarit în calitate de martori de doi prieteni avocati pe care i-am cunoscut la munca obligatorie.

-Pe aceasta baza, îmi spune judecatorul, veti primi de la primarie certificatul de nastere cu noul nume si apoi buletinul de identitate de la militie.

Si uite asa a aparut pe lume cetateanul Victor Georgescu!

1957 – Am 38 de ani. Ma aflu dinnou în biroul tovarasului Serban, care acum este redactor sef la alta publicatie, si îi expun situatia mea:

-Gazeta la care eram redactor-sef si-a încetat aparitia. Hotarare de sus, nu se discuta. Ca urmare, îmi caut un loc de munca.

-Nicio grija, draga Sandel, – îmi spune tov. Serban pe vechiul nume – te angajez aici la noi. Stiu ca esti baiat de isprava. Am sa vorbesc cu cei de la cadre sa îti ia dosarul de la vechiul loc de munca si te încadram la noi. Vino peste 4 zile!

Cine este mai fericit ca mine!

Dupa 4 zile iata-ma gata sa ma apuc de treaba. Tov. Serban ma primeste imediat, dar are o fata întunecata. Ma trec fiori.

-Dragul meu, îmi pare foarte rau, dar nu se poate. Cei de la cadre nu sunt de acord sa te angajam. Stii ca ei au indicatii speciale de la raion!

Vreti sa stiti care sunt indicatiile?

Tovarasii de la cadre, conform practicii obisnuite, au studiat cu atentie dosarul meu si au gasit acolo certificatul de nastere pe care scria textual „Victor Georgescu, fiul lui Haim si Rasela Vaisman”. Ca urmare, nu se poate!

Degeaba mi-am schimbat numele!

2010 – Am împlinit venerabila varsta de 91 de ani. Sunt dinnou la sinagoga, una mai mica, la caminul de batrani unde locuiesc acum. Este iar Ros Hasana si ne rugam lui Dumnezeu tot pentru pace, buna întelegere între oameni si prietenie intre toate popoarele. Exact ca acum mai bine de 80 de ani.

Dar nedumeriri fata de Dumnezeu am si astazi. Nu pot pricepe de ce permite, dupa doua razboaie mondiale, dupa bomba atomica, dupa Holocaust, sa mai existe atata violenta, ura si lipsa de toleranta fata de cei de alta culoare, alta religie sau alta etnie!

Cel putin în Romana avem de-a face cu o adevarata culme a absurdului. Din cei 800.000 de evrei care au existat candva, au mai ramas doar cateva mii, majoritatea persoane în varsta. Deci practic nu mai exista evrei. Si totusi exista antisemiti!

Share on Facebook

Tags: , , , , , , ,
Posted in FOLCLOR, TEXT, VIZUAL | No Comments »

November 15, 2010

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*




Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl ice hockey jersey China me jerseys Suppliers High Quality ice hockey jersey cheap nba jerseys wholesale nba jerseys discount nba jerseys Custom Made Sports Jersey Custom Basketball Jersey Custom Baseball Jersey cheap nba jerseys wholesale nba jerseys discount nba jerseys