Domestic

Din 22 martie 2013, comedia lui  Adrian Sitaru, „Domestic”, le va răspunde curioșilor la întrebarea „Ce gust are dragostea preparată la cuptor?”. Al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru vorbește despre un fel de Arcă a lui Noe pe verticală, așezată pe etajele unui bloc în care vecinii și animalele lor dezvoltă legături complicate care, de cele mai multe ori, sfârșesc fie în suc propriu, fie în sânge.

Posterul pentru România, lansat oficial astăzi, este desenat de artista Ann Mei din Rusia. În ilustrațiile sale, artista, inspirată de basme, combină suprarealismul cu inocența desenelor pentru copii și umorul negru, ingrediente ce vor fi regăsite și în filmul „Domestic”.

„Mi-am dorit un film simplu, amuzant dar și emoționant. Inspirat în mare măsură din copilărie, filmul se bazează pe câteva povești cu animale domestice (și nu numai), copii și părinții acestora. Să ne uităm puțin în jurul nostru: câți oameni sunt în parcuri și pe străzi cu animale, câți dintre vecinii noștri nu au măcar un acvariu sau un papagal, uitați-vă cât de mult sunt prezente în viața noastră animalele, în reclame TV, în cântece, în numele de familie, povești, filme, internet. Cred că avem o mare nevoie de animale și ele de noi, de aici am realizat cât de mult ne iubim și ne mâncăm în același timp, la propriu, animalele”, spune regizorul Adrian Sitaru.

Din distribuție fac parte Adrian Titieni și fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache și Dănuț Hurduc (9 ani). Pentru mai multă savoare, lumea din „Domestic” e întregită de câțiva colegi simpatici de platou: un iepure, un porumbel, o găină, un câine și o pisică.

„Domestic” este al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru după „Pescuit sportiv” (2008) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), ambele premiate în numeroase festivaluri.

Campania de promovare a filmului este realizată de către Graffiti BBDO, zona digitală fiind asigurată de Kaleidoscope Proximity, ambele parte a BBDO Group România.

Filmul este o producţie 4 Proof Film, în coproducţie cu Unafilm, Germania, susținută de Centrul Național al Cinematografiei și realizată cu finanțare din partea MBB Germania, Eurimages, TVR și HBO România.

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM, VIDEO | No Comments »

February 16, 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*