La început a fost Bruxelles-ul

de Cristina Amelia

Cristina Amelia – Imaginea mea in perioada asta

 

La început a fost Bruxelles. Două săptămâni interactive şi interdisciplinare cu Maria. M-a plimbat, m-a scos în lume, mi-a făcut cunoștință cu oameni interesanți din medii la care eu nu aș fi avut acces.

Socialul
A venit la mine într-o zi și mi-a spus “Dragă, azi sunt invitată la o aniversare. Un jurnalist din UK se serbează și mi-ar plăcea să vii”. M-am dus. Nu mi-a părut rău. Un perete dedicat Black Panther Party m-a întâpinat la intrare. L-am complimentat pe Leigh. I-a plăcut faptul că am observat acel detaliu. Paul este jurnalist și face din când în când stand up comedy. Cred și eu, la câte știri filtrează are material destul pentru scenă. Seamănă cu actorul din Man bites dog.

În altă zi Maria imi spune ”O prietenă dragă organizează o petrecere norvegiană și știu cât de mult îți place țara aia”. Nici nu am stat pe gânduri. Seara, m-am trezit în mijlocul unui grup de norvegieni amuzanți, chercheliți și foarte sociabili. “Make room for the ladies!” Cu fraza asta s-a introdus Daniel, un adevarat personaj în mulțime. Juma’ englez juma’ polonez, arăta ca un Iisus din nordul Norvegiei, geacă de piele si adidași verde crud. Cică era scenarist, artist, performer și muzician dar i s-a rupt filmul la un moment dat. După o sticlă de vin și câteva beri deja dezvoltam subiectul diferențelor de accent din limba norvegiană cu doi turiști din Oslo. Mi-au zis că accentul meu pare să fie din nord.
Dacă nu aș fi băut, probabil că accentul meu ar fi sunat din altă regiune.
Alții jucau un fel de ping pong în jurul mesei. Am intrat și eu in joc. După 2 rateuri m-au dat afară. Nu mi-a mai plăcut. M-am dus să vorbesc cu alți norvegieni. La baie era o imagine cu o tipă goală si un text care spunea” I forgot to get pregnant”. Am dansat un pic și pe la 4 am plecat. Acasă ne aștepta o supă de pui cu legume, pregatită de cu după-amiază. Am dat-o gata.

Habitatul
În cele două săptămâni am schimbat 2 locuințe. Maria se mutase din cartierul Matonghe într-o casă linistita. Mi-a părut rău să plec din Matonghe. Cartierul “negrilor” este viu, colorat, zgomotos. Îmi plăcea că era aproape de Gare Centrale și că puteam să spionez vecinii de vis a vis. Magazine, chestii, toate la botu’ calului. Majoritatea caselor belgiene au scări foarte înguste, din lemn care scârţâie, și trebuie să urci mult pînă ajungi în casă. Cu asta încă nu m-am obișnuit. Toaleta este separată de baie, și uneori este prea îngustă. De regulă sunt puse în direcții diametral opuse. Halal dinamică interioară. Nici cu asta nu m-am obișnuit încă. Dar începe să îmi placă într-un fel. Astfel îmi reajustez toate ritualurile în funcție de spațiul în care locuiesc. Și cu cât schimbi locuința mai des și structura ritualurilor se modifică.

Loisir-ul
Mariei îi place să inoate. Mie nu, pentru că nu știu să înot ca la carte: frumos și lin. Dar am fost la piscină și mi-a plăcut. M-am simțit în largul meu. Am reușit să fac doar două ture de bazin. Atât m-au ținut plămânii. M-a dus și la pilates. Acolo mi-a plăcut cel mai mult. Eram întreținuți de această instructoare de sorginte slavă, care ne vorbea în cea mai slavonă engleză, într-un ritm milităresc și ne spunea “ săc iăr ăbdominăls” sau” scuiz iăr bătăcs”. M-am simțit ca la un instructaj de armată și asta mia plăcut și mai mult. La pilates mai vreau.

Pentru început, o parte din Belgia a intrat la fix. Mi-a umplut niște goluri și în niciun moment nu m-am simțit ca o intrusă. Îmi place să asimilez și să îmi însușesc locuri. Până la urmă sunt în țara lui Paul Otlet si a lui Joseph Plateau și pentru început sună bine.

Share on Facebook

Tags: , ,
Posted in FOLCLOR, TEXT | No Comments »

October 30, 2011

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*