NOD – Primul targ de design romanesc la Brasov

Obiecte unice, cu poveşti în spate. Sau în faţă, sau pe o laterală, depinde ce cauţi.

Pe 7 şi 8 decembrie, in Brasov la Simone, are loc prima ediţie NOD. Târgul leagă 14 designeri români de oricine caută o alternativă la febra cumpărăturilor de Crăciun şi la toate produsele lipsite de mesaj care o încununează. Deschis anul acesta, Simone este un spaţiu al libertăţii de creaţie, conceput din pasiune pentru cei ce ştiu să se inventeze şi reinventeze.

“E timpul să căutăm lucrurile personalizate, create cu grijă, în defavoarea produselor de serie. Târgul este o iniţiativă dedicată acelui public atent la formele personale de exprimare prin îmbrăcăminte, accesorii sau obiectele cu care interacţionează zilnic prin casă. Până la urmă, suntem unici şi merităm să ne manifestăm ca atare. Un cadou este o declaraţie, chiar şi când ţi-l faci singur. Nu în ultimul rând, vrem să încurajăm designul românesc şi reprezentanţii acestuia, iar NOD să devină, în timp, o platformă pentru cât mai mulţi tineri creativi şi
creatori”, spun organizatorii.

Intrarea este liberă pe toata durata evenimentului.
Organizatori: Simone, Form Function.

Contact:
Simone – Strada Politehnicii nr. 6, Brasov
Form Function – formfunction.hello@gmail.com

Vor expune:

Pouf – Decor interior de esenţă moale, decoratori de scene sociale.
Atelier Pezzi di Sogni – Bucăţele de vis, bucăţele de materiale care compun obiecte purtabile.
Keszeg Agnes – Păpuşi create cu răbdare şi artă.
Doru Dumitrescu – Concept de sculptură purtabilă.
Diana Bobina – Un set de haine pentru cap, suflet şi corp.
Katia Guzun – To each his own paradise.
Like a dot – Design organic şi prietenos transpus în corpuri de iluminat cu finisaje atent gândite şi executate.
Eliza Yokina – Joc din lemn de construcţie şi/sau arhitectură, stimulează gândirea, simţul spaţial şi de organizare.
Form Function – Rigurozitatea arhitecturală tradusă în obiecte călduroase.
DeCeramică – Obiecte utile şi decorative din portelan, realizate şi pictate manual.
Moyo – Obiecte de design cu elemente din studii arhitecturale, fotografie şi make-up.
Ana Botezatu – Poveşti ilustrate.
Doldora – Ilustraţii.
Damian Cristian – Scene de viaţă, scene cu viaţă.

Designul românesc respira mai bine la Braşov!

 

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

November 27, 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*