Deschis pentru Inventar

Deschis pentru Inventar – vernisaj 25 octombrie 2012 ora 18.00

Spațiul Platforma
(Calea Moșilor 62‐68, în cadrul MNAC Anexa, etaj 1)
București
25 oct. – 14 noiembrie 2012
Program vizitare: miercuri‐duminică 10.00‐18.00

Proiect în trei stagii:
Deschis pentru Inventar (25 oct. – 4 noiembrie) – vernisaj 25 octombrie ora 18.00
Biblioteca (6‐11 noiembrie) – deschidere 6 noiembrie ora 18.00
românia psihedelică (13‐14 noiembrie) – eveniment de finisaj, 13 noiembrie ora 18.00

Marina Albu, Emil Avasilichioaiei&Sabin Gârea, Ștefan Bandalac, Raluca Croitoru, LarisaDavid, Marian Dumitru, Ileana Faur, Cosmina Ivanov, Iulia Mocanu, Veda Popovici/muzeul Orb,
Diana Ursan.

Facilitator proiect: Simona Dumitriu

Proiectul Deschis pentru Inventar, compus din trei părți/etape (fiecare cu identitate și titlu distinct) este rezultatul unui workshop intensiv cu tineri artiști și studenți ai UNAB, care a presupus accesul în anumite părți ale colecției Muzeului Național de Artă Contemporană. În timpul workshopului s‐au dezvoltat, între participanți, atât dialoguri despre istoria recentă a României și felul cum această colecție pune și este pusă în criză de raportarea la istorie, cât și nevoia de a construi un discurs artistic discret dar decis, alcătuit din gesturi de conturnare a colecției, prin apelul la arhivă, indexare și inventariere, estetica formei împachetate ori absente, dar și din gesturi de reamplasare a discursului pe importanța de a învăța din trecutul recent, din eforturi etice raportate la o istorie de care ne ascundem ca de o rușine, fără să ne dăm seama ca suntem pe cale să o reproducem.

‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐

(Textul de mai jos este compus din fragmente selectate din chestionarele de lucru alcătuite împreună și la care au răspuns toți participanții la workshop și expoziție. Acest colaj de citate este un cumul linear și asociativ de idei din partea fiecăruia/fiecăreia dintre cei implicați, însă nu caută să recompună o narațiune dominantă care să reflecte întrutotul opiniile tuturor. Este o rezultantă a multiplicării punctelor de vedere.)

„Obiectele, odată colectate, ajung să ia, laolaltă, forma instituției care le înmagazinează, o

formă spațială – legată de depozitare, arătare/ascundere, evaluări metrice dintre cele mai diferite etc.‐ și una care ține de mentalul colectiv, de felul în care accesul generic la istorie și experiența fiecăruia cu trecutul recent se reflectă în obiecte.”

„O repulsie față de o istorie, un trecut indezirabil.” „?” „Dar ce anume, mai precis, din acest trecut?” „Un sentiment puternic de precaritate, de fragil.” „Arta românească post‐1945 se constituie în muzeul meu „imaginar” ca o vastă nebuloasă marcată din loc în loc de câte un referent vizual sau de câte o referință bibliografică.” „Ce anume este reprezentativ pentru istoria artei românești de dinainte de 1989, de după Revoluție și de acum?” „După ce criterii de valoare se face și ce efecte are muzeificarea obiectului de artă contemporană?”

„După muzeificare urmează doar moartea, listele de cesiune, uitarea?”

„Contactul cu obiectul de artă în sine este esențial.” „O dorinţă obsesivă de tactilitate.” „O conexiune de această dată fizică şi directă cu oameni, obiecte, momente găsite prin cărţi, albume, ecrane.”

„Poate ar fi trebuit să citesc mai multe cărţi, mai multe reviste, poate ar fi trebuit să vizitez de mai demult şi mai des muzeele de artă ale Bucureştiului sau ale oraşelor prin care m‐am plimbat, să merg în fiecare galerie, la fiecare expoziţie, poate ar fi trebuit să pun întrebări, multe întrebări.”

„Reperele mele sunt aleatorii, ambigue şi prea puţin definite pe o axă temporală. Nu îmi dau seama dacă am senzaţia asta din cauză că nu cunosc trecutul recent românesc îndeajuns de mult sau doar pentru că pur şi simplu asta e singura modalitate prin care poate fi el descris.” “E mult mai uşor să ai repere din „Art since 1900” la nivel mondial.”

„Repere generale cu titluri generice: arta oficială: realist‐socialistă, naționalistă, omagială, vs. cea „alternativă”: experiment, abstracționism, cenzură, fotografie, film, instalație, performance, neo‐expresionism.”

„Lipsa informației obiective sau inexistența desăvârșită a acesteia pare să fie de un caracter viral în cadrul generației mele. Prin mimetism academic putem numi numele mari.”

„Am intrat în colecție având o atitudine neutră.” „Mi‐a fost stârnită dorința de a intra în trecut, de a înțelege mai mult prin dialogul dintre lucrări, fiind atât de aproape una de cealaltă, de a recupera, de a sonda în necunoscut, în nearătat, nepublicat. Pe de altă parte, m‐a fascinat pătrunderea într‐un spațiu interzis, într‐un spațiu unde se află valoare și cantitate, fragilitate și istorie recentă. Am ezitat însă, neconsiderându‐mă un selector capabil, îndeajuns cunoscător încât aplecarea asupra vreuneia din lucrări să fie și parțial ieșită din subiectiv. Prima parte a cântărit mai greu, am intrat.” „Cred că a fost decisivă dorinţa de cercetare şi analiză, de investigare şi adunare de probe într-un loc plin de încărcătură, întocmai detectivilor care caută indicii.” „M‐am plimbat prin ea ca printr‐un vis.” „Copleșitor cred că definește foarte bine sentimentul pe care l‐am avut.”

“Nu am avut senzația unei colecții.” „Îmi imaginam unele lucrări în cutii sigilate, altele sub cheie şi tot aşa, toate aşezate într‐un spaţiu generos.” „Abia aşteptam să‐mi văd preferaţii color.” „De fapt depozitul are mai multe posibile colecții.” „Mi‐ar plăcea să văd toată colecţia scoasă la lumină.”

„Soluția este politică: deschiderea instituțiilor publice și a spațiului public către o multitudine reală de discursuri ce reprezintă trecutul.” „E o experiență care nu poate decât să ajute pe oricine să înțeleagă mai mult, și deci nu ar trebui să îi fie negată nimănui.” „Poate că muzeul consideră că nu ar fi nimic important de învăţat din trecutul recent, poate că e un trecut deranjant.” „Indiferent de voința individuală, toată scena este influențată de această entitate, instituție – asta îi imprimă o imensă responsabilitate.”

„Lucrările sunt văzute ca nefiind deloc depășite, desuete, irelevante sau îndepărtate de    “adevărata” producție de artă a epocii. Ele vor fi contextualizate aici mai ales ca aparținând unei subiectivități politice și culturale ce nu a dispărut o dată cu comunismul și nici nu a apărut o dată cu el: subiectivitate ce se revendică de la o perspectivă etnocentrică, esențialistă, naționalistă cu acute implicații oprimante. Astfel, dacă trecutul ar trebui să ne învețe ceva, o astfel de lecție ar fi avertizarea unei renașteri a acestei subiectivități.”

„Am avut o dublă poziție: pe aceea de observator și manipulator temporar, un posesor de gândire critică acumulând informație și, în același timp, un actant aflat în relație directă cu lucrările.”

„Am visat mult colecţia asta.” „Am trecut prin multe stări, de la curiozitate la frustrare, deprimare şi uimire.” „M‐am imaginat succesiv fie într‐un loc de joacă, fie în spatele unui iconostas simbolic.”

„Căutarea unei istorii oficiale a artei în România, descoperirea de anecdote și note de subsol ale istoriei.”

‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐

Expoziția face parte din proiectul Ephemeral Offerings. Pierderea memoriei, arhivă şi ficţiune în contextul artei contemporane româneşti, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri: Asociația Galeria Nouă, Muzeul Național de Artă Contemporană, Universitatea Națională de Arte București

Share on Facebook

Posted in ARTA, INPROGRAM | No Comments »

October 24, 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*