Turnul de apă din Pantelimon devine Turn de Artă

August – Decembrie 2012
Sos. Morarilor nr. 1

Make a Point a lansat proiectul Turnul de Artă.

Turnul de apă al Postăvăriei Române, aflat chiar în curtea Make a Point, va fi transformat dintr-o relicvă industrială (dar care poate fi vazută de mai peste tot în Pantelimon) într-un reper al cartierului.

În lunile ce vor urma, în jurul turnului va fi montată o scară în spirală, care va facilita accesul vizitatorilor la o panoramă a orașului de la 30 de metri înălțime, iar bazinul din vârful turnului a fost “scos la concurs” pentru artiștii vizuali cu idei. Lucrările intrate în concurs vor fi jurizate chiar de bucureșteni, iar cea mai populară propunere va fi realizată pe turn.

Înalt de 37 de metri (ultimul segment de 6 metri înălțime va fi folosit numai pentru pictură), turnul de apă va fi transformat într-un obiectiv turistic și cultural, care va găzdui expoziții de artă și alte evenimente destinate locuitorilor din sectorul 2 și nu numai.
Turnul de Apă, încă funcțional, după restaurare va deveni spațiu expozițional (fapt ce nu îi va anula sarcina inițială).

Proiectul este realizat cu sprijinul ING Bank România.

Ce se întâmplă la Turnul de Artă:

Call for artist (deadline 25 septembrie 2012, ora 11 a.m.)
Campanie de votare desfășurată online și în cartier (7 – 25 octombrie)
Reabilitarea turnului și transformarea lui în galerie de artă
Expoziții
Proiecții de film
Concerte
Seminarii

Inaugurarea Turnului de Artă se întamplă chiar în noaptea dintre 2012 și 2013. Știi de pe acum unde vei petrece Revelionul!
Mai multe noutăți pe http://www.makeapoint.ro/

Share on Facebook

Posted in ARTA, FOLCLOR, INPROGRAM | 1 Comment »

October 3, 2012

One Response to Turnul de apă din Pantelimon devine Turn de Artă

  1. Daniel Georges on October 10, 2012 at 02:47

    Descoperiți aici propunerea “Perdeaua Verde” de Daniel Georges / Minus5 Architects pentru turnul de apa din Pantelimon:
    http://www.minus5architects.com/Pantelimon-Water-Tower

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*