Kontra Kems

sau De ce nu se-nțeleg oamenii când nu se-nțeleg?
interviu colectiv

George Roșu – Integrame

De ce oamenii nu se mai înțeleg câteodată deși la un moment dat o făceau? De ce unii oameni nu se înțeleg deloc? E vorba de compatibilitate? E vorba de energie divină? De frustrări? De ce nu se înțeleg oamenii atunci când nu se mai înțeleg?

E una dintre acele probleme/dileme/paradoxuri a cărei rezolvare ar putea deschide poarta către paradisul pierdut. O lume în care oamenii s-ar înțelege unii cu alții, unii pe alții, un univers deschis, viu, în permanentă schimbare și rearmonizare. Cheia către acest univers e pentru omul de orice fel un soi de Sfântul Graal sau o cutie a Pandorei cu toate sensurile perfect pe dos.

Am îndrăznit să punem această întrebare cumplit de dificilă și de vagă mai multor oameni de sorginți și viziuni diferite. Răspunsurile lor ne-au confirmat că ne confruntăm cu o chestiune existențială pentru aproape toți dintre noi, care ne macină constant în moduri aparent diferite.
Tendința de face loc înțelegerii, o atitudine esențială în tot acest proces, este punctul în care toate aceste viziuni sunt convergente. Cel puțin în intenție, în dorință. Senzația care rămâne după digerarea acestor viziuni subiective e că “înțelegerea” e la un unghi distanță. Și e în fiecare dintre noi.

Mulțumim celor care au răspuns întrebării noastre, prin ilustrație – George Roșu, Mihai Păcurar, Mimi Ciora, și în scris – Ada Leonte, Alexandra Oros, Ana Tatu, Anca Poterașu, Augustin G. Pop, Costin Bogdan, Daniel Simion, Eugen Rădescu, Florin Roșu, Horațiu Drums, Ioana Dogaru, Ioana Păun, Irina Elena Popescu, IRLO, Iulia Rugină, Laura Sgârcitu, Luciana Cotoi, Marina Vasile, Odette Rzhannikova, Radu Drăgan, Sena Latif, Sergiu Vasilov, Silvia Călin, Silviu Dancu, Szakats Istvan, Viviana Druga.

 

COSTIN BOGDAN

Relatiile mor la telvizor sau de ce se frang relatiile.
Omul de care te-ai atasat azi se schimba. La fel cum te schimbi tu, omul de care te atasezi azi, e un alt om maine. Si maine s-ar putea sa nu-ti mai placa de el la fel de mult pe cat ti-a placut azi. Sa nu mai vorbim de poimaine. Poimaine, s-ar putea ca omul de alaltaieri sa se apuce de urino terapie si tie sa nu-ti placa deloc ideea. E clar, by default, relatiile au viata scurta.
De ce se termina relatiile? Pentru ca pot. Legaturile dintre oameni se rup pentru ca putem sa le rupem si la un moment dat, facem asta. La fel precum castravetii din borcan, relatiile trebuie conservate. In starea lor, sa-i zicem naturala, relatiile au o speranta de viata limitata. Legaturile vechi te plictisesc si incep sa se rupa. E nevoie de legaturi noi, pe care trebuie sa le creezi daca vrei ca relatia sa continue. Din pacate, nu pot sa dau sfaturi in directia asta intrucat nu ma cheama Bebe, nu sunt sexolog si nici psiholog de cuplu. Eu pot doar sa spun de ce se termina relatiile si asta doar din punctul meu de vedere.

Simptomele.
Am auzit multi oameni spunand ca separa dragostea de iubire. Ei zic ca dragostea e la inceput cand ai un foc in inima si iubirea urmeaza apoi cand ajungi sa cunosti persoana de langa tine. Eu cred ca fara focul ala din inima nu prea functioneaza, oricat de multa “iubire” ar exista. Trecand peste asta, presupunem ca am trecut de bucata de relatie in care e numai lapte si miere si intram direct in painea neagra cu tarate.

Activitatea de dragul activitatii
In primul rand, nu mai faci lucruri doar de dragul de a face acele lucruri alaturi de cealalta persoana. Te duci la un concert ca sa asculti artistul sau formatia care canta nu ca sa asculti artistul sau formatia alaturi de persoana de langa tine. Te duci la cinema ca sa vezi un film, nu ca sa vedeti filmul impreuna. Faci sex ca sa-ti produci placere, nu ca sa produci o placere comuna. Chiar cred ca majoritatea relatiilor mor in fata serialelor de la televizor, atunci cand simplele imbratisari din partea partenerului devin corsete ce te strang mai rau decat strange argintul un vampir.

Defectele.
Ceva parca nu iti mai convine. Glezne groase, unghii roase, piepturi prea paroase,s.a.m.d.; sunt defecte pe care le-ai vazut din prima noapte. Stii ce arata bine si ce nu arata bine la el sau ea. Doar ca, deodata te deranjeza. Te deranjeaza atat defectele fizice cat si defectele care nu sunt tocmai de natura fizica. Parca raspunde la telefon intr-un mod ciudat, parca mananca cumva cum nu trebuie. Poate sunt hainele pe care le poarta, poate sunt expresiile pe care le foloseste prea des, parca ceva e prea prea. Sigur, defectele au si un rol benefic de foarte multe ori. Descoperind defectele celuilalt, incepi sa te simti mai bine in pielea ta. Nu te mai simti ca un impostor care a prins comoara din adancuri. Incepi sa-i iubesti defectele intrucat prin ele, te validezi pe tine insuti. Ce daca am eu nasul stramb, si ea are par pe spate. Ce daca am picioarele prea mari, si el are inceput de chelie.

Proiectiile
Incepi sa te intrebi daca mai trebuie sa stai cu el sau ea. Cat o mai tinem asa? Mai stau cu omul asta langa mine, ma casatoresc cu el, facem o casa, facem copii, ce ne facem? Incep sa apara intrebarile legate de viitorul tau. Bineinteles, nu te intereseaza viitorul partenerului sau partenerei. Iti zici ca e cazul sa te gandesti la tine, ca in ultima vreme ai uitat de tine, te-ai neglijat, ai acceptat prea multe. Si incepi sa-ti cauti fel si fel de motive de a il scoate pe celalalt rau si pe tine bine. Incepi sa-ti aduci aminte toate lucrurile care te-au suparat si uiti de cele care te-au bucurat. Mai e un singur pas.
Incepi sa te superi.
A te supara sau a nu te supara? E o alegere. O indisponibilitate pentru intalnire, o discutie in contradictoriu despre urmatoarea vacanta, o discutie in contradictoriu despre politica, o amintire despre fosta sau fostul prieten, toate sunt interpretabile. Tu stii bine ce a vrut sa zica dar iti convine sa speculezi pentru ca stii unde vrea mearga totul, spre deznodamant. Aici, alegem sa ne suparam pentru ca putem, pentru ca ni se permite. Oricat de mult ar incerca celalalt sa explice ca nu asta a vrut sa zica, i-o taiem scurt si ii spunem sa se puna in locul nostru. Incepe sa se apare si urmeaza un sir lung de greseli dezgropate. Mai punem pe deasupra ca si el cocheteaza cu aceleasi ganduri si o punem de o cearta de despartire. Despartirea nu se produce pe loc. Cei doi se cearta, se chinuie reciproc si apoi se impaca. La scurt timp dupa, urmeaza o discutie serioasa in care cei doi decid ca relatia nu mai merge. Urmeaza o tacere lunga, apoi impachetari, bagaje si partaje.
Una peste alta, ne despartim pentru ca putem si pentru ca vrem. Ne suparam pentru ca vrem motive de cearta care repetate, duc in cele din urma la despartire. E desuet sa spun ca ne plictisim sau ca vrem o alta relatie, sau vrem mai mult spatiu personal s.a.m.d, ne despartim pentru ca putem si ne pricepem la asta. Sunt Costin Bogdan, am 26 de ani si va urez de sarbatori “Sa vreti” daca vreti si “sa nu vreti” daca nu vreti.

SZAKATS ISTVAN
Megascriitorul Karinthy Frigyes zicea “cum ar putea bărbatul să se înțeleagă cu femeia, când amândoi vor altceva?” To cut to the chase, de ce nu mă înțeleg io cu mândra? Poi de ce… că ea vrea așa, și io vreau așa, și tot așa. Încep să cred că neînțelegerea e strategică, iar înțelegerea e tactică. Și că de asta de fapt nu neînțelegerea e baiul, aia e ok că e default… ci mai degrabă semnele neînțelegerii sunt alea dureroase, și mai mult decât atât, construcția piramidei semnelor neînțelegerii, mai ca a’la Maslow, de la bază începând. De aceea: Oameni! Ființe! Fiți exigenți! Nu vă cuplați cu ființe cu care nu vă știți conversa! Cu care nu vă știți sincroniza pașii în parc! Cu care nu vă știți mozoli! La care nu vă place mirosul! Cu care nu v-o știți pune! Că totuși, asta e bază. Și aș zice că sunt un faraon maximalist… dar de fapt câteodată mă îndoiesc că există o ditai piramidă deasupra acestui prim rând de cărămizi… hai poate mai e încă un rând de cărămizi pe acolo, gen familie & nirvana în doi & stuff. Și evident, n-am zis de mândra mea, am zis de alte mândre. Și evident, n-am zis de mine, am zis de alții. Am zis de tine.

Adrian Sandu (lucrare primită pe trimite chestii / trimitechestii@tataia.net)

IOANA DOGARU
Oamenii nu se mai inteleg pentru ca nu mai au rabdare, toleranta si consideratie fata de ceilalti.
Nu mai au rabdare sa asculte, nu mai vor sa-i inteleaga pe ceilalti si nu mai recunosc atunci cind gresesc pentru ca se lasa coplesiti de orgolii.
Oamenii nu mai investesc in oameni, ci se multumesc cu ceea ce li se ofera, chiar daca e din ce in ce mai putin; ca si in cazul bunurilor, am devenit foarte usor de inlocuit. Daca nu ne mai place cineva, citeodata la cel mai mic defect aruncam ‘obiectul’ stricat, pentru ca putem ‘achizitiona’ altul. Si asta cred ca vine de la senzatia pe care ne-a dat-o tehnologia si aparenta crestere a gradului de conectare cu ceilalti. Zic aparenta pentru ca desi avem acces mult mai usor unii la altii, relatiile sint foarte superficiale si de cele mai multe ori strict conjuncturale, nu mai rezista in timp atunci cind dispare motivul care le-a generat.
Nu stiu daca lucrurile stateau altfel acum 50 sau 100 de ani, cred ca oamenii erau doar mult mai putin conectati si poate ca apreciau mai mult implicarea celor din jur. E din ce in ce mai rara amabilitatea si disponibilitatea celorlalti, doar pentru ca am devenit cu totii niste bunuri de larg consum, niste consumabile. Si de aici vine si usurinta cu care renuntam la relatii, indiferent de natura lor.

Sa incercam sa ne imaginam o zi fara telefoane, fara internet, retele sociale sau masini. Sa incercam sa ne imaginam o zi in care am trai relativ izolati si ne-ar lua mult timp sa putem intra in contact cu alti oameni. Daca atunci cind vrem sa rupem o relatie, indiferent de natura ei, luam in considerare acest scenariu, poate fi un test al soliditatii sau relevantei relatiei respective care sa merite sa fie dat. Si poate atunci vom incerca din nou sa ii ascultam, sa ii intelegem si sa ii apreciem mai mult pe ceilalti.

SILVIA CĂLIN
Atât timp cât ești interesat de persoana din fața ta, există si înțelegere…Când interesul începe să dispară sau se îndreaptă către altceva, te transformi ușor…într-un mic dictator care are în buzunarele sale soluții, sfaturi și tot felu de giumbușlucuri venite din rețeaua personală și sentimentală, care nu are prea mare legătură cu a celui din fața ta.
În cuplu, la birou, pe stradă etc, oamenii nu se mai înțeleg, pentru simplul fapt că nu mai au chef unii de alții. Și cred că dacă reușești să te educi, să asculți și să te pui din când în când în pielea celui din fața ta chiar dacă nu ai fost de acord cu el, poți fi fericit că ai contribuit la o societate în care peștele mare, nu-l mănâncă pe cel mic, ci stau la masă și negociază simpatic motivul pentru care e musai să-l mănânce…

EUGEN RĂDESCU
Chairman PAVILION
de ce nu ne mai înțelegem?
care e resortul unei epuizări relaționare?
unde începem să ne ruinăm propriul impuls de a mai vrea să interacționăm, să ne adresam, să apelăm.
<< Adresarea este țipătul sau vocea care poartă și care străbate orice cuvânt interior. Vocea libertății are intonația iubirii, iar intonația iubirii este unica semnificație a cuvintelor de iubire. “Te iubesc” înseamnă adresarea necondiționată către absolutul unei existențe. “Tu” este numele acestei existențe ca altul. Iubirea îl face pe “tu”, și nu invers. Numai din “tu”-ul iubit poate să vină un “eu” care să enunțe propoziția.>> (Jean-Luc Nancy)

Interacțiunea umană presupune doi poli, ea este sens, mesaj, toleranță – când totul începe cu dorința venită din spatele a ceea ce e conștient, de a atrage partenerul în jocul smintit al interacțiunii; fiecare dintre noi are nevoie de aprobare, dar mai ales de confirmare. Interacțiunea se bazează, evident, pe acest stimul al acceptării și aprobărilor. Cănd unul dintre personajele implicate se retrage, se produce conflictul renunțării. Fie că este vorba despre o relație de dragoste sau profesională, impulsul retragerii din relaționare este major și nu poate fi ignorat. Suntem personaje solitare și cel mai mult ne place intimitatea, cauza principală a ruperilor. Compatibilitatea dintre două persoane stă sub spectrul multor elemente, fie naturale, temeperamentale, astrologice, energetice sau cum or fi ele, esențial rămâne dorința și puterea noastră asupra celuilalt. Atunci când nu suntem dispuși să acceptăm dorința de intimitate a celuilalt, atunci se produce ruptura.

Mihai Păcurar – Remote

SENA LATIF
Unele relaţii pur şi simplu curg. Relaţii care se întâmplă, te surprind, te bucură, te învăluie. Natural apar, natural dispar.
Altele cer muncă. Eforturi, compromisuri, întrebări, frustrări. Relaţii pe care le vrei, pe care le cauţi, sau pe care societatea le impune. Dacă merg bine, e cu atât mai mare satisfacţia; dacă nu – se termină cu poticneli, sforţări, ultime încercări de resuscitare.
În ambele cazuri, dacă oamenii nu se mai înţeleg, probabil este din motive similare, diferă poate doar intensitatea, în funcţie de cât a fost relaţia de naturală sau de construită. Poate că:
- au obosit să încerce să se mai înţeleagă;
- nu există acel „ceva” doar al lor, care să lumineze, să bucure, indiferent de cursul relaţiei. De la o ţigară împărţită pe ascuns într-o pauză la serviciu, la strâns mâna pe patul de spital. Acel ceva unic pe care niciuna din cele două persoane nu îl mai împărtăşeşte cu nimeni altcineva, care este necesar într-o relaţie, dincolo de compatibilitate, atracţie, nevoi sau interese comune;
- s-au maturizat diferit; personalităţile s-au conturat în direcţii diferite;
- unul din ei este foarte enervant;
- unul se crede mai bun decât celălalt;
- competiţie;
- lipsă de interes;
- prea mult interes;
- nu se (mai) ascultă…

ALEXANDRA OROS
A nu te mai înțelege cu cineva, deși odată ai făcut-o, e un fel de ceva ce face parte din natura umană. La fel de bine, poți găsi o modalitate de a te înțelege, din nou cu aceeași persoană cu care, la un moment dat, nu te-ai mai înțeles. E un ciclu ce ne reduce plictiseala, ne forțează să interacționăm și cu alți semeni. Dacă toamna nu s-ar schimba frunzele copacilor, ce ar mai înmuguri primăvara?
Această „ne-mai-înțelegere” este un lucru normal, benefic, deși analizând experiențele personale, nu îmi amintesc acest moment ca fiind unul plin de fericire. Ne supărăm, urlăm sau pur și simplu ne închidem în sine, pentru că neînțelegerea intervine atunci când îți pasă, și atunci când îți pasă ai sentimente (de orice natură) care, cu cât sunt mai puternice, cu atât sunt mai aproape de granița cu prăpastia. Ce provoacă această „ne-mai-înțelegere”? Ei bine, eu mi-am găsit un răspuns, cel puțin banal, pentru că mulți s-ar regăsi în el, doar că nu mai au timp să se gândească la „d-ăstea”.
Așadar, l-am declarat vinovat pe „lăsatul de la sine”. Mereu, într-o relație – profesională sau personală, există o persoană ce lasă de la ea mai mult decât cealaltă persoană. Dar până când? Până adună frustrări ce nu le poți număra pe degete, care se revarsă în diverse forme, unele chiar răzbunătoare, din care fiecare parte implicată învață câte ceva. E ceva prin ce trebuie să treci, ca un fel de test care se potrivește foarte bine cu zicala – „Ce nu te omoară, te face mai puternic.”

AUGUSTIN G. POP
N-as putea sa fac pe interesantul dezbatand teme care ma depasesc. Si ma depasesc prin faptul ca e vorba de interactiuni negative intre indivizi. Am o parere in schimb… si anume ca nu intelegem si nu suntem intelesi atunci cand nici nu dorim lucrul asta. Ori ni se rupe de acei cu care nu ne intelegem, ori ne facem ca nu intelegem pt ca e mai confortabil… sau vrem sa dam celorlalti o lectie… Si aici se intrezareste subiectul “sine”. Daca am intalnit oameni care se inteleg bine cu toata lumea, e pentru ca sunt bine in ei. Deci as pune problema alftel: de ce nu MA inteleg oamenii sau de ce nu inteleg EU oamenii?… Personal, imi place sa cred ca propovaduiesc relaxarea si intelegerea intre oameni, desi recunosc ca am avut neintelegeri din motive de deficit in comunicare, dar cum s-a pus corect problema, cum neintelegerile au trecut ca o si mai mare apropiere de acele persoane. Trebuie sa intelegem ca viata tuturor e cu suisuri si coborasuri si ca rautatea fiecaruia e subiectiva, raportata la ce se intampla in viata personala. Deci nu trebuie sa fim egocentristi, dar raspunsul la intrebare e in noi nu in “oamenii” din jur.

IRLO
cred ca e vorba de entitati parazitare. demoni draci pe la noi, fiinte anorganice pe la shamani mexicani, isus zice ca s fosti oameni. 
se afla ntr un plan mai jos de vibratie decat al nostru si 
intra in campul nostru mental si ne combina ca s gandurile noastre , ne manipuleaza si se hranesc cu energia joasa a actiunior noastre dar au rolul raului necesar in toata roata dualismului.
 cei dintre noi care isi deskid usi constient sau inconstient ii invita pe baieti nauntru si dupa aia baietii mai kiama si alti baieti. si ncet sau rapid constinetu uman e preluat si controlat de fortele astea.
 ele nu vor pace si armonie intre oameni pt ca n ar mai avea ce papa.
 cei din orient zic ca daca acum o suta de ani pe aura omului obisnuit puteai vedea 2 3 “agatzatzi din ashtia”, acum majoritatea avem zeci. tot ei numesc perioada asta cea mai intunecata de pan acum.
io cred c o sa culmine totu in cele trei zile de intuneric in care profetii zic c o sa fie lasate in planu nostru toate entitatile astea sa si faca de cap si asta o sa fie o ultima purificare pentru intrarea in noua era mai luminoasa.
 recomand cu caldura tuturor informare si pregatire pt a preveni vizite nedorite in dec 20 22.

Mimi Ciora – A fost odată

SILVIU DANCU
De ce nu se mai înțeleg oamenii?
Pentru că există explozii solare și nebuloase, vulcani și cutremure, taifunuri și uragane, valuri gigantice, animale care se vânează între ele, ființe parazite și oameni care construiesc și distrug orașe.
Pentru că tot ceea ce există are în sine vocația tragică, măreață în felul ei, a entropiei.
Pentru că ordinea este un efort. Pentru că particulele nu se asociază niciodată între ele fără a exista o constrângere fabuloasă, din afara lor, care să le oblige să se asocieze. Legi autoritare, drepte, ca niște lame de cuțit. Pentru că aurul se naște doar din moartea unei stele pentru ca, uneori, să devină verighetă.
Pentru că în tot ceea ce numim ordine s-a păstrat ceva din respirația haosului. Pentru că religiile, pentru a putea răspunde neînțelegerii, au deschis cutia cu paradoxuri. Pentru că individ nu e totuna cu persoană. Pentru că trei poate fi unu și pentru că unu poate fi suma tuturor lucrurilor.
Pentru că științele și filozofiile sunt doar alte moduri de violentare fertilă a rațiunii. Pentru că artele și poezia nu au logică, dar le explicăm mereu.
Pentru că adaptarea cere sânge. Pentru că doar un spermatozoid din milioane reușește și pentru că nu toate ouăle sunt fertile. Pentru că nu toate ghindele devin stejari.
Pentru că râsul nu are încă o explicație științifică.
Nu ne înțelegem, pentru că nu înțelegem de ce ne înțelegem, mai întâi!
Ar fi trebuit, atunci, să ne întrebăm: de ce se înțeleg oamenii?
Poate!
Pentru?

SERGIU VASILOV
aveam 16 ani in 89 deci am apucat sa (re)cunosc sunetul mort al limbajului de lemn. fraza recitata, plat sau exaltat, intotdeauna predictibila, niciodata in stare sa clinteasca un singur neuron sau sa stirneasca vreo emotie in afara de emotia aia a lui Al Pacino, cum ca ti se jigneste inteligenta. ma simt si astazi indatorat anilor aceia de ‘formare’, pentru ca mi-a starnit cautarea de autenticitate, nu pentru vreun snobism intelectual ci pentru respiratia minima a spiritului, fara de care viata incepe sa aiba frisoane de moarte. de limbaj de lemn insa nu am scapat. si nu vorbesc de vreo mostenire comunista de pe la noi, ci de limbajul de lemn universal, capitalist, ori politic, ori religios, ori nationalist, ori de cuplu sau familist etc etc. intre timp insa alergia mi s-a mai temperat, iar fuga spre autenticitate a devenit mai putin compulsiva. am inteles, printre altele, ca toate cliché-ele pe care le activeaza limbajul de lemn ascund cate un graunte de adevar. limbajul de lemn nu aduce jignire (doar) inteligentei noastre, ci tocmai acelui graunte de adevar, o nedreptate pe care nu o putem repara decat recuperind adevarul din cacatul (in sensul alchimic de ‘materia prima’) reprezentat de acest tip de limbaj. 
acum cativa ani lucram la o companie pan-europeana de studii de piata si consultanta de branding. aici se manca limbaj de lemn pe paine. se reciclau insa idei importante, de la teoria persuasiunii lui Aristotel, cu frumosul triunghi ‘logos-ethos-pathos’, pina la ‘mythos’-ul si arhetipurile lui C. G. Jung. toate erau insa scoase pe taraba la vanzare intr-un mod destul de jalnic, de negustori interesati mai degraba de pret, decat de piatra filosofala, care exista dar se ascundea rusinata in locuri tainice si nu se arata decat daca erai smerit si nu dadeai cu piciorul ‘cacatului’. care venea in valuri, in special la seminarii, simpozioane, workshopuri, team-building-uri etc. tocmai la un seminar din acesta am cules odata un graunte de aur dintr-o balega ecologica. ne vorbea un sef nou, plin de charm, despre cat de usoara, de fapt, e manipularea si l-am intrebat ceva de morala. a zambit: ‘does it matter?’ si mi-a facut cu ochiul. eu ma gandeam la George W. in Irak, el se gandea la Victoria’s Secret. ‘does it matter?’. i hung my head.
 grauntele de aur e o mica mantra pe care ne-a servit-o in acelasi speech, pe care eu voiam sa-l ignor de fapt si sa cuget in sinele meu la morala, dar nu puteam, l-am ascultat pana la capat. ‘connect, before you differentiate’, a intonat la un moment dat. nu stiu de unde-o fi luat-o (suna a carte de ‘self-help’), dar eu am intors fraza asta pe toate fetele si e o aschie din piatra filosofala, o limba de foc. ‘connect, before you differentiate’. restul e limbaj de lemn (de foc).

ANA TATU
la prima bere, ţi se pare că râde zgomotos, clipeşte frumos, aproape c-ai vrea să o duci la tine acasă, să vă uitaţi la dubioşenii asiatice până când se face a doua zi şi a treia zi şi nici n-ai mai dormi deloc şi nici ea şi aţi putea trăi aşa, cu cinci cafele pline de lapte şi şase filme pe zi plus vreo două beri pe seară, s-o mai auzi cum râde tare, uitându-se la tine, cu o mână pe sticla rece şi cu cealaltă pe un genunchi. al ei, al tău, nu prea-ţi mai dai seama, nici nu prea mai contează. se-nvârte totul frumos, cu tine şi cu ea şi parcă e cea mai ciudată prietenie de pe o rază de cinci oraşe şi jumătate şi e bine aşa.
curge muzica, curge şi cafeaua, curg şi anii. ea râde la fel, dar parcă prea tare, îţi trimite un film, dar parcă e prea dubios, ai bea o cafea, dar parcă-ţi place mai mult neagră. te uiţi după un genunchi, un umăr, ceva, dar stă la trei scaune distanţă şi nici nu mai doarme la tine noaptea asta. se-nvârte tot, e cam ciudat, poate-ai băut prea multă bere, poate că a trecut mult timp. poate că ai visat.
iar când ajungi acasă, ai vrea să dormi, să dormi, să dormi. să mai visezi puţin.

RADU DRĂGAN
Stând în jurul mesei de Duminică realizez că oamenii își comunică lucruri extrem de plicticoase în mod normal și repetat: vreme, ce a mai făcut Marinel, ce a mai făcut Măriuca, vreme, cutremure care nu au bătut până aici, dar alții probabil le-au simțit, ce au mai făcut protejatul necuvântător care trebuie pupat pe botic sau sub codiță, niște politică și iarăși vreme de parcă blocul nostru este solubil.
 Încerc să mă extrag acestei discuții din jurul mesei de duminică, tastând pe ecranul dispozitivului mobil cele 1000 de caractere necesare acestui text. Spre norocul meu sunt un bărbat în toată firea, lucrez, fac o muncă serioasă. Acum câțiva ani aș fi fost obligat să particip, să par interesat și să spun 2-3 replici. Dar am de lucru, nu mai sunt un copil! Acum am deadline-uri și nu se mai pune problema că am voie să beau cafea, trebuie să o fac. 
Avantajul dispozitivelor mobile este că în timp ce lucrezi poți să mai tragi cu ochiul la ceea ce fac prietenii, Marinică e bine, cică nu a simțit cutremurul, eu zic repede că motanul meu a rupt o jaluzea, dar nu înainte să citesc că la Postăvarul plouă și să dau like unui mesaj satiric despre ceva politician care a spus ceva gogomănie.
 Sunt ușor înghiontit de iubita mea, îmi face un semn discret încercând să îmi spună că sunt nepoliticos, îmi șoptește că înțelege că am de lucru și că probabil sunt plictisit dar trebuie să mă întorc între cei vii. 
Las jos telefonul și încep să fac schimb de comunicare plictisitoare cu cei care nu pot să dea sign out fără a fi nepoliticoși sau înghiontiți.

Dan Michiu (lucrare primită pe trimite chestii / trimitechestii@tataia.net)

FLORIN ROȘU
Putem vorbi despre relatii in multe feluri. Putem vorbi de mecanica relatiilor, dar si de termodinamica relatiilor, sau de relativitatea acestora. Putem vorbi de matematica sau de logica relatiilor. Putem vorbi de poezia relatiilor, de emotia acestora, de profund si de superficial, de temporal si atemporal, de spiritul, de energia transformatoare, de vibratie, scantei, de conflict, de negociere, de echilibru, de comunicare, verbala si non-verbala, de PNL si AT, de psihologia si psihiatria relatiilor, de sincronizarea de frecvente, de distorsiuni, de prietenie, de iubire, de business, de colegialitate, de …ai inteles ;)
In conditiile astea nici nu-i de mirare ca relatiile sunt un mister atat de profund pentru cei mai multi dintre noi. Ma includ, cu gratie :)

Daca ar fi sa impartasesc perspectiva mea unui om simplu, de la tara, fara jargoanele lui, insa inarmat cu bunul simt pe care societatea nu l-a alterat, din fericire, prea tare, as zice ca „bade, relatiile astea sunt un joc, ca totul pe lumea asta. Influentat de interese, negociere, onoare, timp si grad de relaxare.”
„Cum domle?” intreaba badea, zambind complice.
„Pai uite, matale mai torni un pahar si eu iti zic cum vad treaba.”
„Aaaah, scump domle, scump” ;)
„iaca si negocierea”
„bine conashule, am inteles…ne-am inteles” (si toarna)
„…si suntem oameni seriosi” (cu o mima grava, de avocat la 60 de ani)
„pai da, cum altfel, domnule?” (mimeaza consternarea)…
”daaaa’ negociem sau imi explici? ca vad ca arzi gazul la lampa degeaba…”
„ce ai bre, unde te grabesti?”
„nu ma lua domle cu bre c-acu’ te plesnesc”
„nene, stai asa, ca am glumit”
„ah, da, haha”
„da, si acu’ ai inteles cum e si cu ceilalti factori”
„si as putea spune ca si cu relatiile astea… hai ca-mi esti simpatic, domle, noroc” :)
„stai domle ca n-am terminat. Ca astia-s factorii. Mai avem si niste reguli, cum se amesteca astea…”

Interesele se schimba permanent, in functie de timp si de realitatile presupuse de acesta. Negocierea nu se termina niciodata. Orgoliul ranit e rana cea mai grea de vindecat. Timpul schimba totul. Cu cat esti mai relaxat, relatia e mai calda si mai fructuoasa.
Si sunt atatea reguli, atatea variabile (de exemplu conditionarile dobandite prin educatie, din societate) incat singura varianta e sa mergi la esenta. Daca ceva nu merge in relatie, inseamna ca faci ceva gresit. Face si celalalt, insa nu poti miza sa inteleaga el, trebuie sa te prinzi tu, ce gresesti tu si sa vezi reactia. Daca e alba, zi ca-i neagra, chiar daca te oripileaza gandul. Daca nu suporti muzica cu bass, du-te la bass turbat. Daca fata trece indiferenta pe langa tine, mergi la una din fetele din gasca si ia-o-n brate, nu te oferi sa-i faci cinste.
De fapt e o singura regula cand vorbim de relatii. Cand ceva nu merge, prinde-te ce e de fapt si schimba. Cel mai simplu e sa faci invers.
Pentru ca tot timpul e loc de o noua prima impresie. Nu esti in doua momente diferite in aceeasi relatie. Daca esti pozitiv, vei primi feedback pozitiv. Zambete. Joburi. Contracte. Masinile visurilor, casele, mecbucurile, aifoanele, oportunitatile…ce vrea muschiu’ tau ;)

HORAȚIU DRUMS
pff…e foarte larg subiectul
si vag daca o iei asa in general
adica sunt motive clare, enumerabile
asa e greu sa descrii sau sa compui
de ce nu se inteleg
nu cred ca exista o regula sau un set de reguli. e random
daca ar fi sa clasific motivele, imi vin in minte 2 mari si clare: dragostea si banii. astea intotdeauna ajung sa strice tot, duc la frustrarI grave si mai departe la chestii si mai urate.
dar ne putem certa si pentru ca mi-ai ocupat locul la cinema, te-ai uitat la fundul prietenei mele (desi si io as fi facut la fel) :) )
dracu stie, te poti certa din orice, cand te astepti cel mai putin.

LAURA SGÂRCITU
Fiecare celulă vie e dotată cu tot ce are nevoie pentru a funcţiona singură. E însă destul de inteligentă ca să-şi reprime această pornire, având şansa să experimenteze nu doar propria existenţă, ci chiar viaţa întregului corp. Suntem la rândul nostru nişte celule făcute să trăiască împreună. Numai aşa avem şansa să trăim mai mult decât existenţa noastră trecătoare, simţindu-ne Creatorul. Ajungem să nu ne înțelegem atunci când uităm acest principiu. Când uităm că suntem, cu toții, buni și generoși uneori, canalii și mincinoși alteori, proporțiile diferind foarte mult, dar infim dacă raportăm aceste diferențe la nivelul evoluției acestui organism care este umanitatea. Iar când iubim e și mai dificil. Suntem tentați să punem stăpânire, să uităm misterul care ne-a făcut să ne îndrăgostim și să vrem să „dresăm” omul de lângă noi pentru a răspunde nevoilor noastre egosite: lipsa de încredere, nesiguranța, incertitudinea. Cred că soluția stă în cunoașterea de sine și în credința că orice facem, bun sau rău, influențează în mod subtil organismul din care facem parte, a cărui sănătate sau suferință o vom împărtăși în cele din urmă.

IRINA ELENA POPESCU
Din lumina ultimelor mele lecturi, de origine spirituală, am descoperit că fiecare dintre noi este în căutarea propriului sine, dar puţini reuşim să înţelegem şi să acceptăm această căutare, cu adevărat. 
Relaţiile dintre oameni apar ca rezultat a ceea ce vrem noi să fim, a ceea ce vrem să arătăm lumii că suntem. Pe măsură ce înaintăm în a ne autodescoperi manierele de relaţionare, cei din jurul nostru se schimbă, se transformă. Fiecare relaţie, de orice fel este ea, ne reprezintă dpdv a ceea ce credem despre noi înşine.
 Iar viaţa este un drum al autocunoașterii, de la început până la sfârşit.
 Când nu ne mai înţelegem cu cineva, nu poate fi altceva decât că ne-am schimbat viziunea asupra propriei noastre persoane, iar cel/cea de care ne-am îndepărtat, pur şi simplu nu mai reflectă nivelul actual de autocunoaştere pe care l-am atins. 
Cred că fiecare om face această selecţie nativ, cu sau fără voia conştiinţei sale sociale şi, cu cât mai departe de această conştientizare, cu atât mai dificile şi frustrante devin rupturile şi diferenţele între ceea ce a fost odată o iubire, o prietenie şi ce este acum, în momentul prezent.

LUCIANA COTOI
Omul se afla intr-o permanenta cautare de sine si de cele mai multe ori o face prin interactiunea cu cei care-l inconjoara. Dar cel mai important aspect este acela ca el niciodata nu ajunge sa se cunoasca pe deplin. Fiecare clipa duce la o stare ce poate schimba perceptia alteia, fie ea din trecut sau din viitor. Astfel, omul este condamnat sa nu se cunoasca in totalitate niciodata pe el insusi, cu atat mai greu fiindu-i sa cunoasca o alta persoana. Cauta in interlocutorul sau imaginea a ceea ce isi doreste sa devina, dar nu este; incearca sa o gaseasca in celalalt sau sa o infatiseze. Mai mult decat atat cauta slabiciunile proprii care il coplesesc simtind nevoia de asemuire, de consolare sau folosindu-se de aceasta pentru a-si masca adevarata infatisare umana; dar prea rar cauta in celalalt ceea ce este el de fapt fiindca prea rar accepta si se simte impacat. Astfel, omul creeaza conexiuni, unele de lunga durata, altele nu, iar durabilitatea consta atat in functie de ritmul in care fiecare se descopera cat si de puterea de a se accepta inainte de toate pe el insusi.

MARINA VASILE
Uneori oamenii nu se mai inteleg pentru ca se schimba – fie unul fie amandoi. Crestem permanent, uneori mai rapid, alteori mai pe nevazute; relatiile trebuie sa fie suficient de flexibile incat sa tina pasul. Uneori intram in conflict si atunci poate ca fiecare se simte atat de nedreptatit incat nu e dispus sa mai auda, ci vrea doar sa ceara.
E vorba despre cadre de referinta. Fiecare avem felul nostru unic de a defini realitatea. Atunci cand oamenii nu se inteleg fie nu vor sa vada cadrul de referinta al celuilalt, fie a face asta pare prea riscant. De multe ori e greu sa stai in contact cu propria realitate si sa accepti in acelasi timp ca altii au o realitate diferita. Desi poate fi un sentiment similar cu nebunia, nu e o desprindere de real ci o viziune mai ampla.
Foarte interesant este si ca uneori vedem in celalalt o parte din noi pe care o respingem cu inversunare si inconstient. Si atunci inversunarea se manifesta la exterior cu aceeasi intensitate incat pare nejustificata sau deplasata.
Oamenii nu se mai inteleg pentru ca nu stiu sa se certe. Confundam agresivitatea cu violenta. Agresivitatea hraneste relatiile, striga ‘tin la tine, deci hai sa rezolvam problema’. Compasiunea trebuie uneori exprimata agresiv ca sa ajunga la celalat. Violenta are ca scop distrugerea si e actul unui om dezumanizat. Agresivitatea e un gest de intimitate, violenta de dezumanizare. De multe ori le confundam grav.

DANIEL SIMION
De ce relațiile între anumiți oameni au o durată de viață predefinită, precum cea a bateriilor? Pentru că unii oameni nu îi mai ascultă pe ceilalți. Alții nu se mai ascultă nici pe ei. Există oameni care nu fac niciun efort să înțeleagă lumea din jur. Mai sunt și alții atât de prinși în dorința de a înțelege încât, în căutarea cunoașterii, acumulează doar cunoștințe. Sunt și oameni care nu se înțeleg pe sine. Și alții care au uitat că te poți cunoaște doar în raport cu ceilalți. Sau poate n-au știut niciodată. Și nici nu le pasă. Cert este că oamenii au început să se iubească mai puțin. De ce? Pentru că își pierd credința. Și, odată cu ea, dispare și conștientizarea Celuilalt. Iar atunci când doar tu contezi, ce importanță mai are sinceritatea?

ANCA POTERAȘU
Eu cred in expresia “cei ce se aseamana se aduna” mai degraba decat in “contrariile se atrag”. Cred ca relatiile puternice si de durata sunt acele relatii in care oamenii au interese comune, aceleasi sisteme de valori, atitudini si trasaturi de personalitate. Atata timp cat exista emotie, afectiune, entuziasm in relatii si fiecare isi respecta reciproc sentimentele, gusturile, opiniile personale,  ar trebui sa se inteleaga de minune.
Cred ca nu se mai inteleg cand nu mai comunica, nu se mai respecta, cand apar tensiuni, frustrari, gelozii care nu sunt rezolvate. Pe termen lung toate astea duc la ruperea relatiilor.
Sau pur si simplu unele relatii se sting treptat, oamenii nu mai au aceleasi interese si preocupari si atunci se distanteaza.

ODETTE RZHANNIKOVA
“Cronica unei prietenii accidentate” postdecembriste
Mai există prietenie, solidaritate în adevăratul sens al cuvântului sau relaţiile interumane s-au transformat treptat într-un troc, în funcţie de interesele mutuale sau pur şi simplu de conjuncturi? Se mai cunoaşte prietenul la nevoie, mai este el o prezenţă fizică în viaţa noastră?
În aceste două decenii de “cădere în libertate”, trăim mai curând într-o tensiune între masificare şi individualism, deoarece schimbarea de azimut la care a fost supusă întreaga națiune a produs această abulie morală. Relațiile interpersonale, din ce remarc zi de zi, tind să devină raționale şi mai puțin empatice ori epidermice. Formatorii de opinii te bombardează cu dezastre, numere halucinante de morţi şi răniţi, e greu să mai simţi suferinţa aproapelui. Cred că, fără puţină culoare emoţională, solidaritatea modernă poate cădea şi ea uşor în ipocrizie şi condescendenţă. Totuşi, până la urmă, şi binefacerea, sub orice formă, e o tensiune între instinctual şi rațional, între bunul samaritean şi filantropul modern.
Din experienţa mea de până acum, cred că românii tind să fie printre cele mai dezbinate colectivităţi de azi. Nivelul de frustrare e neobişnuit de ridicat printre români, fiecare e centrat pe nedreptăţile personale.

Lia Bira (lucrare primită pe trimite chestii / trimitechestii@tataia.net)

IOANA PĂUN
Eu nu ma inteleg cu prietenii mei, iubitul meu, parintii mei, colegii. Ma inteleg cu fostii iubiti, parintii prietenilor, vecini cu trei generatii in urma mea.
Nu ma inteleg cu politistii, directorii, sefii, primarii, profesorii. Ma inteleg cu bucataresele, vanzatoarele, menajerele, gunoierii.
Nu ma inteleg cu artistii, creativii, copywriterii, criticii, freelancerii, originalii. Ma inteleg cu diseusele, contabilii, diskjokey-ii, bunicii.
Nu ma inteleg cu activistii. Ma inteleg cu conformistii.
Nu ma inteleg cu cine imi face bine sa ma inteleg. Ma inteleg cu oameni pe care ii intalnesc accidental, spontan, superficial. Care nu au cum sa imi afecteze viata.
Nu ma inteleg cu oamenii pe care ii inteleg. Ma inteleg cu oamenii care nu au nimic in comun cu mine.
Nu ma inteleg cu cine ma intelege. Ma inteleg cu cainii.
Nu caut sa ma inteleg cu ceilalti.
Caut sa ma accept cu ceilalti.

VIVIANA DRUGA
Transformari interumane
Conexiunile umane se formeaza pe o pacla foarte fina de vapori energetici. Ne conectam cu o alta entitate umana deoarece in baza ei de date exista o informatie cu care vrem sa ne hranim. Foamea vine dintr-o dorinta intrinseca pentru ca liantul fortelor TREBUIE sa se produca. O relatie pasionala desi s-a lansat cu viteza si intensitate maxima se va linisti considerabil dupa 3 ani sau va stationa in cel mai fericit (si poate cel mai frumos) caz intr-o prietenie.
In momentul in care particulele elementare ale atractiei nu mai formeaza sinapse (desi dependenta emotionala exista inca pentru mult timp) detasarea erotica se produce. Desi moarte erotica, unele conexiuni sufera o mutatie spirituala adica devin inarcate cu informatii energetice dincolo de corp si memorie. Vezi direct substanta in persoana respectiva si intelegi fara sa comunici verbal – comunicarea se produce direct prin sursa esentiala astfel incat imaginea celuilalt este de o sinceritate si o cunoastere dincolo de AICI și ACUM.

Relatiile umane sunt expresia conectarii temporare a spiritului cu un altul. Faptul ca la un moment dat fuziunea nu mai functioneaza este doar semnalul de alarma ca conectarea energetica a spiritului si a corpului s-a debalansat. Practic esti focusat pe alt centru energetic sau chakra. Spiritul cauta acum in alta directie. Schimbarea este la baza universului iar fara schimbare nimic nu poate prinde forma sau miscare. Daca imbratisezi schimbarea, atunci ritmul existential nu poate sa o ia razna. De ce functioneaza o relatie, de ce moare o legatura si se aprinde alta – sunt intrebari care nu te mai preocupa in eternul ACUM.
Exista o pacla foarte subtire intre a sti cine, ce este o persoana si varianta de a nu stii de la o clipa la alta. Oamenii se schimba in functie de mediul inconjurator, energia si vibratia locului cu care interactioneaza. Intr-un sistem de relatii liber si flexibil – in care o persoana stie sa-si imparta energia inteligent catre cat mai multe persoane iar fluxul si refluxul energetic nu e blocat intr-o singura directie – este posibil sa fii indragostit mereu. Printr-o relativitate fantastica, intalnirea cu o persoana pentru cateva ore (o intalnire in astral in care se produce un schimb catalizator de ganduri, simtiri, emotii) poate sa aduca o informatie universala mai importanta decat ne-am putea astepta vreodata. Acesti conductori de energie primara sunt transmisi pe cale corporala si emotionala intr-o milisecunda care poate fi simtita ca o eternitate. Spre starea aceasta trebuie sa tindem. ZOOM OUT << din spatiu vezi cum imperiile cu prabusesc si altele se cladesc dar nu te mai intereseaza decat ca primavara devine vara iar toamna iarna >> (citat modificat din Andrei Ujica – Out of the present).

ADA LEONTE
Nu se inteleg oamenii cand nu se mai inteleg pe ei insisi?
Mihaela si Andrei s-au mutat impreuna. Locuiesc acum intr-o garsoniera pe care au inchiriat-o de curand. Au luat-o cu mobilier cu tot si pentru ca proprietarul nu tinea la el, au zis ca o sa-l schimbe cand o sa isi permita. Mihaela venea seara acasa si parca mobila aia in care traise altcineva o apasa mai ceva ca o turma de elefanti care trecea in goana peste capul ei. Mihaela a hotarat ca e cu adevarat nefericita si motivul este acel ambient vetust, mostenit de la vechii proprietari. Isi doarea foarte tare sa isi mobileze casa, asa cum vazuse la colegele de la serviciu, prietene si reviste. Au strans bani si au mers la Ikea. Au ales cu grija. Au comandat etajerele, dulapioarele, biroul, si toate achizitiile facute in ziua aceea urmau sa fie livrate a doua zi, prin curier. Nu au solicitat serviciul de montaj, doar Andrei e baiat destept si cu putin ajutor din partea Mihaelei, intr-o zi n-ar avea ce sa faca. Seara au facut un ceai, au fumat o tigara, au zapat programele si au incheiat ziua pe Animal Planet, inotand cu delfinii.

Dimineata s-au trezit nerabdatori, iar la ora zece si jumatate curierul a sunat la interfon. Cutii, cutiute, unele peste altele au intrat in apartament si si-au facut cu greu loc prin mobilierul vechi. Actiunea de montaj s-a desfasurat astfel: montau dulapul nou – demontau dulapul vechi, montau patul nou – demontau patul vechi si tot asa pana cand s-au trezit ca locuiesc in alt loc. S-au culcat multumiti de noua schimbare. Numai ca…
In curand Mihaela si-a dat seama ca e din nou nefericita… Au inceput nemultumirile, apoi reprosurile. Incet s-au indepartat pana cand ea s-a trezit intr-o dimineata, a asteptat ca el sa plece, si-a strans lucrusoarele intr-o valiza si un sac mare, negru, de gunoi si a plecat la prietena ei. Si asa l-a parasit pe Andrei, cu mobilier cu tot.
La o saptamana dupa, a gasit o garsoniera minunata, intr-o casa veche cu tavan inalt la un pret… ce sa mai… la un pret foarte mic. Singura problema, era nemobilata. A luat-o si pentru ca n-avea prea multi bani, singura investitie a fost facuta intr-o saltea.
Mihaela a fost asa fericita si din acel moment a hotarat ca nu mai are nevoie de mobilier in viata ei.

De ce nu se inteleg oamenii cand nu se mai inteleg? De ce oamenii nu fac curat in viata, ca sa aiba ocazia sa vada ca poate sunt fericiti doar cu o… “saltea”? De ce in permanenta, ei aduc lucruri noi, peste cele vechi si nu isi dau seama de ce sunt nemultumiti in continuare?
De ne incarcam cu asteptari false, imprumutate, nefiltrate, iar cand aceste asteptari nu ne satisfac frustrarile, nu ne mai intelegem… nici pe noi si nici pe voi.

IULIA RUGINĂ
De când am văzut Eternal Sunshine of a Spotless Mind mă gândesc, evident, cum ar fi să se poată așa ceva în viața reală. Să poți să ștergi amintirile legate de cineva când ajung să îți facă rău ar putea fi o mare superputere. Un fel de Ctrl+Z al relațiilor interumane.
La 6 ani sigur ai șterge-o pe sora ta mai mică pentru că urlă prea mult, îți fură jucăriile și, oricum, pe ea o iubesc mai mult ceilalți. La 13 ani e posibil să vrei să o ștergi pe prietena cea mai bună când se laudă că tocmai s-a pupat cu băiatul de care îți place ție. La 16 ani i-ai șterge pe ai tăi de fiecare dată când nu înțeleg că tu ești altfel. La 18 ani o să vrei să îl ștergi pe EL, primul care ți-a făcut inima bucăți degeaba și nici măcar nu s-a uitat înapoi. Și după ce i-ai fi șters pe toti, singur în viața ta, curățată de tot ce ți-a făcut vreodată rău, ai face o greșeală și cineva te-ar șterge și pe tine.
Cred că oamenii vor să se șteargă unii pe alții atunci când își fac rău unul altuia. Și pentru că răul făcut e direct proporțional cu creditul pe care îl dai cuiva, cu cât mai mare încrederea, cu atât mai mare trădarea.
Dar noroc că nu poți să Ctrl+Z în viața reală că tare pustiu ar mai fi…

 

Share on Facebook

Tags: , , ,
Posted in FOLCLOR | No Comments »

December 18, 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*