Circula multe legende in legatura cu martisorul. Aproape in fiecare zona unde exista aceasta traditie, raspandita atat in Romania cat si in tarile invecinate, Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, oamenii i-au alocat cate-un mit care s-o faca sa prinda radacini in folclorul local. Pentru toata lumea insa, e simbolul primaverii, reinvierii naturii, a fost chiar si prima zi din anul nou. Pentru toti, rosul simbolizeaza vitalitatea, focul, sangele si este asociat femeii, iar albul – intelepciune, forta, culoarea iernii asociata barbatului. Impreuna se impletesc ca un soi de yin si yang balcanic.
Am ales varianta basmului.
Se facea ca intr-o zi oarecare Soarele s-a hotarat sa dea o raita pe Pamant, drept care s-a invartit de 3 ori cu o viteza mai mare decat viteza luminii si s-a preschimbat intr-o preafrumoasa fata. In timp ce fata zburda vesela peste munti si vai, un zmeu pofticios a prins-o si a inchis-o in castelul lui. Nu stia zmeul ca fata este Soarele insusi si ca inchizand-o, lasa Pamantul in frig si intuneric, ca pasarile vor inceta sa mai cante, ca florile se vor ofili si intreaga natura se va stinge.
Vazand nenorocirea ce se abatuse asupra lumii si afland de fapta zmeului, un tanar curajos a pornit in cautarea castelului si a fetei. Un an neincetat a cutreierat lumea in lung si lat, iar la finalul anului a ajuns in sfarsit la poarta zmeului si l-a chemat pe acesta la lupta. L-a invins si a eliberat Soarele care s-a-ntors pe cer si a inceput din nou sa straluceasca, oferind lumii lumina datatoare de viata. Tanarul, ranit, a ramas insa sleit de puteri in castelul zmeului, unde s-a stins din viata.
Legenda spune ca sangele tanarului viteaz s-a scurs pe zapada alba, iar in locurile in care zapada s-a topit au rasarit ghiocei, vestind intoarcerea la viata.
