Alienari in redactare. Cosmar 1:2

de Edith Lazar

Fragmente din acest text au aparut in TATAIA #2 (2010), in articolul “Ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste… as vrea eu”

Prevestirile:

acces de vis pe umerii tai se-nalta

ca ingerii ce au crescut de-odata,

ca minciunile nascute-n taina

la umbra de nuc.

E timpul sa-ti scrijelesc povestea pe interiorul pleoapelor mele.

I. „Ma roade si ma macina zilnic o cantitate excesiva de vise. Sunt nerealizabile, stiu. Si mai stiu ca, ori de cate ori te sarut, esti un altcineva. Daca indraznesc sa inchid ochii, tremuri si apoi ma vad nevoita sa te cuprind in bratele mele prea mici pentru deznadejdiile tale. Daca indraznesc sa-nchid ochii ma des-fiintezi, bucata cu bucata. Ramin un ochi, o gura, un san sau, in cel mai rau caz, un fir de apa staruind pe buza de sus, ca melcul unui sarut. Mi-am dovedit stiintific, intr-o dimineata cand ai uitat fereastra deschisa, ca tu defapt nu existi. Habar n-am unde stai sau cum iti tarai existenta in real, pentru ca eu nu te vad decat compus din serii de imagini suprapuse – un hibrid.

Inamic. Desfaci incet carne de pe oasele mele. Ii mangai cicatricile si ma saruti pe ochiul stang, (intotdeauna) devreme, cand inca nu ai pus apa la incalzit. Stau pe un scaun, cu oasele mele goale, si te privesc cum manuiesti cu grija cutitele, asa incat sa nu tai din mine decat ceea ce e rau, ce-a putrezit pentru ca am avut prea multa mila si nu am pus sare pe rani deschise atunci cand trebuia. Alegi bucatile bune si carnea mov de carnea verde. Iti va fi mai usor sa le asortezi cromatic imi spui, iar eu te cred. O larva de sudoare ti se scurge pe frunte si raman fascinata cum lucrezi fara incetare la cutia mea toracica. Bine-inteles, ai stiut din totdeauna ca, daca vei avea candva ocazia sa ma descarnezi, acolo salasluieste cea mai de pret comoara a mea. Te apleci si-ti lipesti buzele de interiorul colorat al cutiei dezosate. E singura solutie de a deosebi binele si raul imaginar din ea. Bucatile bune sunt cele care iti simt miasma si se retrag instinctiv, iar partile rele sunt cele care se intind sa-ti raspunda la atingeri, cu scopul precis de a se infiltra in spatiul tau si de a te devora – le fel cum obisnuaiu sa faca si cu mine. Insa tu esti de prea mult timp in meseria asta (chiar cred ca te-ai nascut odata cu ea), de aceea, cu miscari rapide, le smulgi de la locul lor, mestecandu-le febril in timp ce maselele tale scot un scartait ciudat atunci cand nimeresc bucati care se zbat mai tare.

Continuandu-mi sirul gandurilor, adevarul e ca nu m-am imaginat niciodata zacand pe-o masa de bucatarie, printre cutite de inox in a caror reflexie sa ma multiplic. Cu toate astea, pot pune pariu ca in scurt timp am sa te mananc. Bucatile din mine, cele pe care tocmai le-ai inghitit, se vor inapoi. Dar deocamdata esti fericit. Deocamdata.

Ai obosit. Te dai un pas inapoi si-ti admiri opera. Da, arata bine – roz carnal, mov sidefiu si verde pur – mai ca iti vine sa imi cosi trupul inapoi. Insa trebuie sa ai rabdare. Te-astepta o glezna, si mai sunt si miinile cu degetele rasfirate intr-un colt, batand cu aratatorul in masa de nerabdare. Vii langa mine sa depui un sarut pe craniul meu proaspat lustruit si, daca ma iau dupa oase, cumva crem-galbui. Apoi iti treci mana peste suprafata asta fina, fina, fina. Si eu vreau. M-am intrebat mereu cum se simte un craniu viu. Ai inceput sa muncesti de zor, iar asta mi se pare atat de placut de privit. Oase peste oase. Simt cum se formeaza sunetul plin dintre un mine si un alt mine, cum vibreaza si se-ntinde pana cand ajunge la ultima vertebra a sirei spinarii. Oare asa sunam cu totii? Asemeni unui clpot de cristal cu margini lise pregatit sa se ascunda oriunde de teama sa nu se sparga? Oare tu cum suni?”

(1:19) cald, patul meu, parul ud si lipit de ceafa. mi-e sete. hai, aprinde lumina. o cana – apa rece, bun. respira. frica. uita-te in oglinda. Doamne, sunt intreaga! sunt eu! futu-i, de ce m-am speriat asa? mai uita-te o data in oglinda. am ochii rosii – da, baut prea mult; rau la stomac. hai, inapoi in pat. linisteste-te. incearca sa dormi. ai nevoie de…odih..na…

pastel pe pieptul tau se lasa,

inchipuiri de moarte alba

ce cauta si te cheama

apa sa-i aduci.

II. „As putea zice ca e romantic – noi doi in cada. Asta vrei tu, daca tot s-a incalzit apa. Uite cat de priceput ai fost: nici nu se vede unde m-ai cusut. Poate o urma mica pe glezna, ca un fir de panza de paianjen. Fina si cu tenta mov. Normal ca pot sa o disting, doar mi-ai curatat pupilele. Acum ochii mei sclipesc asa frumos – stai, cum mi-ai spus? – ca un suflet viu. Te pricepi si la cuvinte. Mincinosule.

Nu ai inteles ca nu imi plac spatiile inundate?! De ce noi doi in cada? In cada, unde sunt peste 60 de litrii de apa; in cada, unde anunta la televizor ca se gasesc tot mai des cadavre. Dar stiu ce ti-ai propus. Te-ai prins ca deja am inceput sa fac parte din tine si vrei sa ma ineci. Dar nu, nu-mi dau drumul de aici. M-am prins bine de pragul asta afurisit de usa si n-am de gand sa renunt oricate povesti cu intelepti chinezi ma imbrobodesti ca ai putea sa-mi spui. Nenorocitule. Stiu ca te-ai gandit sa ma gatesti intreaga. Am vazut in ochii tai un film: o eu la cuptor, o eu garnisita cu patrunjel sau preparata flambé pe un platou argintiu.

te-asteapta sa te-ascunzi in apa,

sa urli ca te-neaca

fiecare vis ce se incheaga

pe umerii tai.

Nu vreau sa ma inec. Mi-e frica de tine, mai ales acum, cand te apropii cu miscari domoale, prinzandu-te de acelasi prag. Imi spui ca vom sta asa pana cand am sa incetez sa mai urlu sau, cel putin, am sa-mi desclestez degetele de pe bucata de lemn. Ar trebui sa iau in considerare, mi-ai mai spus, ca daca va fi sa ne prabusim, cine o sa ma mai repare daca si tu te-ai stricat? Un alt film mi se deruleaza in minte. Am obosit sa racnesc, asa ca tac. Treptat, simt cum pe fata mi se intind siroaie de vopsea, din verdele irisului pana departe, catre linia gatului. Lacrimi de smarald am primit, sa mi se potriveasca perfect in stralucirea sufletului. Inevitabil, n-ai cum sa intelegi, dar a venit vremea sa ma inec. Pastel pe pieptul meu si pe bratele tale. Inchide ochii copila, inspira de doua ori si lasa apa sa-ti curete plamanii. Haide, ai nevoie de …odih…na…”

(1:20) tristete. cred ca mi-a murit sufletul. repede la baie. hai, varsa tot raul afara din tine. inspira aer. uita-te in oglinda. am visat. unde am lasat telefonul? te rog raspunde…

- alo, n-am vrut sa te trezesc, dar…

- nu dorm. nu pot sa dorm. e bine ca te aud. stii, pana la urma te-am pictat. in mov si verde, exact cum te vad cand inchid ochii. Maia…alo, mai esti?

(1:22) inchide telefonul. inca visezi. trebuie sa inceteze. fa-l sa inceteze. verifica. deschide dracului fereastra. sari.

nume: Maia Rupestru

varsta: 22 ani

ora decesului: 1:22

cauza: acces impertinent de vis

Share on Facebook

Tags: , , , , , , ,
Posted in TEXT | No Comments »

November 14, 2010

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*