de Edith Lazar

Fragmente din acest text au aparut in TATAIA #2 (2010), in articolul “Ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste… as vrea eu”

Prevestirile:

acces de vis pe umerii tai se-nalta

ca ingerii ce au crescut de-odata,

ca minciunile nascute-n taina

la umbra de nuc.

E timpul sa-ti scrijelesc povestea pe interiorul pleoapelor mele.

I. „Ma roade si ma macina zilnic o cantitate excesiva de vise. Sunt nerealizabile, stiu. Si mai stiu ca, ori de cate ori te sarut, esti un altcineva. Daca indraznesc sa inchid ochii, tremuri si apoi ma vad nevoita sa te cuprind in bratele mele prea mici pentru deznadejdiile tale. Daca indraznesc sa-nchid ochii ma des-fiintezi, bucata cu bucata. Ramin un ochi, o gura, un san sau, in cel mai rau caz, un fir de apa staruind pe buza de sus, ca melcul unui sarut. Mi-am dovedit stiintific, intr-o dimineata cand ai uitat fereastra deschisa, ca tu defapt nu existi. Habar n-am unde stai sau cum iti tarai existenta in real, pentru ca eu nu te vad decat compus din serii de imagini suprapuse – un hibrid.

Citeste mai mult »