Posts Tagged ‘ gaze de sist ’

Gaze de șist / fracturare hidraulică

March 5, 2013

 

Inima pe tava, de Livia Plamadeala (primita pe TRIMITE CHESTII)

Interesele economice, politice, ecologice, sociale care gravitează în jurul acestui subiect sunt uriașe și e lesne de observat și prin valul de “comunicate” oficiale, personale pe acest subiect, care nu contenesc să apară. Două părți care se folosesc în mare de aceleași mijloace de comunicare, manipulare. Dezmințiri, consimțiri, mărturisiri, studii, opinii subiective sau pretins obiective – pare că întreaga pleiadă e menită să bulverseze mai degrabă decât să formeze o opinie pertinentă. Fiecare crede ce vrea, sau mai degrabă ce simte.

În umbra recentului eveniment de la Bârlad unde au protestat aproximativ 8000 de oameni împotriva exploatării gazelor de șist, în contextul marșului celor 20 din București  din aceeași zi și în același scop, deschidem un mini-dosar cu linkuri către surse alternative de informații, dosar pe care vă invităm să îl completați cu orice alte linkuri relevante peste care ați mai dat.

În primul rând despre ce vorbim: “o tranziție continuă de la producția convențională de gaz și petrol, provenite din câmpuri cu conținut specific ridicat, cu porozitate și permeabilitate crescute, către producția neconvențională cu parametrii de performanță scăzuți, gazul de șist fiind extras din depozite cu conținut specific scăzut, porozitate scăzută și permeabilitate foarte scăzută. (…) Efectele secundare de neevitat, cu privire la cantitatea de apă folosită, riscurile asupra mediului etc. cresc de asemenea odată cu trecerea la un alt nivel în lanțul exploatărilor. Spre exemplu, fracturarea hidraulică în formațiuni neconvenționale de gaz necesită de obicei câteva sute de mii de litri de apă per puț pentru fiecare proces de fracturare în combinație cu agenți de susținere și chimicale, fracturarea hidraulică în formațiuni de gaze de șist consumă câteva milioane de litri de apă per puț.(…) Într-o zonă de extracție de gaze de șist activă, aproximativ 0,5l de chimicale sunt injectate per metru pătrat.”

Riscuri/efecte:
“- consumarea peisajului: zone întinse folosite pentru echipamentul tehnic, stocarea fluidelor, drumuri de acces
- poluarea aerului și poluare fonică; fluidele (de asemenea apa reziduală) pot permite substanțelor dăunătoare să se evapore în aer
- apa locală poate fi contaminată cu chimicale folosite în procesul de fracturare (substanțe toxice, alergenice, mutagenice, carcinogene) și de asemenea cu apă reziduală din depozit, care conține metale grele (arsenic, mercur) sau particule radioactive
- cutremure induse de procesul de fracturare hidraulică
- mobilizarea particulelor radioactive din subteran către suprafață (uraniu, thor, radium)
- impact asupra biodiversității
- efecte asupra sănătății oamenilor cauzate de impactul emisiilor relevante în aer și apă”

aceste citate sunt extrase dintr-un studiu al Comisiei Europene pe care îl puteți citi în întregime aici: 
http://www.europarl.europa.eu/committees/en/studiesdownload.html?languageDocument=EN&file=44388

Alte studii oficiale care explică în detaliu procesul de fracturare hidraulică și riscurile aici: http://ec.europa.eu/environment/integration/energy/pdf/fracking%20study.pdf http://ec.europa.eu/clima/policies/eccp/docs/120815_final_report_en.pdf

Mai jos sunt niște articole care descriu în detaliu procesul și ceea ce dezvoltă în natură. Dau o serie de informații despre cazuri de contaminare înregistrate până acum, o listă largă de chimicale folosite, studii despre poluarea apei, solului și aerului, precum și analize despre pericolul pe care îl prezintă pentru sănătate:
http://www.earthworksaction.org/issues/detail/hydraulic_fracturing_101#.US-kAkqFASg
http://www.hcn.org/issues/43.3/unpacking-health-hazards-in-frackings-chemical-cocktail

O scurtă animație scoate în evidență exclusiv aspectele negative prezentate mai sus, o explicație grafică ultra-simplificată, emfatică și in your face despre fracturarea hidraulică (aka fracking):

SUA, continentul cu cea mai bogată istorie în domeniu, constituie un exemplu de caz pentru întreaga lume. Un reportaj Al Jazeera despre peisajul american “gazat”:

Gasland (2010) este un documentar scris și regizat de Josh Fox, care se trezește la sumbra realitate când primește o scrisoare de la compania de gaze naturale prin care i se propune să își “închirieze” pământul familiei pentru 100.000 $. Filmul a luat Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film Sundance și a făcut destulă vâlvă, aducând povestea în sfârșit în prim plan și cât se poate de limpede, în ochii opiniei publice. Fox călătorește prin America vizitând comunitățile afectate de forarea pentru gaze de șist și reușește să atragă atât de multă atenție asupra acestui fenomen, încât este urmat la foarte scurt timp de dezmințiri și un alt “documentare” care speră să îi dizolve credibilitatea  (Truthland: Dispatches from the Real Gasland http://www.youtube.com/watch?v=iTJaaeiuzSU ).

Despre cum e năucită opinia publică cu privire la pericolele sau siguranța metodei de fracționare hidraulică, ne povestește Promised Land, cel mai recent film al lui Gus van Sant cu Matt Damon în rol principal. Ficțiune de data aceasta și poate tocmai de aceea e cu atât mai de temut pentru companiile de gaz, având potețial de vizibilitate clar mai mare decât un documentar. Filmul dezvoltă cu spectatorul fix modalitățile de manipulare pe care vrea să le evidențieze în strategiile companiilor de gaze. Și te duce de nas până la sfârșit. http://www.youtube.com/watch?v=5GDuVbXKQ9U

De la noi recomandăm:
http://www.ecologic.rec.ro/articol/read/politici-economie/7283/
http://www.criticatac.ro/15346/tema-exploatarea-gazelor-de-ist/
http://totb.ro/tag/fracturare-hidraulica/
http://vlad.ursulean.ro/tag/fracturare-hidraulica/

Share on Facebook

Tags: , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR | No Comments »




Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl ice hockey jersey China me jerseys Suppliers High Quality ice hockey jersey cheap nba jerseys wholesale nba jerseys discount nba jerseys Custom Made Sports Jersey Custom Basketball Jersey Custom Baseball Jersey