Posts Tagged ‘ dedublarea ’

Dedublarea

March 17, 2011

Mădălina Dan nu se află în acest moment în ţară. Se va întoarce săptămâna viitoare de la Londra împreună cu 4 animaluţe cu figuri, să vă vorbească despre dansul contemporan. Cu ironie şi detaşare.

<“Dedublarea”, lucrarea mea de licenţă, este o auto-reflecţie asupra dansului, a felului în care acesta poate fi înţeles, accesat şi practicat. Mi-am permis să abordez anumite problematici tabu ale dansului contemporan cu detaşare şi ironie, am încercat să vorbesc despre acestea din interiorul discursului coregrafic, plasîndu-mă lucid în mijlocul citatului, al clişeelor şi al convenţiilor, transformînd contraexemplul în material de lucru şi sursă de inspiraţie. Într-un cuvînt «să îl pun sub semnul întrebării», să îl desacralizez. Rezultatul a fost disimularea şi crearea unei alte identităţi.>
Mădălina Dan

 

22 martie, ora 20.00, Sala Atelier (TNB)

Dedublarea

Un spectacol de Mădălina Dan
Interpretare: Carmen Coţofană, Paul Dunca, Florin Flueraş, Mădălina Dan
Colaj muzical: Puccini, Arvo Part, Cut Copy
Costume: Andrada Chiriac, Mara Grigoriu

Spectacolul are loc la Sala Atelier a TNB (intrarea prin Operetă)
Preţ bilete: 20 de lei / 10 lei redus
Biletele se achiziţionează de la Casa de Bilete a TNB

 

Parteneri media : 24 Fun, Liternet, Veioza Arte, Port.ro, Suplimentul de Cultura, Onlinegallery.ro, Thechronicle.ro, Bucuresti.tonight.eu, Metropotam.ro, WebPr.ro, Modernism.ro, HipMag.ro, ARTBoom.ro, ArtClue, Neaparat.ro, Infodance.ro, Youmago.ro, TATAIA, RFI Romania

Share on Facebook

Tags: , , , , ,
Posted in ARTA, INPROGRAM, SPECTACOL | No Comments »




Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl ice hockey jersey China me jerseys Suppliers High Quality ice hockey jersey cheap nba jerseys wholesale nba jerseys discount nba jerseys Custom Made Sports Jersey Custom Basketball Jersey Custom Baseball Jersey cheap nba jerseys wholesale nba jerseys discount nba jerseys