Ansamblul Propuls si Kagel

 

Duminică, 7 octombrie 2012, de la ora 19.00, vă invităm la un concert-performance, la limita dintre clasic și contemporan, premiera românească a compozițiilor lui Mauricio KagelSüdwesten, Norden şi Westen din Die Stücke der Windrose für Salonorchester (Roza Vânturilor: piese pentru orchestră de salon).

Pe această cale, Ansamblul Propuls (metamorfozat în orchestră de salon) anunţă amplificarea potenţialului său timbral. Pe lângă instrumentele clasice, el aduce pe scenă o suită exotică de instrumente-personaje, unele desprinse din muzicile arhaice, iar altele închipuite, precum chitara modificată genetic şi ventilatorul-vulcan. Alexandru Solonaru este singurul dirijor care se aventurează pe acest teritoriu de un seducător pericol pentru auzul publicului spectator.

Evenimentul se va desfășura în Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (Strada Ştirbei Vodă nr. 33) și este organizat de Asociaţia Propuls, împreună cu Goethe-Institut Bucureşti, având ca parteneri Sâmbăta Sonoră, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Ambasada Republicii Indonezia la Bucureşti și Fundația Română pentru Excelență în Muzică.

 

Mauricio Kagel a fost o personalitate efervescentă, un personaj tentant deopotrivă pentru critică şi public, care, prin limbajul său compoziţional, a fluidizat barierele pre-existente dintre muzică, literatură şi film. În România, creaţia sa este prea puţin cunoscută, iar iniţiativa noastră este o încercare de a realiza conexiunea cu repertoriul contemporan internaţional.

Concertul de anul acesta este continuarea dorită de organizatori, dar mai ales de public şi de interpreţi a evenimentului din 2011, în care au fost cântate primele părţi ale Rozei Vânturilor.

Una dintre lucrările esenţiale pentru muzica secolului XX, cea mai cunoscută creaţie semnată de Kagel la începutul anilor ’90, Roza Vânturilor desfăşoară o impresionantă varietate stilistică şi timbrală, criticând caustic, provocator şi ludic simbolismul muzical de factură etnică.

Descrisă ca o capricioasă călătorie muzicală, ca o reflecţie componistică asupra unui mod particular de reprezentare a celorlalte culturi în muzica occidentală, utilizând şi elemente de teatru instrumental, Roza Vânturilor rescrie identitatea punctelor cardinale transformându-le în personaje filosofic-muzicale, busola fiind subordonată deopotrivă magnetismului şi percepţiei umane asupra spaţiului.

Ansamblul Propuls a luat fiinţă în anul 2006 şi a susţinut concerte atât în spaţii consacrate precum Ateneul Român, Aula Palatului Cantacuzino sau Studioul de Operă al UNMB, cât şi în spaţii neconvenţionale – Pădurea Măgureni, în cadrul festivalului Forest Vibes.

Activitatea artistică şi organizatorică a dirijorului Alexandru Solonaru s-a evidenţiat cu ocazia concertelor dedicate lui Aurel Stroe, Ştefan Niculescu sau Tiberiu Olah, precum şi a unor evenimente alternative sau spectacole multimedia. El promovează atât numele consacrate pe plan internaţional – fiind dirijorul primelor audiţii româneşti ale unor opusuri semnate de Steve Reich, Kevin Volans şi Mauricio Kagel – cât şi tânăra generaţie de compozitori români, prin numeroasele prime audiţii absolute pe care le-a realizat.

Intrarea este liberă.

 

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Zile si Nopti, Tataia, BeWhere, Sapte Seri, Arte si Meserii, iqads.ro, modernism.ro, feeder.ro, bestmusic.ro, metropotam.ro, iconcert.ro, 121.ro, artactmagazin.ro, radiolynx.ro, hailaconcert.ro, muzicabuna.ro, hypestreet.ro, orasulm.eu, yazee.ro, b365.ro, hipmag.ro, veiozaarte.ro, infomusic.ro, sub25.ro, onlinegallery.ro, Carevasazica, Paspartu, punkto.ro

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM, MUZICA | No Comments »

September 27, 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*