VOYAGE

VOYAGE – concert de muzică nouă susţinut de ansamblul SonoMania

Muzica este o călătorie continuă, de la caleidoscopul mental al compozitorului la înfăptuirea pe portativ, unde visele sunt migălos periate, forfecate, modelate până capătă o formă coerentă. Apoi vine rândul interpretului să traducă în sunet viu hieroglifele ce înnegresc pagina şi ia naştere astfel o arhitectură sonoră clădită în timp şi spaţiu. Publicul, la rândul lui, asimilează mesajul în propriul său univers mental, iar acest arc fragil al comunicării se repetă la fiecare piesă ce alcătuieşte un concert – concert ce devine, la rândul său, o călătorie între muzici. Sunteţi provocaţi la o asemenea aventură miercuri, 4 decembrie, ora 17:00, unde ne vom întâlni între coloanele Aulei Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei 144). Ansamblul SonoMania, sub bagheta dirijorului Alexandru Solonaru, propune un program concentrat exclusiv pe noua generaţie de creatori români, fiecare sub zodia unei expresivităţi tipice spaţului românesc, greu de definit, îmbogăţită însă cu arsenalul tehnicilor contemporane de compoziţie.

Alexandru Sima, cel mai tânăr creator al serii, se foloseşte de o paletă expresivă extrem de diversă în a sa “Suită Cambriană” (2013): de la tenebre la lumină, de la doiniri eterofonice la dans al percuţiei, de la incantaţii arhaice la jazz, totul topit într-un fel de ritual de la începuturile lumii.

Un talent afirmat atât în lumea compoziţiei, cât şi în cea a interpretării pianistice, Mihai Măniceanu se joacă cu conceptul de „à la manière de…” în „Cadenza” (2007), încercând „o incursiune în ironic şi absurd”. Alcătuită numai din clişee cadenţiale din muzica clasico-romantică, piesa este, în cuvintele compozitorului, „un șir continuu de erori de comunicare ale celor două personaje” (violoncelul şi pianul).

Un alt muzician cu carieră dublă, de compozitor şi pianist, Ana Giurgiu-Bondue (“Le Feu”, 2012) porneşte de la forma micilor cantate franceze laice pentru o singură voce din secolul XVIII şi ilustrează sonor o poezie de Jean Métellus, folosind o “scriitură melodică post-enesciană” foarte expresivă.

În “Play!” (2007), Diana Rotaru profită de diferitele interpretări posibile ale cuvântului din limba engleză (a cânta la un instrument, a se juca, a juca un rol sau piesă de teatru) pentru a contura un dialog quasi-teatral în care flautul şi pianul se “fugăresc” unul pe altul, îmbinându-şi sonorităţile într-un timp al visului.

Sebastian Androne a compus “Le Voyage de l’Age Voy” (2011) la inițiativa Fundației “Principesa Margareta a României” pentru a fi interpretată în deschiderea concertului lui Anouar Brahem. Compozitorul a creat un “periplu stilistic omogenizat și angajant” cu ajutorul unor materiale muzicale recognoscibile, angajarea într-un discurs non-elitist fiind făcută cu har şi sinceritate.

“Liniştea” lui Gabriel Mălăncioiu, scrisă în 2012 cu ocazia aniversării profesorului său de compoziţie, Remus Georgescu, împleteşte sunetul sopranei cu cel al flautului pe superba poezie a lui Lucian Blaga într-o ţesătură discretă şi transparentă.

Sabina Ulubeanu, compozitor şi fotograf, spune despre “Raum und Liebe” (2012): “Devenim conștienți de noi înșine și de lumea din jur prin simțuri. Sentimentul este cel care creează  noțiunea de spațiu interior, aproape-departe fiind aici expresia cantitativă a dragostei. Umplem distanța dintre noi și ceilalți prin iubire, iar iubirea e mișcare, drum către celălalt, timp-spațiul în care ființăm individual și împreună.”

Şi, în sfârşit, un virtuoz (şi) al viorii de această dată, Vlad Maistorovici explorează în senzuala “Khadina” (2005) forţele întunecate ale femininului, aceste misterioase dansatoare şi adesea prostituate fiind suspectate de a fi practicat magia neagra. Lamento-urile iniţiale se invăluie unul într-altul până ajung să se transforme în dans frenetic şi într-o ultimă şi disperată explozie.

SonoMania este un ansamblu cameral înfiinţat în 2012 sub direcţia artistică a compozitoarei Diana Rotaru. Ansamblul este dedicat promovării muzicii moderne şi contemporane. o muzică vie pe care tinerii membrii ai ansamblului o iubesc şi o cântă cu pasiune încă din primii ani de studiu. Deşi recent format, SonoMania a participat deja in festivaluri importante, precum Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – SIMN (Bucureşti, 2012-2013), Bucharest Music Film Festival – ArCuB (2012-2013) sau Festivalul internaţional MeridianZilele SNR-SIMC (Bucureşti, 4 decembrie 2012).

Alexandru Solonaru este singurul dirijor din generaţia lui care şi-a dedicat talentul în întregime fenomenului componistic contemporan. Activitatea sa artistică şi organizatorică s-a evidenţiat cu ocazia concertelor dedicate lui Aurel Stroe, Ştefan Niculescu sau Tiberiu Olah, precum şi a unor evenimente alternative sau spectacole multimedia. El promovează atât numele consacrate pe plan internaţional – fiind dirijorul primelor audiţii româneşti ale unor opusuri semnate de Steve Reich, Kevin Volans, Mauricio Kagel şi Karlheinz Stockhausen, cât şi tânăra generaţie de compozitori români, prin numeroasele prime audiţii absolute pe care le-a realizat.

În seara zilei de 4 demebrie vor cânta: Veronica Anuşca (soprană), Octavian Moldovean (flaut), Valentin Ghita (oboi, corn englez), Maria Chifu (fagot), Tamara Dica (violă), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Olga Podobinschi (pian), Diana Rotaru (pian), Sorin Rotaru (percuţie), Radu Vâlcu (chitară) şi invitaţii Raluca Stratulat (vioară), Mihai Maniceanu (pian) şi Andreea Butnaru (pian).

Concertul este inclus în programul Festivalului Internaţional “Meridian” SNR-SIMC, ediţia 2013 şi este organizat cu sprijinul Centrului de Informare Muzicală din România – CIMRO.RO.

Intrarea este liberă.

Afişul evenimentului este realizat de artistul vizual Mihai Cucu.

 

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

November 18, 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*