Regal de modă românească Londra-Bucureşti

Gala AVANPREMIERE ajunge în acest sezon la ediţia a 10-a.

Gala explorează, împreuna cu designerii invitaţi, tendinţele toamnă-iarnă 2012-2013. Evenimentul se va desfăşura pe 22 mai, la Muzeul de Artă Contemporană, începând cu ora 20:00.

De această dată se pune accentul pe conexiunea între moda românească și cea britanică, prin legăturile designerilor invitați, cu acest spațiu special de inspirație.

Ediţia este una aniversară pentru noi şi reprezintă o demonstrație continuă de valoare a designului romanesc. De-a lungul timpului, pe podiumul AVANPREMIERE au defilat atât creații ale tinerelor talente din țară, cât și ale designerilor cunoscuți pe plan internațional şi sunt mândru că avem, după 10 ediţii, un festival puternic, cu tradiţie şi cu un cuvânt important de spus în peisajul modei româneşti”, spune Alin Gălăţescu, directorul festivalului.

Pe podiumul AVANPREMIERE din acest an îşi vor prezenta colecţiile designeri precum Iris Şerban, Carmen Secăreanu, Natalia Vasiliev, Anca & Silvia Negulescu şi Simona Semen.

Reper al modei autohtone, evenimentul este conectat în acest an la spaţiul avangardist al modei britanice, prin prezenţa a doi tineri designeri talentaţi: Dinu Bodiciu, care înregistrează un succes remarcabil pe scena londoneză şi Ioana Ciolacu, recent acceptată la prestigiosul London Institute of Fashion.

Alături de aceştia vor urca pe podium si creaţiile lui Lucian Pop – reprezentând moda masculină în această ediţie a Galei. Invitata la secţiunea video : Rhea Costa.

Gala AVANPREMIERE reprezintă cel mai cunoscut eveniment multi-brand al modei autohtone. Ea este o dovadă că ţara noastră lansează designeri de valoare, originali şi cu o viziune creativă puternic conturată. În plus aceşti designeri atent selecţionaţi reflectă profund life-style-ul secolului XXI şi integrează creaţia vestimentară în contextul lumii artistice naţionale şi europene.

Gala AVANPREMIERE ediţia a 10a se va desfăşura la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, pe 22 mai, ora 20:00.

Împreună o să descoperim noua modă, inovativă şi fără frontiere.

Lumini şi sonorizare: Albiter Sound

Make-up – Melkior Beauty Supply

Hair style – Gett’s Salons

Pantofi – IL PASSO

 

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

May 19, 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*