Cursuri la CNDB

Centrul National al Dansului Bucuresti reincepe seria cursurilor de dans contemporan pentru neprofesionisti!
Coregrafii Farid Fairuz, Carmen Cotofana si Andreea Novac vor sustine cursurile in lunile mai, iunie si iulie in noul spatiu CNDB – Sala Stere Popescu.

Cursurile se vor desfasura dupa urmatorul program :

Let’s do magic

Profesor: Andreea Novac
Nivel: incepatori
Cursuri in zilele de marti : 28 mai, 4, 11, 18, 25 iunie, 2 iulie
Ora de desfasurare: 19.00 – 21.00, sala Stere Popescu, CNDB
Taxa: 280 lei
Inscrierile se fac pana luni, 27 mai, ora 15.00

Descriere: Cursul abordeaza corpul ca pe un spatiu deschis, de explorat, un spatiu capabil sa surprinda si sa se surprinda, scapand rutinei si obisnuintelor cotidiene.

Prima parte a cursului este dedicata antrenamentului fizic – ce are drept scop constientizarea si sensibilizarea corpului, pregatindu-l  pentru noi descoperiri. In a doua parte a cursului, prin jocuri si improvizatii – bazate pe atentie si reactie – vom descoperi calea catre o miscare creativa si autentica, fundamentata in relaxare mentala si disponibilitate fizica, un mod de a fi implicat la modul absolut in ceea ce vedem si facem.

Andreea Novac s-a nascut in 1981. A studiat Psihologia la Universitatea Bucuresti, iar in 2008 a absolvit UNATC, sectia Coregrafie. Intre 1999 – 2003 se ocupa de proiecte de cercetare in domeniul psihologiei si face practica de specialitate ca psiholog. Din 2003, dupa ce intra la Facultatea de Teatru, trece printr-un numar important de stagii de pregatire si ateliere de dans contemporan. Din 2005 incepe sa creeze propriile piese: “Aici totul e diferit, “B-26-Dans”, “Corp si anti – Corp”, “Aici, acum“ « dance a playful body », « Pretend we make you happy », « On tenderness ». Beneficiaza de burse si rezidente in strainatate (Italia, Marea Britanie, Olanda), burse pentru cercetare asupra miscarii la Napoli si pentru participare la festivalul de dans contemporan “Tanzimpulse” (Salzburg) si la atelierele „Impulstanz” (Viena).

D.A.N.S.

Profesori: Carmen Coțofană și Farid Fairuz
Taxa: 280 lei
Cursuri in zilele de 5, 6, 12, 13, 17, 19 iunie
Ora de desfasurare: 19.00 – 21.00, sala Stere Popescu, CNDB
Inscrierile se fac pana marti, 4 iunie, ora 15.00
Descriere: Disponibil, Accesibil, Necesar, Sensibil

Curs de dans contemporan ce se va concentra in egala masura pe dobandirea de catre participanti a unor notiuni de tehnica precum si pe descoperirea unei fizicalitati proprii bazate pe experienta si individualitatea fiecaruia.

O modalitate de a (re)descoperi si asuma libertatea de exprimare, de a stimula inspiratia, informarea si placerea artistica.

Carmen Cotofana a absolvit Liceul de Coregrafie “Octavian Stroia” – Cluj Napoca si Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica «I. L. Caragiale»– Bucuresti, sectia Coregrafie. Din 1998 participa la workshop-uri cu coregrafi importanti precum: Pal Frenak, Karine Saporta, Donna Uchizono, Mark Tompkins, Carol Brawn, David Zambrano, Vera Mantero, Xavier le Roy, Thomas Leman, Peter Stamer si a colaborat ca interpret in piesele coregrafilor Sorana Badea, Mihai Mihalcea, Vava Stefanescu, Valentina de Piante, Charles Lineham, Florin Fieroiu, Eduard Gabia, Farid Fairuz, Madalina Dan. In 2005 este beneficiara a bursei DanceWEB/Vienna; participa in programul de rezidente artistice “Terrains Fertiles” 2005 in Paris, Viena si Bucuresti ; in proiectul “Nottdance Dialogue”/Nottingham 2008 ; rezidenta artistica oferita de Cullberg Ballet/Stockholm si Jardin d’Europe in 2009 si programul ArtistNe(s)t oferit de Centrul de Cultura “George Apostu” la Luxembourg in 2010. Participa la festivaluri nationale si internationale ca: Platforma Dansului Contemporan Romanesc/Bucuresti 1998, EURODANCE /Iasi 1999, IndepenDANCE/Bucuresti 2000 si 2002, Balkan Dance Platform/Bucuresti 2003, Aeroweves /Londra 2003, Aerodance JULIDANCE /Amsterdam 2003, SESC “Forum Mondial Cultural”/Sao Paolo 2004, ImpulsTanz/Vienna 2005, Kaai Theater/Bruxel 2007, Restart/Bucuresti 2007, SpringDance/Utrecht 2008, Tanzquartier/Vienna 2008, Le Colombier/Paris 2011.

Pana sa se reinventeze in Farid Fairuz (2010) si sa-si asume o biografie fictionala pentru a interactiona din alta perspectiva cu spatiul public, artistul Mihai Mihalcea a fost unul dintre cei mai activi din domeniul coregrafiei contemporane din Romania de dupa 1989. A avut un rol esential in multe dintre initiativele care au condus la recunoasterea internationala a dansului contemporan romanesc si la infiintarea unor structuri si institutii devenite repere ale acestui domeniu. De la finalul anului 2005 este director al Centrului National al Dansului din Bucuresti.
De-a lungul timpului a sustinut cursuri si ateliere la Centrul National al Dansului, Tanzquartier Wien, Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”, Centre Chorégraphique National de Franche-Comte a Belfort, La Manufacture, Atelier du Rhin – Centre dramatique regional, Colmar, Opera din Chisinau, Liceul de muzica “Dinu Lipatti”, Teatrul de Stat din Arad si in cadrul proiectului “Practica Teatrala in Regiunile Centru si Nord-Vest” al Asociatiei Centrul Multimedia Teatru74, Targu Mures.
A fost artist in rezidenta la Tanzquartier Wien, Centrul National al Dansului Paris, Hebbel Theatre Berlin, Centre Chorégraphique National de Franche-Comte a Belfort, La Manufacture, Atelier du Rhin – Centre dramatique regional, Colmar.
A dansat si a creat spectacole si lucrari coregrafice prezentate in: Franta, Germania, Italia, Ungaria, Austria, S.U.A., Bulgaria, Ucraina, Portugalia, Polonia, Olanda, Belgia, Elvetia si Slovenia, fiind invitat la festivaluri importante precum Paris Quartier d’Ete, Internationales TanzFest Berlin si Springdance.
Prezenta sa pe scenele internationale a fost remarcata in publicatii ca: Le Monde, Berliner Zeitung, Paris-Match, Liberation, Danser, Ballet-Tanz International, Dance Theatre Journal, La Reppublica.
Din 2010 a decis sa-si fictionalizeze biografia si sa-si semneze toate lucrarile sub pseudonimul Farid Fairuz, personaj caruia i-a inventat o intreaga identitate.

 

Inscrierile se fac pe mail la adresa: centrul.dansului.bucuresti@gmail.com.

Taxa se achita integral, la prima intalnire.

Sala Stere Popescu se afla pe B-dul Marasesti 80 – 82.

Pentru alte detalii ne puteti contacta la adresa centrul.dansului.bucuresti@gmail.com

Va asteptam!

 

Parteneri media: Sapte Seri, Tataia, Liternet, Artclue, Metropotam.ro, Modernism.ro, HipMag.ro, Neaparat.ro, SUB25.ro, Ginger Group, Feeder.ro, Online Gallery, Webcultura, Orasul meu, Hotcity.ro, Webpr.ro

 

Share on Facebook

Posted in INPROGRAM | No Comments »

May 22, 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*