Cineclub: Intimni osvetlni (Lumina intima)

Cehoslovacia 1965
regie Ivan Passer
scenariu Jaroslav Papousek, Ivan Passer, Václav Sasek
imagine Miroslav Ondrícek, Josef Strecha
montaj Jirina Lukesová
cu  Zdenek Bezusek, Karel Blazek, Miroslav Cvrk, Vera Kresadlová

***

Filmul „Intimni osvetlni” („Lumină intimă”, 1965, realizat de Ivan Passer, rulează joi 9 mai 2013 de la orele 19.00 (în versiunea originală cu subtitluri în limba engleză) în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Gabriela Fillipi şi de Andrei Luca. Intrarea la proiecţie şi la dezbaterea ulterioară este liberă.

***

de Raluca Durbacă

În ani ’60, în fosta republică Cehoslovacia, filmele se făceau după normele realism-socialismului, sub supravegherea atentă a cenzurii partidului comunist, cenzură ce începuse să capete dimensiuni grotești și, uneori, hilare. De exemplu, producții ca “Miracolo a Milano” (1951) a lui Vittorio de Sica erau interzise pentru că, în acest caz, la final personajele zburau (pe mătură), de la dreapta la stânga, adică dinspre Est spre Vest. De aceea, cineaștii puteau urma două direcții: fie se conformau dogmelor și îmbogățeau arhiva de filme prin producții cu caracter propagandistic, fie încercau o critică a sistemului prin filme subversive, care erau de cele mai mult ori interzise după prima proiecție. Doi tineri cineaști cehoslovaci au găsit însă o a treia cale, care presupunea ignorarea totală a partidului și a funcțiilor propagandistice sau subversive a filmelor, concentrându-și în schimb atenția asupra vieții în sine, asupra simplității și frumuseții ei dincolo de orice fel de norme, dogme sau ideologii. Numele acestor cineaști erau Ivan Passer și Milos Forman.

Pe Forman și Passer i-a legat o prietenie de-o viață, începută încă din copilărie. Pe când erau amândoi studenți la film, deranjați fiind de ipocrizia și sărăcia estetică a filmelor cehoslovace, au pus pe hârtie câteva principii pe care filmele lor trebuiau să le urmeze: “să fie o comedie”, deoarece Partidul Comunist era mult mai tolerant cu comediile, acestea având valoare de entertainment; “să fie filmate în afara studioului, pe străzi”, deoarece cenzura nu i-ar mai fi supravegheat într-atât de aproape; “să se folosească actori neprofesioniști”, deoarece ceilalți erau corupți și mult prea ocupați; și “să se folosească lumină naturală”. Astfel, în baza acestor principii, cu dat naștere unor filme lirice, subtile și pline de vitalitate, pornind, astfel, mișcarea numită Noul Val Cehesc.

“Intimni osvetleni” (1965) este lung metrajul de debut al lui Ivan Passer. După ce a scris împreună cu Milos Forman “Konkurs” (1964, r. Milos Forman) – considerat a fi primul film al Noului Val Cehesc -, Ivan Passer a acceptat, ca o favoare pentru un  prieten, să regizeze un scenariu pe care nici măcar nu îl citise în prealabil. Scenariul s-a dovedit a fi neinteresant pentru regizor, care s-a hotărât în cele din urmă asupra unei secvențe în baza căreia și-a construit filmul – un muzician, însoțit de prietena sa, vine în vizită la un fost coleg de Conservator. În aparență, “Intimni osvetleni” nu este despre nimic, fapt care i-a convenit de minune lui Passer, preocupat de a explora momentele goale ale vieții de zi cu zi a personajelor sale. Construit din vignette care în aparență nu au foarte mare legătură unele cu celelalte, filmul este cronica unei vizite, o glorificare a banalității și a tihnei rurale, o privire nostalgică asupra unor oameni simpli, pierduți undeva într-un colț de țară, departe de ideologii și concepte toxice. Masacrarea lentă a concertului pentru violoncel a lui Dvorak și moartea tragică a unei găini prinse sub roțile unei mașini Lada rablagite sunt completate de conversații frânte între socri, sfaturi despre cum să îți menții abdomenul plat, beții nocturne, pulpe de pui zburătoare și tânguiri cu privire la destinul personal al fiecăruia. Toate au însă o doză de familiaritate, căldură și candoare care dezarmează așteptările spectatorului, dând naștere unei diegeze atonale și, cu toate acestea, cât se poate de organice.

“Intimni osvetleni” este singurul film pe care Ivan Passer l-a făcut în Cehoslovacia. În 1968, după ce tancurile rusești au intrat în Praga, el și Milos Forman au fugit într-o noapte din țară și s-au refugiat în Statele Unite, unde și-au continuat cu succes carierele cinematografice. Noul Val Cehesc s-a stins la puțin timp după aceea, și odată cu el și suflul cinematografic nou, care reușise să se separe total de estetica socialistă și să-i dea spectatorului șansa să privească într-un univers limpede, simplu și atemporal.

 

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , ,
Posted in INPROGRAM | No Comments »

May 7, 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*