Timpul meu nu e timpul tău

Interviu colectiv


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

Timpul este o coordonată fundamentală în funcție de care ne organizăm mintea, nevoile, viața. O coordonată fundamental relativă și subiectivă. Depinde de întregul context istoric/zonal/cultural/social/politic/experiențial/personal. Dacă arunci un ochi prin studiile care s-au făcut de-alungul timpului despre timp, realizezi ca e o convenție atât de aparte încât devine foarte dificil să te referi la timp cu titlu general.

O vreme vom vorbi despre timp. Cât oamenii vor avea timp să ne povestească, noi vom avea timp să-i ascultăm. Vom posta articole, analize, desene, gânduri și orice altceva vreți voi cititorilor contribuitori să ne spuneți, despre timpul vostru și al nostru, al tuturor. Primim materiale aici.

Începem cu o întrebare colectivă, care sondează viziunile personale despre timp:
Ce înseamnă pentru tine timpul? Care sunt lucrurile care îți influențează simțitor percepția asupra timpului?  E diferit felul în care te gândești acum la timp, față de cum priveai problema asta cu ceva vreme în urmă?

Mulțumim tuturor celor care au răspuns întrebării noastre, vizual – Vlad Eftenie, Sorina Vazelina, Noni Bug, și în scris – Felix Tzele, Oana Zaharia, Vlad Eftenie, Rucsandra Pop, Ileana Selejan, Dan Petre, Luiza Zan, Rufi, Cynthia Canela, Alexandra Pirici, Alex Molico, Etiene Dupri, Aura Sorescu, Mihai Goțiu, Răzvan Giula, Mihaela Matei, Manu Băbescu, Mihaela Vodă.

FELIX TZELE
Timpul e o pereche de cearcăne ce se adâncesc ȋntr-un puţ fără fund. O beznă prin care bâjbâi ȋmpins de la spate spre o direcţie necunoscută. Pete negre ȋn jurul ochilor. Timpul e incertitudine şi e foarte bine că e aşa. Când totul devine cert, ȋnseamnă că am murit. Fac tot posibilul să stau departe de Timpul ăla.

Depinde de acţiune. Când alerg prin Drumul Taberei sau fac gimnastică prin casă, nici nu ȋl simt. Când scriu, se transformă ȋntr-un fluture de noapte negru care fâlfâie greoi peste cuvinte. Când sunt cu ea, pierd noţiunea timpului. Şi aşa mai departe.

Nu mă (mai) gândesc la timp. Nu iese nimic folositor din jocul ăsta. Ultima oară când am rumegat timpul, a ieşit o povestire s.f groaznică. Nu ȋnţeleg cum i-a reuşit lui Proust treaba cu madlenele. Poate era francmason. Uite, când mă gândesc la timp, îl pierd cu lucruri nefolositoare.

Emoţiile, durerea, plăcerea, fluxul conştiinţei… poate că ar mai fi câteva miliarde de variabile care nu îmi vin acum în minte sau pe care nu le ştiu. Toate influențează percepția asupra timpului.

Iarna asta mi-am cumpărat un ceas de mână. Am văzut un Casio F91W pe un forum. Este vorba despre modelul acela pe care îl purta Osama Bin Laden în filmările Al-Jazeera. Dar eu nu de acolo îl ştiu. Mi-a adus aminte de copilărie şi de ceasurile vândute de basarabeni într-o piaţă din Alexandria. Nu am stat prea mult pe gânduri, am zis că trebuie să am unul. Şi acum să răspund la ȋntrebare. Limbile ceasului se mişcă ȋntr-o singură direcţie. Percepţia mea asupra timpului respiră, are memorie, este tot timpul ȋn relaţie cu ce a fost, ce este, ce va fi. Eu tot timpul mă uit ȋn spate, secundele niciodată.

Când eram copil, gândeam în anotimpuri. Toamnă, iarnă, vară, primăvară, fiecare sezon avea ceva special. Trăisem puţin, era destul loc în memorie. În adolescenţă eram revoltat. Printre altele, nu înţelegeam care era treaba cu timpul. Apoi am ajuns la facultate şi am început să citesc. Am dat de Husserl, fenomenologie, ipoteza Whorf-Sapir, etnometodologie şi studii antropologice despre triburile amazoniene în care nu există concept separat pentru Timp. Nu pot să spun că m-a iluminat ce am descoperit în facultate. Am aflat, însă, că timpul poate fi şi altcumva. Timpul e istorie, cultură, cunoaştere, natură, fiinţă, toate astea amestecate. Acum am mai multă răbdare. Îmi construiesc propriul Timp.

OANA ZAHARIA
Chiar mă întrebam ce se întâmplă cu mine în ultima vreme. Mi-am dat seama că nu mă mai uit la ceas. Pur și simplu nu mă interesează cât e ora. Nu am ore potrivite pentru anumite activități, căci toate orele sunt absolut ideale pentru absolut orice activitate. Cam așa simt eu. Prin urmare, da, există o discordanță monstruoasă între percepția mea asupra timpului și convenție în sine.

Dar din câte îmi amintesc, înainte îi dădeam ceva importanță. Asta se întâmplă când ai un program fix, cred. În timpul școlii sau când ai un job de 8 ore pe zi, îți pasă mereu cât e timpul. Te întrebi mereu câte minute mai sunt până la sfârșitul orei sau câte ore mai sunt până poți pleca acasă de la job. Nu Dumnezeu este măsura nefericirii noastre, Lennon băiatule, ci timpul.

Nu mai știu de când am început să nu mă mai întreb deloc despre timp. De asta nu știu ce să răspund când cineva mă întreabă la telefon: „La cât ne întâlnim, la 5?” Și eu n-am habar niciodată ce oră e, nici măcar aproximativ.

Cât despre decenii și veacuri, au început să mi se pară din ce în ce mai scurte. Parcă mai ieri mișunau pe-aici Mihai Viteazul și Mihai Eminescu. Ce să mai zic de zilele săptămânii sau ce lună vine după asta.

Și de când nu mă mai gândesc la timp, am observat că nu mai îmbătrânesc.


Vlad Eftenie (www.veftenie.daportfolio.com)

VLAD EFTENIE
Timpul, acel copil jucaus, acea masca cu o mie de fetze, acea vesnica intrebare. Il ai sau nu. Curge, zboara, trece. Atatea stari de agregare, atatea necunoscute imi spun clar ca nu trebuie sa caut o definitie. Ca nu trebuie sa inteleg. Nu cu mintea poti intra pe poarta timpului. Simtind, emotia aduce ecouri. Mai e timp? “Ce greu trece!”….sau… “parca a fost ieri, ce repede a trecut!” Incercam sa ne traducem timpul dandu-i dimensiuni, forme. Treceeste si va fi. Cel mai greu pare a fi de tratat cu prezentul. Ce ne facem? Timpul ne ajuta sa percepem inaintarea. E clar ca nu stam pe loc. Cum ar arata o lume fara timp? Basmul ne spune ca omului nu-i este accesibil acest taram. Aleodor este tentat sa umble in Valea Plangerii si este izgonit inapoi in spatiul cel cu timp. Si moare. Pedeapsa e capitala atunci cand incerci sa i te sustragi. Bine, si Pink Floyzii au avut dileme, puse insa pe melodie. Cum mai suna inceputul acela halucinant cu o mie de ceasuri….

Iata, timp transformat in litere. Ma gandesc ca timpul nu e imporant ca entitate imposibil de cuprins ci prin ceea ce devine vizibil, palpabil. Prin ceea ce timpul decanteaza ca prezenta. Ca aceste litere, ca aceste idei, ca acele gesturi, ca acele urme, ca acele amintiri despre acele lucruri intamplate, ca acele vise despre ceea ce inca nu s-a intamplat. Timpul ca urma vizibila, ca urma dorita. Este in afara noastra sau in noi? Stiu, prietenul meu german vine mereu la fix. El e fauritorul propriului timp exact. Eu imi acord inca 15 minute. Pentru mine timpul e in afara mea si eu curg cu el. Mai repede sau mai incet. Sau zbor? Surferul care merge pe val e cu singuranta ancorat in timpul lui prezent. Sau ma petrec? Depinde de stare, depinde de ceea ce am mancat, iubit, visat. Timpul pregatirii, timpul intelegerii. Totul cere timp, pe care trebuie sa-l avem de undeva. Cred ca timpul trece cu exactitate simtita atunci cand faci bine ceea ce ai de facut. Devine scurt sau lung cand pierzi pasul, sincronizarea, tempo-ul. Poate fi un bun indicator al unei functionari eficiente si armonioase. Bunaoara eu simt ca ma sustrag timpului de ceva vreme. Simt ca il pacalesc, ca ma joc “faţea” cu el. Cand esti tu cu tine si gravitezi in jurul tau, timpul tau devine stapan peste timpul exterior. Eu, inlauntrul si in afara mea? Pai da…

Timpul, acea tensiune care descrie consumarea energiei arcului armat la nastere cu o cheitza magica. Se si aude, bataile inimii sunt cu siguranta masuri fidele ale timpului tau. Tot ce se intampla imprejur are un ritm al lui in care se consuma. Da, si mai era cliseul acela cu “pentru totdeauna”, “4ever” spus atunci cand intr-o necunoastere absolut copilaroasa ei vor sa ofere garantii. Ce stim noi despre “mereu”? Abia stim cine suntem azi, cu ceva noroc, dara’mi’te ce va fi peste un timp cand vom fi altii?

Probabil cel mai interesant lucru de timp nu este sa incerci sa-l afli sau sa-l intelegi ci sa iti pui cat mai multe intrebari, sa te asculti si sa-i afli ecoul in felul in care mergi, in care respiri, in care clipesti. Si apoi sa te uiti imprejur. Chiar asa, cum arata timpul celorlalti? Ma apuc de citit.

RUCSANDRA POP
Opriţi timpul, mortu-ar vrea să bea un cico/Un cico dacă ar bea, mortu’ poate ar învia

Cam la vârsta când mi s-a părut prima dată că timpul nu mai are răbdare cu mine, am primit cadou de la soartă – nici mai mult nici mai puțin decât un an sabatic, o bursă de cercetare, adică 10 luni în care să fac ce vreau eu cu timpul meu. Tripată de ritmul de acasă, în prima lună m-am agitat ca o nebună – să mă conectez, să mă bibliotechez, să găsesc cursurile cele mai interesante, oamenii cei mai simpatici. După o vreme, am început să îmi dau voie să dorm mai mult, să visez mai mult – cu ochii închiși sau cu ochii deschiși, să mă uit mai mult pe fereastră (prin fața căreia treceau veverițe și cărprioare). În vreo câteva luni, am ajuns la performanța de a face nimic. Adică nu chiar nimic. Am petrecut zile în șir pe verandă cu o cană de ceai în mână admirând creșterea și descreșterea unei magnolia din vecini. Apoi am urmărit cu sufletul la gură – ca pe un film de acțiune – felul cum se schimbă florile din cartier și culorile lor. Am făcut și treabă – am cercetat ce era de cercetat, am scris ce-a fost de scris, am citit, dar fără să simt nicio secundă că fac vreun efort. Când am tras linie la sfârșitul celor zece luni, mi-am dat seama că fusesem mai productivă decât mi-aș fi imaginat.

M-am întors acasă și, de frică să nu mă deprime întoarcerea la vatră, m-am băgat în producție la două zile după ce m-am dat jos din avion. Au început sute de telefoane, zeci de mailuri pe zi, haos, haos, haos. Și niciodată timp. Am uitat brusc cum să fac nimic. Și când uitasem mai rău, ca un semn, am întâlnit un băiat care crede că trebuie să învățăm să pliem timpul cu spațiul. Încă nu m-am prins exact cum se face asta, dar meditez intens la problemă. Păcat că mai tot timpul trebuie să meditez pe fugă. În condițiile date, s-ar putea să am nevoie de cam mult timp să învăț.

ILEANA SELEJAN
“Dreptul la timp” zicea mega poetic Stănescu despre dragoste. Ideea fiind că pentru sentimente complexe îți trebuie o grămadă de timp.

Îmi amintesc cum am scăpat o carte în mare acum vreo 5 ani –“Negustorul de timp” de Matei Vișniec. Pff, ce să zic ce coincidență. Pluteam cu prietenii cu barca pe valuri și era extrem de cald. Sfârâiam. În fine, puțin contează culoarea apei, sau a pielii bronzate la limită.  Deși amănuntele îmi confirmă că totuși am fost – exact așa, exact atunci. Pe vremea aia mi se părea că nu am timp, că nu mai am timp; zilnic, fizic, emotiv. Era un fel de criză, la care mă gândeam până și în acel moment de lene supremă. Îmi alunecau cuvintele pe pagină. De la soare.
Momentul … Încerc să îl trăiesc atent, conștient, să mă concentrez – dar cad din nou (euforic) în afara lui, în afara mea. Escapismul e o formă de meditație desigur, și de transcendență. Mă uit la ei, mă uit la mine, cum ne pregătim să sărim.

Mai nou fac liste. Încerc să țin pasul mental, în agendă: uite-mi săptămâna și luna și anul în pătrățele. Numai că printre rânduri aleargă dezordinea.
Fac liste ca să adun timp. E vorba de cantitate. Dacă timpul e o noțiune constantă – deși variabilă, se adună. Devine o entitate fizică. Uite cum mi s-a adunat și mie pe corp, în pete, cicatrici, riduri, fire albe, etc. Cum să îl cântărim? Prin situații, propun. Insomniile sunt un exemplu bun: nu se mai termină, simți fiecare minut, până când într-un final epuizat, adormi.

Acum vreo 2 ani am primit un sfat de la un bătrân care se așezase lângă mine pe o bancă în parc. Îmi spunea că el în fiecare seară stă în scaunul din sufragerie și retrăiește mental evenimentele zilei. “Ca să vezi că de fapt ai făcut mult mai multe decât crezi.” Productivitate vs. leneveală.

Nu mai pierde vremea; pierd vara – pierde-vară. Un sezon, un spațiu mult mai larg decât cel zilnic.
Nu-i vreme. N-ai vreme? Fă-ți!


Sorina Vazelina (http://wirestory.blogspot.ro/)

DAN PETRE
am descoperit cuvintele scrise ale altora mult mai devreme decât ar fi fost sănătos pentru mine. dar dacă aș putea să mă întorc în Timp, acesta este unul din aproape toate lucrurile pe care nu le-aș face altfel. mi-au adus prea multe bucurii și mi-au dat prea multe gropi cu nisip la care pot să plec atunci când îmi vine să îmi iau jucăriile și să. dar mi-au adus și blestemul de a nu mai ști care sunt gândurile tale și care ale celor în care ai avut cândva, cumva încredere. Timpul este unul din acele lucruri despre care nu mai știu de mult ce știu că este al meu și ce este al altora. am început să devin conștient de el în urma uneia dintre primele revelații ale copilăriei: văzând că trecerea lui schimbă ceva. pe tine, cei dragi, mica lume cu care te joci. am descoperit mult mai târziu timpul filosofiei și m-am simțit important. apoi am descoperit Timpul mare al astrofizicii și Timpul mic al cuanticii. am înțeles ce înseamnă zece la plus minus zece. și insignifianța. și de ce Timpul este însoțit mereu de Spațiu. dar și că singurul instrument de măsurat timpul cu care pot vreodată să fiu în frecvență de fază sunt doar eu. whatever that might be. corp, minte, suflet, conștiință, whatever. atât. întotdeauna. așa că m-am întors spășit la Timpurile psihologiei și antropologiei culturale. am reînvățat că Timpul curge prin tine cu viteza experienței din acel moment. care depinde de programul pe care un ceasornicar cam orb l-a pus acum mult timp pe un procesor branduit biohazard.

acum pentru mine Timpul este ”decât” distanța pe care o parcurg cu sufletul între două experiențe pe care le consider importante. distanța poate fi în multe feluri, în funcție de ideologia fizică la care îmi convine să ader atunci: newton-iană, relativistă sau cuantică; fantastică sau realism-ică; cu găuri de viermi albi sau negri..
iar locurile și momentele în care îmi dau seama că între timpul meu și timpul convenție al celorlalți apar spații sunt din ce în ce mai mari. cu cât grupul este mai mare și mai vesel, cu atât. dar și asta este ceva natural. trebuie să înceapă undeva, de vreme ce întotdeauna se încheie în același fel și în același loc pentru fiecare dintre noi.

dacă este diferit felul în care gândesc acum despre timp, față de altcândva? cam da. la sute de mile marine sufletești. dar nu asta este ceea ce mă sperie cu adevărat. doar faptul că, punând de cealaltă parte tot ce am trăit sau învățat până acum, eu sunt același de atunci.

LUIZA ZAN
Despre timpul meu, vorbesc altii mai bine decat mine. Se spune in jurul meu mereu “cand ai timp sa faci toate astea? tu ai timp si pentru tine?” si asa mai departe. De cand eram mica, dorm mai putin de 6 ore pe noapte. Nu imi place sa dorm, pentru ca mi se pare ca pierd timp. Adica dimensiunea aceea care iti da dureri de cap. Sunt un om liber. Nu am constrangeri de genul “loc de munca”, in sensul ca nu am program fix de trezire-plecare-enervare-revenire etc. Dar aproape de mine traieste un om pe care il iubesc si pentru care ceasul este mai mult decat o bijuterie primita in dar de la tatal lui. In prima noapte petrecuta impreuna, s-a uitat la ceas aproape din jumatate in jumatate de ora. “Fuck! uite cat e ceasul! fuck! imediat tre’ sa plec”. Nu intelegeam de ce. Eu nu port ceas. Nu am nevoie. Eu stiu cand este timpul sa dorm, timpul sa zambesc, timpul sa tac din gura, timpul sa intorc spatele, timpul sa inchei. Nu o fac tot timpul. E mai important sa dai ascultare corpului, inimii, capului, decat ceasului. Parerea mea.

RUFI
O cazatura din varful bradului.dinti cazuti si dinti ramasi.briza.chelia.clipeste si floarea creste.ceaiul alb.cale-n dar.clipar.orar.ziar.magnolia.luna noua si soarele stramosilor.lana oii si laptele de capra.bpm.siberia bunicilor.jurnalul mamei.li-ber-ta-te.fluturele alb.albina.fluviul.podul.randunica.visul unui om in ie.isos cel batran.toate serile de ieri si toate diminetile de maine se raporteaza pentru azi.sa mancam zic,pranzul.respir.maine plec fum.Sante!

CYNTHIA CANELA
Îmi imaginez că timpul se aseamănă unui val, cu originea în momentul primordial al universului, care îşi continuă expansiunea, în infinite planuri, către marginile nonexistenţei. În ţesătura sa sunt prinse evenimente de la cele mai importante, cum ar fi formarea galaxiei, naşterea sistemului solar sau apariţia primei celule vii pe Pământ, până la întâmplările din care este constituită propria noastră persoană. La fel ca valurile pe o oglindă de apă, timpul se poate extinde urmând anumite ritmuri, mai lente sau mai alerte, sub influenţa diverselor forţe pe care le antrenează.

Mai cred că timpul are o conexiune profundă cu respiraţia, proces pe care îl împărtăşesc toate organismele vii şi care determină în multe cazuri durata existenţei. Faptul că respirăm şi frecvenţa cu care o facem ne aşează într-unul dintre planurile de percepţie temporală – un şoarice a cărui inimă bate de 500 de ori pe minut trăieşte între unul şi trei ani, în timp ce elefantul poate trăi 70 de ani, cu 28 de bătăi de inimă pe minut. Sunt convinsă însă că viaţa este la fel de intensă pentru toată lumea, chiar dacă e vorba de o insectă precum rusaliile (ordinul Ephemeroptera), care trăiesc de la 30 de minute la o zi, sau de o scoică (Arctica islandica), care poate ajunge la mai mult de 400 de ani. Şi mai spectaculoasă e o vieţuitoare marină (Turitopsis nutricula) a cărei existenţă ciclică se desfăşoară pe o durată indefinită, transformându-se din starea adultă de meduză, în starea primară de polip, din nou şi din nou.
Ar fi interesant dacă aceste vietăţi ne-ar spune cum li se pare viaţa, dar deocamdată nu putem decât să reflectăm la ceea ce avem în comun cu ele, pentru a înţelege mai multe despre propria noastră localizare în timp şi spaţiu. Semnificativ mi se pare exemplul organismelor care se metamorfozează, pentru că ilustrează ciclul existenţei, al naşterilor repetate în configuraţii unice, mişcare continuă de devenire a materiei, din care inevitabil facem parte cu toţii.

În tot acest vârtej coexistă multiple dimensiuni temporale, uneori în aceeaşi persoană şi sunt convinsă că fiecare a putut verifica adevărul teoriei relativităţii a lui Einstein, prin percepţiile sale. De cele mai multe ori, judecăm trecerea timpului în funcţie de dorinţe şi plăceri, astfel încât impresia generală este că acesta conspiră împotriva noastră. Se încăpăţânează să treacă imposibil de încet când ne plictisim sau când suferim, iar atunci când suntem îndrăgostiţi sau entuziasmaţi, zboară pe neobservate. În plus, timpul pare să accelereze independent de ritmurile individuale, pe măsură ce civilizaţia se dezvoltă, de la o epocă la alta, în urmărirea fericirii personale.

Impresia mea este că trăim vremuri dintre cele mai interesante, în care descoperirile şi perspectivele unei întregi lumi ne sunt mai accesibile ca oricând, iar cunoaşterea ne oferă consolări la temerile provocate de sentimentul scurgerii timpului. Foarte important este că acum putem alege felul în care să ne trăim viaţa, opriţi de mai puţine bariere sociale şi mentale, cu consecinţe imediate asupra modului în care înţelegem şi suntem afectaţi de timp. În loc să fie o fatalitate sau o simplă coordonată pe care sunt înşirate momentele cheie ale existenţei, acesta devine o caracteristică a materiei din care e alcătuit universul şi unul dintre elementele care leagă viaţa noastră de destinul său misterios.


Sorina Vazelina (http://wirestory.blogspot.ro/)

ALEXANDRA PIRICI
imi vin in minte primele versuri din “Burnt Norton” – “Four quartets” a lui Eliot:

Time present and time past
Are both perhaps present in time future
And time future contained in time past.
If all time is eternally present
All time is unredeemable.
What might have been is an abstraction
Remaining a perpetual possibility
Only in a world of speculation.
What might have been and what has been
Point to one end, which is always present.
Footfalls echo in the memory
Down the passage which we did not take
Towards the door we never opened
Into the rose-garden.

ALEX MOLICO
Ce inseamna pentru tine timpul?  Din prima o intrebarea grea. Am ales sa raspund la ea dupa ce am raspuns mai intai la celelalte intrebari din acest minichestionar. Dar tot nu am gasit un raspuns multumitor. De-asta o tot aburesc si lungesc aici in cautarea unui raspuns. Dar cred ca el reiese totusi…

Percep timpul altfel decat parintii mei. Altfel decat parintii parintilor mei. Altfel decat parintii parintilor parintilor mei.

Ma gandesc… si la moarte. Si la destin. Si la ceasuri.  Uneori, daca nu vezi secundarul, parca timpul nu trece asa repede.

Lucrurile pe care le am de facut. Ele imi dimensioneaza timpul. Cu cat sunt mai multe, cu atat timpul se ambitioneaza sa-mi demonstreze ca nu le voi putea face in planul pe care mi-l propun sau in deadline-ul care imi este impus.

Cred ca trebuie refreshuita conventia.. Si nu sunt singurul. Cam toti astia de varsta noastra simtim la fel.

A trecut perioada in care timpul avea rabdare cu mine. Sau cu noi.
Deci nu va bucurati de raul meu.

ETIENE DUPRI
Cum analizez ieu timpul:
 Metroul de la bucuresti nu are sobolani. E trist fara sobolani. Asa imi lipsesc cand ma uit jos spre sine. As sta de vorba cu ei si astfel ziua ar fi mai a mea. Dar se intampla doar acolo, in statia de metrou. Unde oamenii nu raman doar trec, unde toti avem ecranele pornite. Bucile se muleaza dupa scaun si fiecare simte o simfonie diferita a starilor de gand. Usile sufletului de obicei analizeaza ca o favoare schitzofrenica a ratiunii compara vietile si miile de ramificari ale celor noi care urca, nimeni nu se uita lung dupa cei ce coboara. Nu ai timp.

Cum vad ieu timpul :
Vad tunelul beznic din metrou cum nu ma lasa viteza sa raman pe o singura chestie. Dar daca tot suntem in 3d hai sa nu am timp. Ba am, am tot. Dar totusi cateodata parca nu l am. Simt ca am prea mult. Da, asa, am cat gandesc ca am. Dar Timpul nu exista decat pentru planul asta…S-a descoperit oarecum o solutie: Daca tii urechile mult deschise intr o liniste mormantala sintr-o bezna clara poti la un mom dat sa ai impresia ca simti timpul.

Cum imi imaginez ieu timpul:
Imi imaginez ultima scena din viata mea cand toata puterea flegmei fierbinti care zace in piept imi smulge pielea si coastele afara din mine. Cred ca atunci am sa simt fericirea. Cand am sa incetez sa mai simt timpul.

Cum ma gandesc ieu la timp:
 Ce rost are sa spun despre timp cand poate’ adorm somn haotic si ratez ordinea si mai si raman fara chei?

Ce cred ieu despre “timpul nu exista”: Cred ca nu exista pardon si totul continua oricum.

AURA SORESCU
Cred  ca timpul e cel pe care nu trebuie sa-l simti.
Odata ce ti-ai dat seama ca trece timpul inseamna fie ca te plictisesti fie ca nu faci ceea ce trebuie cu viata ta.

Timpul meu este cel de care stiu sa ma bucur, cu sau fara secunde, minute si ore.

Cei mai frumosi ani sunt cei in care nu stim cat e ceasul. Anii in care nici nu ne pasa daca e dimineata sau seara. Copiii nu se grabesc, nu inteleg de ce trebuie sa te culci seara, sau de ce sa mananci la o anumita ora. Faci lucrurile astea atunci cand simti nevoia si in rest te bucuri. Atat. Care timp?


Sorina Vazelina (http://wirestory.blogspot.ro/)

MIHAI GOȚIU
La început timpul a fost un ceas Atlantic moștenit de la tata. Un ceas cu 21 de pietre prețioase (”jewels” – fiind și primul cuvânt din limba engleză pe care l-am învățat) pentru care a trebuit să treacă însă ceva timp (până am ajuns în liceu) pentru a avea dreptul să-l port. Și așa am învățat primele lucruri despre timp. Că timpul trebuie să fie ceva prețios (din moment ce se folosesc diamante pentru instrumentele lui de măsurare). Că timpul se poate opri în loc (dacă uiți sau dacă, în mod intenționat, nu tragi ceasul). Că trebuie să treacă un anumit timp pentru a ajunge să faci, să fii în stare sau să ai dreptul să faci ceva. Și că timpul se moștenește și se dă mai departe.

Mai târziu, de la scriitorii sud-americani, în special de la Marquez, dar și de la cei ruși, am învățat că timpul mai înseamnă și vremuri. Că unitățile de măsură standard sunt relative. Că mai puțin contează numărul anilor care au trecut și fixarea lor în calendar și că e mai relevant ce se întâmplă în timp (vremea holerei, vara în care crabii roșii au luat cu asalt o plajă a Pacificului ori anul în care zăgazurile s-au rupt încă din februarie).

A trecut ceva timp de când am mai renunțat să mai folosesc unitățile standard de măsurare a timpului. Am avut noroc: ceasul Atltantic s-a defectat la un moment dat. Nu l-am dus la reparat. A rămas în așteptare într-un sertar al biroului meu. De atunci măsor timpul prin ceea ce (mi) se întâmplă. Vara în care m-am îndrăgostit de Lavinia și vara în care ne-am despărțit. Toamna în care mi-a apărut prima carte și toamna în care, cu Steph și Șerban Cantacuzino am băut un coniac pe o terasă din Piața Muzeului. Vara din Deltă și multe primăveri, veri, toamne și ierni de la Roșia Montană. Și multe, multe alte asemenea timpuri ieșite din timp.

În cartier, la o stradă de mine, funcționa o gheretă în care meșterea un ceasornicar celebru în Cluj, pentru că are un nume de poveste, Moș Crăciun (spre deliciul jurnaliștilor care au prezentat subiectul de mai multe ori). Acum vreo doi ani, în preajma Sărbătorilor de Crăciun, am văzut ghereta închisă și un anunț cu un număr de telefon pentru cei interesați de cumpărarea/închirierea ei. Moș Crăciun s-a pensionat și, de această dată, presa a ratat știrea. Între timp ghereta a fost mutată câteva sute de metri, dar nu și-a mai găsit cumpărător sau chiriaș. Cel puțin în cartierul meu, nu mai repară nimeni timpul. Și nu e cu supărare. Prefer să rămân în timpul la care s-a oprit ceasul meu. E la fel de real precum timpul pe care și-l revendică alții. Măcar de ar fi cât mai mulți cei care să-și dea seama când vine timpul să iasă din timp.

RĂZVAN GIULA
Timpul e pe undeva cea mai prost dramuita resursa de care dispunem.

Pe de o parte o curgere obiectiva de ore, zile, saptamani… pe de alta parte o serie de transformari interioare, mult mai greu de localizat si delimitat, o evolutie de care devii constient in general a posteriori si nu in timp real.

Depinde de starea de spirit in care ma aflu, fie la trecut, fie la viitor, adica la planurile si proiectele pentru urmatorii 2-3-5 ani.

Ce imi influenteaza perceptia asupra timpului? De cele mai multe ori programul de lucru din pacate.

Intr-un fel cred ca sunt destul de disciplinat si conventional din punctul asta de vedere.

Pe masura ce avansezi in varsta cred ca timpul incepe sa aiba o alta valoare, sa ii acorzi poate mai putina importanta si sa ai mai multa rabdare. Intr-un fel dispare si ceea ce am putea numi “magia timpului”, incantarea cu care asteptai in copilarie un eveniment anume, prima zapada, vara, cam dispar pe parcurs. De la un punct incolo parca ne lasam purtati de timp fara a mai avea puterea de a-l imblanzi, de a-l constientiza.

MIHAELA MATEI
Timp…Am perceput “timpul” pentru prima data, atunci cand s-a intamplat sa constientizez si-n acelasi timp sa rationez cele ce se petrec in jurul meu; adica atunci cand, prin observatie, am atins un punct, care conduce spre acea “cunoastere”, care face ca timpul sa fie perceptibil. “Perceptibil” intr-un anume sens. Nu stiu cu exactitate cand s-a intamplat asta. Dar imi amintesc perioada si felul in care, in mintea mea s-a intamplat ceva (undeva in timpul adolescentei si ceva mai intens spre inceputul maturizarii ha ha). Cred ca fiecare trecem prin momente de acest gen. Unii ne amintim mai multe, altii mai putine sau chiar deloc, in functie de importanta atribuita unor asemenea lucruri. Astfel, atunci cand creezi si dai o importanta/valoare anumitor lucruri, intamplari, evenimente sau oameni, poti spune c-ai invatat ceva despre timp. Timpul este un concept, nu o entitate. Si, desi un concept, el se infatiseaza (precum formulele matematice sau legile introduse de logica) ca o entitate, intrucat `exista` dinainte ca noi sa ne nastem si continua sa existe si-n momentele cand trecem in nefiinta. El “exista” indiferent daca noi il simtim sau nu, daca il percepem in vreun fel sau nu. Ori poate ca nu? Felul in care timpul ne poate afecta este relativ. Care sunt interesele noastre individuale? Care sunt scopurile si obiectivele noastre? Ce importanta au lucrurile care ne inconjoara? Multe persoane nu adopta o asemenea pozitie, insa atunci cand ma gandesc la timp, ceva din mine rabufneste. Simt ciuda. O ciuda imensa. Nu mi-e frica de moarte, nu dau doi bani pe scrierile lui Freud, insa conditia umana pe de o parte ma incanta, pe de alta ma framanta. Fiindca sunt `aware` de ce mi se-ntampla in prezent, adica acum, acest acum este tot ce conteaza. Ca fiinta rationala, este imposibil sa nu fii afectat de mortalitate. De-ar exista un elixir al imortalitatii…Asta luand in calcul varsta Pamantului si a Soarelui. De ce avem asa putin timp, pentru numele lui Dumnezeu??! :) ) As fi vrut sa ma nasc undeva spre sfarsitul tuturor. Din extrema curiozitate. Fiinta umana este “superioara” intocmai acestor calitati deosebite. Curiozitate, perceptie, imaginatie. Cum sa nu-ti fie ciuda, atunci cand te “privesti”, ca un God`s Eye View, de undeva de suus si realizezi cine esti si…ce esti, de unde vii si incotro te indrepti…

MANU BĂBESCU
Noțiunea de timp și-a schimbat iremediabil sensul după ce am născut. Ce înseamnă acum timpul este total antagonic cu ce însemna timpul înainte de momentul X. Este ca și cum aș fi trăit în galaxii diferite, undeva în niște oaze unde se fac experimente pe oameni. Sau mai simplu, este ca și cum înainte aș fi trăit cu amfetamine iar acum fumez marijuana non-stop. Cu adevărat, timpul s-a dilatat și s-a comprimat în același timp, ca un uter înainte și după expulzie. Singura constantă a rămas frica. Frica de timp. Pentru că nu cunosc echilibrul interior încă, mereu am trăit cu senzația că am ori prea mult, ori prea puțin timp de: trăit, învățat, studiat, iubit, alergat, cântat, existat. Înainte de audițiile la pian timpul era cel mai sadic criminal. Mă tortura cu fiecare minut care curgea pe tâmpla înghețată de panică. Iar când sosea momentul execuției, mi se părea că totul de dilată, ca și cum aș fi luat o doză mare de LSD. Cred că numai după ce am văzut Fear and loathing in Las Vegas am înțeles de fapt cu ce puteam asocia percepția timpului din momentul în care trebuia să urc pe scenă. După care urma amnezia totală: degetele cântaseră fără mine, mintea mi se cuibărise în cine știe ce hău circumvoluțional, în timp ce pulsul lumina către EXIT. Doar după ce am încheiat episodul cu studiul profesionist al pianului am început să mă împac mai bine cu timpul. Dar și atunci am sărit din bulă în bulă temporală. Dacă mă gândesc mai bine, am trăit calupuri de timp. Niciodată timpul nu a fost liniar. Și niciodată nu am simțit că știu ce să fac cu timpul. Am sărit dintr-un impuls temporal în altul, dintr-o psihoză temporală în alta. Convenția numită timp nu a existat niciodată. Și chiar și atunci când a trebuit să o accept la modul forțat de joburi, corporații, școli, examene, nu am fost în stare să mă mențin pe axă. Dacă nu se dilata, timpul se comprima: ori întârziam, ori eram prea repede. La fel ca în gară. Poate singurele momente de împăcare cu timpul erau la munte, în turele în care depindeam de fazele lunii și ale soarelui. Atunci înțelegeam că timpul trebuie respectat. Cadranul solar trebuia venerat. În funcție de el ne puteam continua călătoria.

Ce se întâmplă cu timpul acum? Devine când automatism, când autism, când joc olimpic, când examen-grilă, când un obiect de tortură. All in one. Un lucru e sigur. Acum nu mai am timp să îmi fie teamă de timp. Și mda, time waits for no one, dear Freddie.

MIHAELA VODĂ
Timpul a aparut atunci cand ni s-a luat vesnicia. Si o data cu el nevoia de a-l imparti, de a-i masura trecerea in ani si in secunde pentru a ne organiza mai bine. Multi ne dorim sa iesim din timp, sa fim liberi si nemarginiti, dar limita temporala nu-i tocmai rea. Ea ne impinge sa incepem si sa sfarsim lucruri. Ne impinge sa ne facem planuri. Sa ne gasim pasiuni si sa inventam, sa realizam ceva pe care sa-l lasam in urma.

Stim ca timpul se opreste pentru om, dar ca nu se opreste pentru umanitate. Si pentru ca ne dorim sa fim vesnici, atunci ne straduim sa dam ceva vesniciei, sa fim parte din tot lantul asta infinit care se construieste cu fiecare descoperire, inventie, act de curaj facut de oameni sub presiunea timpului.

Pentru ca stim ca intr-o zi se va termina, vrem sa avem timp sa facem cat mai multe in timpul pe care-l avem si pe care nu-l cunoastem. Luptam pentru drepturile noastre, ne zbatem si ne inversunam pentru a ne fi bine atat cat suntem pe aici. Iubim mai intens de teama ca va veni ziua in care vom fi despartiti. Timpul ne pune in miscare si tot el ne opreste cand e timpul sa se miste si altii.

In general uram timpul pentru ca e forta cu care nu ne putem pune, pe care nu o putem schimba. Il mai fentam atunci cand incetam sa ne mai gandim la el, cand nu ne mai pasa ca trece si ne scufundam cu totul in ceea ce facem: ciorba, sex, bugete sau jogging. Dar in rest trece si ne frustreaza ca trece. Dar eu zic ca e bine: ne cautam pe noi, descoperim ce ne place, ce vrem si ce putem si apoi le facem pe toate, repede, bucurandu-ne, puternic, cu viata, pana la ultimul fir de nisip.


Noni Bug (http://nonigallery.blogspot.com/)
e vorba despre timing-ul fiecaruia si cum ar trebui fiecare sa-l urmeze, incercand sa fie in “ton” cu altii. unii uita de ei si trec pe timpul altora, cand se potriveste cu timing-ul personal e k / daca intra in contrast cu acesta, intervine stresul. timpul este cronometrat de ceasul biologic al fiecaruia dintre noi, este la fel de diferit ca si noi, unul fata de celalalt si ar trebui sa tinem cont de asta… iti vine sa stai, stai, iti vine sa fugi, fugi… nu trebuie sa-ti ajustezi nici timpul nici nimic altceva in functie de altii… follow your own timing and soul!

 

Alte articole cu tema timp:

În 4 (patru) timpi (text și fotografii Alex Roșca)

Trăiește clipa. Nu e momentul. (text Diana Petruț / fotografie Alia Livia Lazăr)

(Nu) Avem Timp (text și ilustrație Ada Muntean)

Timpul (text Amelian Rupa, vizual Alina Andrei)

Share on Facebook

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR, INTERVIU | 5 Comments »

February 20, 2013

5 Responses to Timpul meu nu e timpul tău

  1. Catalin Maita on February 24, 2013 at 18:09

    Toti care au scris aici trebuie sa fie de acord cu faptul ca inventia asta numita acum mult timp , timp :) , are caractere pur subiective si ATAT.Cei ce nu sunt de acord , daca se regasesc pe aici au scris prostii sau au mintit daca nu au scris ce cred.Conceptia mea e una cu puternice influente estice.Ideea de baza este aia ca tot este concentrat intr-un singur punct , aici si acum .Imaginati-va , pastrand ideea cu subiectivitatea in minte , ce erati inainte sa va fi nascut sau cum ar fi , odata adormiti , sa nu va mai treziti din vis.Ar insemna ca timpul sa opreste (cazul 2) sau ca el ,inainte de a va naste , nu a existat.De aceea se percep trecutul ca fiind suma experientelor definitorii si nu ceva legat de timp , iar viitorul pura noastra prezumtie , salbatica daca va ganditi bine , si imaginatie ce deborda doar prin prisma celor petrecute, neputand de altfel sa conceapa evenimente neexperimentate de subiectul in cauza. SI acum , lasand ideea de mai devreme la dospit , incercati sa spuneti un atribut , caracteristica a d-voastra , care sa nu fie intr-un fel sau altul o comparatie cu alt lucru.SI ganditi-va ca sensul lui FRUMOS nu il stim decat pentru ca stim sensul lui URAT.De aceea exista ideea prosteasca de ego separat cu care suntem dresati(folosesc verbul a dresa pt a sublinia directia gresita cu care se porneste/este un a educa mai ofensiv folosit beletristic) cand exista o interdependenta atat de echilibrata intre absolut tot.

    Avand toate ideile astea in cap , idei marunte de altfel si nicidecum filozofate sau slefuite , cred ca nu e deloc absurd sa spunem , ba din contra , ca tot este concentrat intr-un singur punct atat spatial cat si temporal.

  2. [...] Goţiuazi la 13:49 comenteaza acum 2 vizualizari.(pauză pentru o evadare din timp, la provocarea ”Tataia”)***La început timpul a fost un ceas Atlantic moștenit de la tata. Un ceas cu 21 de pietre [...]

  3. Citadinul.ro Timpul ca alegere. | Citadinul.ro on February 26, 2013 at 23:39

    [...] așa că atunci când am primit o invitație/provocare să scriu despre asta (interviu colectiv pe tataia.ro) am reușit să-mi fac și timp să scriu câte ceva (mai jos sunt doar câteva fragmente, iar în [...]

  4. Darael on February 27, 2013 at 10:43

    Interesanta tema, interesante abordarile.

  5. drumul si timpul | Cuvinte'mpletite on March 27, 2013 at 21:37

    [...] -”asa apuc si eu sa il termin”.e fain si’mi face pofta de mai multe. “Timpul e o pereche de cearcăne ce se adâncesc ȋntr-un puţ fără fund. O beznă prin care bâjbâi [...]

Leave a Reply to Catalin Maita Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*




Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl ice hockey jersey China me jerseys Suppliers High Quality ice hockey jersey cheap nba jerseys wholesale nba jerseys discount nba jerseys Custom Made Sports Jersey Custom Basketball Jersey Custom Baseball Jersey