Mos Craciun cara in sac un gansac

text Alin Tănasă, ilustrație George Roșu

‘Tăticule, de ce l-au despărţit oamenii pe copilul oii de mama lui?’ Un miel priponit behăia dintr-o margine de grădină. Aveam vreo 5 ani. Vorbeam de un an şi coboram cu tata dealul de la Avereşti. Eu eram cocoţat pe o valiză mare, maro pe care o căra tata în mâna dreaptă. Venisem cu autobuzul de la Huşi. Era primăvară şi mieii erau despărţiţi de mamele lor. Tata mă aducea la bunici să mă lase peste vară. Acum, rememorând, îmi dau seama că lui tata i s-a cam strâns inima la auzul întrebării. Ţin minte că mi-am bocit sufletul când, la întoarcere, a urcat dealul fără mine, cu valiza maro în mâna dreaptă. Până în toamnă, când urma să fiu dat la şcoală, mi se părea că timpul n-are sfârşit. Venisem să stau. În exil.

Casa bunicii e un colţ de stai. Se spune rai, ştiu, dar mie casa bunicii îmi spune: ‘stai’. Asta pare să-i fi spus şi timpului: ‘stai’. Stai locului! Şi el a hotărât să se aşeze în acest loc. Un an. Zece. Aproape 70 de ani. Când s-a întors bunicu’ din război s-au luat şi au construit o casă în locul ăsta. Eu îl ştiu de vreo 20 şi ceva de ani. Aici ne întâlneam, în fiecare vară: eu, Doru, Laura şi Carmen. Nepoţii. Patul de moarte al bunicii e patul bunicilor. Aici dormeau laolaltă. Până în 1995. Când a murit bunicu’.

Am găsit-o mică, suptă până la oase de un înger. Vestitor de moarte. Am sărutat-o pe frunte şi am întrebat-o: ‘Ce mai faci, bunică?’ Mi-a răspuns: ‘Ei, uite: Mor!’ I-am remarcat mustaţa, neagră. În contrast izbitor cu părul ei moale, alb. Mustaţa asta neagră. Tinerească. Bunica pe moarte. Bunica la pubertate. Am încercat să alung gândul ăsta. Mi-am amintit de după amiezile călduroase de vară, când bunicu’, ostenit de muncă şi moleşit de masa de amiază şi de nelipsita căniţă de ’jin’, se trântea în patul ăsta şi moţăia. Apărea şi bunica şi-l ocăra încă din uşă. Să scoale! Să facă treabă! Bunicu îi răspundea mormăit. Uneori, exasperat, îi arunca un: ‘Taci, fă, nebuno!’, iar dacă bunica nu se lăsa şi-l cicălea în continuare, mai auzeam şi invariabilul: ‘Maricică, ‘tuţi scara mă-tii!’ Dar n-avea ce face, se ridica la treburi. Mereu m-au amuzat certurile astea. Aveau uzura anilor petrecuţi împreună şi erau cumva inofensive. Chiar şi acum zâmbesc, lângă patul bunicii. Am întrebat-o dacă nu vrea la spital. Nu vrea. E hotărâtă să moară. Cunosc încăpăţânarea asta. Toţi o avem în familie. Nu vrea nici să mănânce. Îi e ruşine că face apoi pe ea şi nu se cade aşa ceva. E ruşinos. Eu nu i-am moştenit ruşinea. Când eram mic, udam patul torenţial. Bunica era exasperată. Se mai trezea noaptea şi mă scotea în braţe să fac. Eu, mai mult adormit, făceam. Am râde acum amândoi, dacă i-aş povesti. Îi e frică să nu cadă. M-a rugat s-o mut mai la perete. O iau în braţe şi încerc s-o mut mai pe mijlocul patului. Cu greu, căci, în mod inexplicabil, e foarte grea. Pielea pe picioare îi e albă şi neobişnuit de fină. Pe la vreo trei ani, când încă nu grăiam, bunicul mă băga într-un sac şi făcea ocolul casei cu mine în spate. În pragul uşii îl aştepta bunica şi aici se juca o scenetă.
Bunica: Ce ai în sac?
Bunicul: Un gânsac.
Bunica: Şi vorghieşte?
Bunicul: Ei, abia gâgâieşte!

Pentru bunica, fire metodică, moartea e o treabă serioasă pentru care trebuie să te pregăteşti din timp ca să-i faci faţă. Are cumpărate toate cele: ştergare, ţoluri, căniţe, haine bune şi ce mai trebuie dat de pomană. Acum o aşteaptă pe Tanti Ani, nora ei de ispravă. Mai are una, Aurica, dar nu-i aşa de nădejde. O aşteaptă să-i facă instructajul, apoi poate să moară. Tanti Ani ajunge în 22 decembrie. Bunica şi-a propus să moară de Crăciun.

Poate de la stres sau de la moartea care pândea prin casă, dar în noaptea aia aş fi dat orice să fut bine şi apăsat precum pula lui Terente. La Cluj, aş fi ieşit în primul club şi aş fi agăţat prima ţoapă, dacă aş fi ştiut cum se face treaba asta. Dar eram acasă la bunica şi nu puteam decât să fantasmez problema pe toate părţile ei fizice. M-am gândit la C. purtând cizme și coborând goală scara să meargă la baie. Sânii îi vibrau uşor ca o coadă de topor după o lovitură straşnică. Avea o piele fin ridată şi nişte ochi căprui deschis care-i reflectau aproape perfect pe ai mei, dacă nu ar fi avut la unul dintre ei o mică pată. La 30 de ani, C. era cea mai frumoasă femeie de care aş fi putut să mă îndrăgostesc, poate. Vreodată. Am dorit-o în noaptea aia, aşa cum în adolescenţă îmi doream s-o fac pentru prima dată. Să fie bifată naibii odată. Am dorit-o fiindcă voiam să uit de moarte, fiindcă tocmai ne despărţisem, asta dacă puţinul timp de când ne ştiam se pune ca timp împreună. Am dorit-o, fiindcă simţisem în mine, după mult timp, putinţa de a iubi; fiindcă o simţisem rănită, fiindcă era călită. Fiindcă era rece şi distructivă, dar şi tandră şi la modul intim atât de tantră. Fiindcă e atât de puţină iubire în lumea asta, iar în momentul ăla aveam nevoie să fiu iubit, chiar şi să fiu minţit că aş fi iubit. Să fiu ţinut în braţe. De ea. De cineva. De oricine. Într-un final am adormit. În cealaltă cameră bunica respira chinuit, ca şi cum aerul pe care şi-l dorea înăuntru se bosumflase şi nu mai voia să aibă nimic de-a face cu plămânii ei ce scoteau un hârşâit de foale hodorogite.

Mi-e dragă că a rămas ea până la capăt. Într-o zi n-a mai putut să aibă grijă de ea şi de casă şi atunci a hotărât să moară. Hotărât şi metodic. Iar moartea nu trebuie să te prindă nepregătit, căci ar fi ruşine şi nu se cade.
Bunica a murit de Crăciun. La 05:17. Tanti Ani o schimbase şi o acoperise cu un cearşaf. Plapumă nu a vrut. Cred că avea şi un pic de febră. Respira greu, cu gura deschisă. Dar chiar înainte să moară, respiraţia i s-a liniştit, apoi s-a stins de tot. Tanti Ani s-a ridicat din patul ei şi a luat o oglindă. I-a pus-o la gură, apoi a aprins o lumânare.

E rândul meu să stau cu bunica. E frig şi rămân îmbrăţişat în trei straturi de haine. Trebuie să am grijă ca uşa de la salon să nu rămână deschisă. Să nu intre pisicile. Mi se face un pic rău când mă gândesc la motanii ce ar motăni-o pe bunica, dacă li s-ar oferi ocazia. Mi-am adus o carte. Citesc. Moş Crăciun stă şi el într-un colţ şi pentru prima dată îşi arată adevărata vârsta; un bătrânel ce se gândeşte probabil la pensie. Toată ziua s-a perindat lume. Bărbaţii nu-şi dau mâna, ci doar se aşează în tăcere pe scaune. Femeile încep să jelească de cum intră în cameră şi dau cu ochii de bunica. Tanti Lisaveta o ceartă că n-a aşteptat-o, că nu vrea să deschidă ochii. Că nu vrea să-i răspundă. Mă ridic şi ies din cameră.

Share on Facebook

Posted in DE CITIT, FOLCLOR | 1 Comment »

March 24, 2013

One Response to Mos Craciun cara in sac un gansac

  1. drumul si timpul | Cuvinte'mpletite on March 27, 2013 at 21:36

    [...] e mai liniste acuma. cafea,deschid cartea, o poezie,doua,trei,cartarescu citit printre randuri. Tataia,articolul cu gansacul -”asa apuc si eu sa il termin”.e fain si’mi face pofta de mai multe. [...]

Leave a Reply to drumul si timpul | Cuvinte'mpletite Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*




Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl Big & Tall big & tall jerseys for sale size 3xl, 4xl, 5xl and 6xl ice hockey jersey China me jerseys Suppliers High Quality ice hockey jersey cheap nba jerseys wholesale nba jerseys discount nba jerseys Custom Made Sports Jersey Custom Basketball Jersey Custom Baseball Jersey