Discriminarea moarte are

de Ioana Cotulbea


ilustratie de Alex Roșca

În ultima vreme simt că îmi găsesc din ce în ce mai greu locul în orașul ăsta sau poate în lumea asta… ‘S aceiași oameni care mă-nconjoară, aceiași oameni care mă minunează, aceiași care mă oripilează și totuși parcă golurile dintre noi toți s-au mărit și gravitează deasupra noastră o constantă stare de anxietate. Ne bucurăm fiecare de lucrurile noastre mici și ne asmuțim câinește unii la alții, cu prima vibrație negativă, apărând lucrurile alea mari.

Facem imediat un pas la dreapta sau la stânga într-o tabără sau alta și luptăm pe capete împotriva discriminării. Și-s atâtea lupte de dus câte capete, pentru că până la urmă în societatea asta suntem toți discriminați. Ești discriminat dacă ești gay, cocalar, țigan, evreu, hipster, corporatist, roaker, stelist sau rapidist, gunoier, femeie de serviciu, politician, jurnalist, creștin-ortodox, mare mahăr sau pierde-vară, ochelarist, pițipoancă, drogat, beat, plouat, prea trist sau prea vesel. Oricine ai fi și orice ai fi cu siguranță se găsește cineva să aibă ceva de zis la adresa ta. Unii sunt discriminați mai mult decât alții, unii discriminează cu vorbe, alții cu bâte.

Am prieteni  gay, dar am în același timp prieteni care recent și-au reconsiderat credințele religioase și care propovăduiesc uniunea bărbat-femeie. Am prieteni care explorează “stările alterate de conștiință” prin droguri puternice și în același timp alții care n-au pus niciodată gura pe-un joint și care consideră campaniile anti-drog binevenite. Am prieteni hipsteri și am cunoscut cocalari mai frumoși și mai omenoși decât multe alte specimene umane. Am prieteni grafferi, care circulă pe străzi cu târșă chiar și fără spray la ei, pentru că poliția face un obicei din a legitima și chestiona pe oricine c-un look mai “underground”. Am și un prieten polițist, un om foarte ok de altfel. Am prieteni corporatiști și-n același timp prieteni cu vederi new-ageiste care mai în glumă mai în serios, consideră că Satana e de fapt “corporația”. Am prieteni mulți care au plecat sau își doresc cu tot dinadinsul să plece din România, dar am la fel de mulți care îi urăsc pe-acești din urmă și își iubesc nespus țara. Cum vine asta? Discriminăm în momentul în care începem să catalogăm, să băgăm pe fiecare în sertărașul care i-a fost alocat, cu statutul care îl pecetluiește indiferent, cu întreaga pleiadă de concepte și valori pe care i-o aruncăm asuprăi, pre-conceput. Dacă continuăm în ritmul ăsta o să rămânem toți singuri, fără niciun prieten, toți împotriva tuturor. “An eye for an eye, and in the end the whole world would be blind”.

Fiecare dintre noi a fost în postura de discriminat și fiecare a fost în alt moment discriminatorul. Știm cu toții pe bune cum e să fii de ambele părți. Discriminezi pentru că ai fost discriminat la rândul tău. E un cerc vicios care trebuie rupt undeva.
Un cerc foarte greu de rupt pentru că nedreptăți se comit la tot pasul, flagrante, complet absurde, iresponsabile; și pe deasupra, atât de prostești încât uneori rămâi cu gura căscată și te-ntrebi dacă nu-i totul de fapt o glumă proastă, pentru că singurul efect pe care îl poate produce de partea opusă este acel sentiment că ești îndreptățit să dai cu vorba, respectiv parul, înapoi.

Iar adevărul e întotdeauna undeva la mijloc. Mesajul strigat, și de o parte și de cealaltă, nu e niciodată adecvat discursului interior, pentru că dacă e luptă lovitura trebuie să doară, să jignească, să abuzeze. Ne transformăm din oameni în purtători de idei, pe frunte.
Același pattern din nou și din nou. Câteodată am senzația că patternul e de fapt cel care guvernează, mai departe de orice ni s-ar părea drept sau nedrept, conducând constant către discordie fără vreo speranță de soluționare, mânându-ne pe toți ca pe-o cireadă de vite oarbe, oarbe la tot ce ar putea însemna comun…

Mă trezesc în discuții lejere și vesele cu oameni minunați că ajungem câteodată într-un moment de răscruce dintr-o replică întâmplătoare vizavi de un subiect “tabu”; unul dintre noi se simte ofensat și din acel moment totul derapează. Nu o dată mi s-a întâmplat să mă cert cu oameni pe care îi iubesc, doar pentru simplul fapt că am purtat o conversație care ne obliga să luăm câte o parte sau alta.
Ce e mai grav e că din ce în ce mai multe subiecte sunt “tabu”, sau de fapt, că avem din ce în ce mai mult pornirea de a ne delimita “partea” și de a trece instant în ofensivă.

De cele mai multe ori ne poziționăm într-un loc sau altul, din frică. Și făcând asta, perpetuăm frica. Suntem ființe empatice, orice-mi zici, dacă-mi zici din frică, eu asta o să simt și cel mai probabil asta o să dau mai departe.

Iubirea nu cunoaște frica, iubirea e leoaică tânără zicea odată un prieten. Cu-acest text, mă leg să mă gândesc de două ori când dau cu nasul de frică și să-mi întorc fața către iubire.

Share on Facebook

Tags: , , , , ,
Posted in DE CITIT, FOLCLOR | 3 Comments »

February 26, 2013

3 Responses to Discriminarea moarte are

  1. olahus on March 1, 2013 at 01:19

    “Discriminăm în momentul în care începem să catalogăm” n-ati catalogat deja considerandu-i hipsteri? http://dexonline.ro/definitie/cataloga

    • admin on March 1, 2013 at 14:37

      la ce te referi mai exact, cine a considerat pe cine hipsteri?

  2. Dominic on May 9, 2013 at 18:15

    Trebuia sa apara si un ofensat :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*